Mitul social nr. 5: În general, medicii se pricep să comunice cu pacienţii

De câţiva ani, la începutul fiecărei primăveri, tuşesc. Nu cine ştie ce, dar mă sâcâie. În consecinţă, în urmă cu câteva săptămâni am fost la un medic ORL-ist care m-a trimis să fac un exudat faringian la clinica unui coleg de-al său, virusolog.

Iată-mă ajuns astăzi la locul cu pricina, undeva în zona Aviatorilor. După câteva minute petrecute în sala de aşteptare, recepţionera mi-a spus:

– Domnule B., puteţi să mergeţi. D-na doctor vă aşteapta. Etajul 1, cabinet 5”.

Întreb:

– Unde e liftul? Ce cabinet aţi spus, vă rog?
– Nu avem lift. Clădirea are doar 2 etaje. Etajul 1. Cabinet 5.

Zic:

– Îmi cer scuze. Nu m-am odihnit bine azi-noapte.

Urc scările şi intru în cabinet. Doamna doctor e o femeie, să spunem, robustă şi binevoitoare. Oare de ce mă mai aştept încă să dau peste un medic ca Dr. Queen? Şi ce importanţă are cum arată un medic, până la urmă? Esenţial e să se priceapă. Îmi spune:
– Luaţi loc, vă rog.

Dau să mă aşez pe scaunul din faţa biroului dumneaei.

– Nu pe acesta, pe scaunul acela – şi îmi indică scaunul medical cu spetează, care îmi trezeşte amintirea terifiantelor vizite la doctor din copilărie.
– Am venit pentru exudat, mă gandesc eu sa clarific.
– Da, ştiu. Scrie pe trimitere. Dar spuneti-mi, va rog, ce vă supără? Care e problema?
– Tuşesc. Şi mă sâcâie. Dar nu tuşesc tot timpul, doar dimineaţa. Am o tuse …
– Înţeleg.

O cheamă înauntru pe asistentă şi îi spune ce sa aducă. Asistenta se întoarce cu câteva beţişoare şi un fel de spatulă.

– Gura mare, vă rog, şi limba afară, îmi solicită asistenta.

Casc gura, scot limba şi mă rog la Dumnezeu să nu mi se declanşeze reflexul de vomă. Îmi bagă un beţigaş şi îmi pipăie pereţii gâtului. Îmi vine să vomit, dar nu se materializează. Asistenta continuă meticulos, iar eu ma înec şi încep să tuşesc. Urmează al doilea beţigas şi eu, disciplinat, casc gura până la urechi şi îmi pleoştesc limba. Asistenta spune:

– Beţigaşul e pentru nas. Vă rog să închideţi gura.

Beţigaşul îmi gâdilă nara dreapta. Îmi vine să înlătur asistenta şi mă scarpin, dar ştiu că lucrul acesta nu e acceptabil social şi renunţ.

Urmează nara dreaptă şi beţigaşul mă gâdilă teribil.

Vine doamna doctor cu un nou beţigaş. Unde mi-l mai bagă şi pe ăsta, oare? Oare când şi cum o să folosească spatula?

Îmi pregătesc nările. D-na doctor îmi spune:

– Vă rog, gura mare, limba afară! şi începe să apese beţişorul pe fundul gâtului.

Mi se face rău şi mă înec. Tuşesc către figura stimatei şi binevoitoarei d-ne doctor.

– Îmi cer scuze, d-na doctor. Cred că am expectorat pe dvs. Nu vă supăraţi. Să ştiti că nu am vrut să… bâlbâi eu cu vină şi ruşine.
– D-le B., e un reflex normal, nu vă faceţi probleme, îmi răspunde şi îşi curăţă gulerul hainei cu atenţie. Gata! şi se aşează la birou. Spuneţi-mi, vă rog, de ce boli suferiţi.
– Sunt alergic la polen pe toată durata primăverii şi verii. Îmi curge nasul, mă smiorcăi, din astea, zâmbesc eu mulţumit de răspunsul meu.

D-na doctor nu reacţionează şi continuă:

– Alte afectiuni? Boli de stomac?
– Nu am. Am avut odată gastrită, dar cred că era din cauza şefului meu.
– Bine. Boli venerice?

Întrebarea mă pune pe gânduri. Eu am venit pentru un simplu exudat, de ce Dumnezeului mă întreabă de boli venerice? Adevărul e că gura comunică cu gâtul, mă gândesc, iar gura, uneori, intră în legătură cu alte persoane. Răspund:

– Nu. Nu am avut.

Mă întreb dacă răspunsul e complet, în sensul în care au existat unele relaţii cu persoane pe care nu le ştiam foarte bine, dar mie mi se păreau sănătoase când mă uitam la ele.

– Zona Zoster?

Îmi alunecă cotul de pe scaun. Ce e cu întrebările astea, îmi spun. Eu am doar o tuse. E adevărat, e neplăcut să tuşeşti dimineaţa, dar…

– Nu. Zoster, nu.

Îmi dau seama că îmi place cum sună Zoster, zona Zoster, Zoster… Pare misterios.

– Răciţi des?
– Am răcit iarna asta de 3 ori. În copilărie făceam amigdalită, acum fac viroză, spun eu încrezător, ca să arăt evoluţia maturizării mele.

Mă simt chiar liniştit că a întrebat de raceală. Răceala, tusea sunt în aceeaşi zonă. E logic. Răcesti, în consecinţă tuşeşti. Asta e!

– Afte bucale, herpeşi, alte forme de ciuperci… vă ies frecvent?
– NU! spun eu ofensat şi ma simt ca o rudă a Cocoşatului de la Notre Dame.
– Când aţi făcut ultima dată analizele sângelui? V-aţi testat vreodată de HIV sau hepatită?

Întrebarea asta chiar pune capac. Încep să mă neliniştesc. Vin să fac un nenorocit de exudat şi sunt intrebat de HIV, Zoster, boli venerice. Ce mai urmează, întrebarea: “D-nule B., vă este familiară ciuma? Aveţi un istoric de ciumă? Ceva pete pe corp? Vă pot recomanda un medic care foloseşte practici din Evul Mediu, are o clinică la Piaţa Moghioroş!”

Revin la dialogul cu dna doctor:

– Am făcut testul HIV şi cel pt. hepatită acum 8 ani, au fost negative. Analizele sangelui nu le-am mai facut de 2 ani.

D-na doctor reacţionează puternic, cu mirare şi lipsă de înţelegere:

– De 2 ani. Păi să le faceţi. Le puteţi face şi acum. Îndepliniţi condiţiile. Nu aţi mâncat, nu aţi băut.

Şi se pregăteşte să o cheme pe asistentă. Răspund rapid, ceea ce nu mi-e caracteristic:

– Aş vrea să mă mai gândesc. Întâi să văd rezultatele la exudat.

Îmi spun: asta ar mai lipsi acum. Să-mi mai ia şi sânge!

– Bine. Gândiţi-vă, spune cu îngaduinţă d-na doctor. Dupa care continuă: d-nule B., în ţări exotice aţi fost? Ştiu eu, Indonezia, undeva în Africa?

Acum mă întreabă de ţări exotice. Sigur se gândeşte la boli, microbi, paraziţi, virusuri exotice, inexistente sau eradicate în Europa. Şi totul de la o amărâtă de tuse.

– Am fost în Argentina, d-na doctor.
– Şi v-au vacinat?
– Nu. La niciuna din plecari. Era bine sa ma vaccineze, zic putin cam alarmat?
– Da. Dar acum e prea tarziu. Cine v-a trimis in Argentina, dnule B.?

Asta e culmea, îmi spun. Oi fi luat ceva din Argentina. Ceva parazit necunoscut. Şi ăia nu m-au vaccinat. Îmi amintesc de fostul loc de muncă şi mă enervez.

– M-au trimis cu serviciul. La formare.
– Aţi mâncat carne de vită, presupun?
– De mai multe ori, e foarte bună.
– Să ştiţi că în Argentina sunt tot felul de paraziţi. La care localnicii sunt imuni din naştere, dar noi nu. Şi nu numai în Argentina…

Da, informaţia asta mă linişteşte, îmi spun. Un virus argentinian. Trebuie să clarific:

– Dna doctor, vreau să vă întreb, ar putea fi… nu ştiu cum să zic, grav? E grav, d-na doctor?
– Domnule B., nu mă pot hazarda. Eu vă prezint imaginea de ansamblu. Să aşteptăm rezultatele. Dvs. răciţi des, sunteţi alergic, aţi fost în Argentina, tuşiţi. Deci…

Tăcere.

Dna doctor reia:

– Poate sa fie orice. Un virus, un parazit, orice. Dar n-aveţi de ce să vă alarmaţi. Eu identific despre ce e vorba şi îmi dau seama dacă e un virus la care există tratament. Că dacă nu s-a găsit tratament, eu nu le spun pacienţilor pentru că ei caută pe Internet şi se alarmează. Staţi liniştit! Veniţi marţea viitoare la 9 după rezultate.
– Vă mulţumesc, d-na doctor. Atunci vin săptămâna viitoare.

Guest post de Cezar (bă, Cezar, chiar ai fost în Argentina şi ai dansat tango cu carnea de porcvită?)

22 lovituri, dă-i și tu!