Nu e nimic pe lumea asta, mă Ion, ca cumnată-mea care vine pe avion

Se dă aşa: un avion violet de pasageri al unei firme destul de ungureşti, care face trasee Cluj-oriunde şi înapoi. Dacă nu era firma asta, aeroportul INTERNAŢIONAL (deci internaţional, da?) Cluj-Napoca ar fi fost numai cu puţin mai aglomerat decât oraşul Pripyat din Ucraina vecină, în anii de după pârţul atomic de la Cernobâl.

În fine.

Se mai dă o tanti care face primul ei zbor cu pasărea de fier, mergea la neamurile ei din Spania. Deci emoţii, dârdâieli, chiloţi reci lipiţi temeinic de coccis şi mătănii frământate cu pasiune, plus cruci cu limba şi mătănii.

Se mai dă decolarea şi apoi zborul, când jumătate din pasageri adorm şi le picură din gură.

Se mai dă o serie frenetică de aplauze când avionul aterizează cu bine în España.

Se mai dă o turmă de pasageri care apoi, tipic româneşte, se repede la bagajele de mână din compartimentul de deasupra imediat după aterizare, deşi mai durează vreo 10 minute până se poate coborî din pasărea violetă.

Se mai dă apoi îmbulzeala aia în care toţi pasagerii dau năvală pe uşa avionului ca apucaţi de amoc, ca şi cum ar avea un foc sălbatic de pădure în spate şi gogoşi gratis de campanie electorală în faţă.

Urmează apoi buluceala către autobuzul care duce pasagerii la controlul vamal. Pe care, de asemenea, toţi pasagerii o bifează cu succes.

Şi, după ce urmează negreşit toţi aceşti paşi, doamna care zbura pentru prima dată cu avionul se desparte de grupul care se suia de zor în autobuz şi se aşează tacticoasă, cu sacoşa ei de rafie, chiar sub avion şi începe să se relaxeze.
– Doamnă! îi strigă un angajat al avionului, poftiţi în autobuz!
– Io nu mă mişc de aici, zice cucoana ţanţoşă. Cumnatu-meu mi-a zis să nu plec nicăieri după ce cobor din avion, că vine el să mă ia de aici.

17 lovituri, dă-i și tu!