In Cluj, nici macar o bataie cumsecade intre biciclisti si soferi nu mai poti vedea

Săptămâna trecută, mă duc cu inginerii în pauza de masă la păscut la Vărzărie. Pentru nonclujeni (crunt blestem ăsta, să fii nonclujean!), Vărzăria este un loc chiar pe ștrase, pe Eroilor, cu scaune tapisate, fețe de masă textile, chelneri în cămașă albă și varză à la Cluj. Dacă vreți, Vărzăria (sau, cum îi spune mai nou, Păstăioase) este pentru Cluj ce este Kon Tiki pentru Sibiu (asta pentru connaiscători).

În timp ce așteptam să ne aducă comanda, dintr-o dată vin niște colegi transfigurați și ingineri la față!
– L-o pălit pe un biciclist!!!! Și acuma iese scandal, o chemat poliția!

Am sprintat ca la proba de sport de la Bac să văd care e treaba; ca șofer, ca biciclist și ca blogger aveam o triplă responsabilitate pentru a afla adevărul!

Lucrurile se petrecuseră așa: un moroșan tânăr și șofer, cu iubită, încercase să treacă cu Octavia peste pista de bicicliști de pe Eroilor. Un biciclist, deci nazist comunist fascist prin definiție…


Monumentul biciclistului necunoscut

…(și mai era și maghiar ungur mândru), a protestat lovindu-i mașina cu palma în timp ce trecea pe lângă el. De aici și până la ieșit afară din mașină cu chef de scandal (”bă, tu dai în mașina mea?”) și chemat poliția (”te învăț eu să mai oprești pe pista de biciclete!”) nu a mai fost decât un pas de furnică pigmee, pe care cei doi l-au făcut instantaneu.

La toată debandada asta contribuiau decisiv și:
– gură-cască din jur, fiecare cu păreri pro și contra aprinse ca la o dezbatere politică împotriva băsiștilor;
– gajica șoferului.

Acuma trebuie să știți o chestie: de când lumea și pământul, în orice ceartă, război sau conflict armat, dacă la mijloc este femeie, apăi atunci e bai. Mare bai! Lucrurile automat escaladează, spre bucuria ei; și, dacă se pare că se ajunge într-un punct mort cu scandalul, ele imediat intervin ca să pună paie cu gaz pe foc! Și nu se opresc până nu-l văd pe celălalt umilit, zdrobit și spart la nas, și atunci bat din palme de fericire, pentru că ele se hrănesc cu lacrimile bărbaților pe care-i înving, moment în care și radiază smiley-uri.

Și gajica șoferului nu făcea excepție, frate; și când păreau că se mai liniștesc un pic oamenii, imediat gajica ridica iarăși tonul, și atunci își aminteau și bărbălăii că ei îs de fapt războinici aflați într-o misiune sacră de stârpire a tribului rival! Și mai să se ia din nou de gulere, și toți din jur vociferau!

Și or tot vociferat până când n-or mai vociferat, ci s-or pus de-a dreptul pe răcnit!

Și or tot răcnit toți până spectatorii or plecat care-ncotro, și or rămas numai războinicii bărbălăi, cu gajica.

Și cu mine.

Și atuncea mă metamorfozez eu dintr-un fin observator într-un comentator de cartier:
– Băi… da’ voi nu aveți alte războaie cu adevărat importante de purtat?
– Ha? zic amândoi.
– Păi da! Chiar nu aveți a vă căta altă treabă?
– Nu se poate, sare șoferul, că mi-o pălmuit mașina, așa ceva se lasă cu burți tăiate la mine-n Maramu’.
– Imposibil, cei care parchează pe pista de bicicliști trebuie stârpiți până la a șaptea spiță! zice biciclistul cel maghiar.
– Bă! le zic. Plm, amândoi ați greșit, ce s-o mai lălăim! Lăsați-o naiba, aveți chestii mai importante de făcut în viața asta scurtă.

Biciclistul s-a uitat la mine lung, ca și cum aș avea dreptate; și efectiv o încălecat pe biță și s-o tot dus.

Și șoferul s-o suit și el la volan și o plecat cu prekină-sa aia cu gura spartă.

Și m-am dus și eu să halesc varza à la Cluj la Vărzărie (sau, cum îi spune mai nou, Păstăioase), care este pentru Cluj ce este Kon Tiki pentru Sibiu (asta, firește, pentru connaiscători).

15 lovituri, dă-i și tu!