Moment de tandreţe între tată şi fiu

– Mă! Toată ziua numa-l pişti, îl ciupeşti şi-l chinui pe Gropărelu’! Păi tu cum vrei să fie om normal când va fi mare? Sau vrei să iasă defect şi cu traume, ca taică-su?

Aşa-mi tot zice muierea, parcă e pusă pe repeat.

– Ce tot vrei, tu, mă apăr io. Ce vrei să-i fac? Să-l pup pe gură?
– Nu! Da’ să-l mai şi mângâi pe cap şi să-l pupi pe obrăjori! Că nu-i chiar aşa de greu! Nu să-l tot chinui aşa!
– Tu nievastă!

Argumentul meu e suprem, decisiv şi repetitiv.

– Păi ori iasă bărbat din el, ori iasă treanţă! Bărbaţii nu se mângîie şi se tot pupă între ei! Şi io tre’ să fiu ăla care îl face soldat puternic, nu fetiţă!
– Da-da, zice nievasta. Că nici nu ştii tu câţi băieţi ies traumatuzaţi de figura tatălui, că niciodată nu i-o iubit şi nu le-o arătat că-i iubeşte! Ia arată-ţi tu latura aia a ta sensibilă, de blogger, şi oferă-i afecţiune! Că ui la el ce scump îi!

Adevărul e adevărat: îi scump de mă şi cac pe mine, aşa scump e el, cu obrăjorii ăia ai lui, zici că-s cimpoaie.

– Uite-l cum vine la tine şi cere afecţiune!

Eram în pat cu familia, şi ăsta micu’ explora perne, plapume, cearşafuri. Şi se întrepta uşurel către mine, şi s-o oprit brusc, cu capul la 4 cm de faţa mea, parcă ar vrea să-mi spună un secret măreţ despre dragostea de tată şi fiu.

Bă! îmi zic io. Aşa o fi, poate într-adevăr trebe să-i ofer şi afecţiune, îmi zic. Ia să-l pup pe obraji, îmi zic.

Gropărelu parcă mi-o citit intenţia: şi-o pus obrazul pe umărul meu, într-o îmbrăţişare drăgălaşă cum numai un prunc de 9 luni îţi poate oferi.

Ca să-i ofer afecţiune, îmi îndrept buzele către obrajii lui, ăia umflaţi cu pompa, să-l pup oţâră.

Gropărelu’ parcă mi-o intuit mişcarea, şi şi-o întors într-o fracţiune de secundă buzele lui către gura mea întredeschisă.

Şi înainte să pot face următoarea mişcare, mi-o râgâit zgomotos drept în gură!

Şi o fugit repede-repede către maică-sa.

Care era să facă pe ea de râs.

22 lovituri, dă-i și tu!