Georgia on my mind

Am un coleg la cooperativă care, după carcasă, pare normal; atâta numai că are un flips: pleacă de nebun prin lume. Polonia, Estonia, Serbia, Turcia, Tunisia, zona Schengen – orice ţară cu capitală şi imn.

Şi doarme pe la hosteluri şi pe unde apucă, încercînd să nu cheltuie prea mulţi euro, că euro se fac greu şi se pierd foarte uşor, pe bune vă zic, credeţi-mă la faza asta.

Utima tură o băgat o expediţie în Georgia, că o zis că dacă Patriciu face afaceri acolo nu are cum fi ca-n jungla indoneziană (poate vă şi pun nişte poze de prin periplul lui pe pagina mea de FB, dacă mă lasă; Radu, mă laşi?). Şi s-o pornit – singur, ca de obicei – cu rucsacul în spate, nişte firfirici în jeb şi sacul de dormit la el la o promenadă prin Tbilisi şi primprejur.

Pe drum, s-au agăţat de el ca scaiul de oaie vreo doi polonezi şi încă vreo doi australieni, toţi blogtrotteri ca el. Şi la un moment dat i-o prins noaptea prin ceva oraş din ăla georgian; şi locuri de cazare ioc; şi nici de camping.

Unul dintre ei avea un ghid de călătorie unde au citit că, dacă vor, pot înnopta moca în tureta (sau turela; sau turla) unei biserici, că e deschisă publicului şi drumeţilor care vin din săraca Uniune Europeană şi paupera Australie. Dacă scrie în ghidul de călătorie, atunci e adevărat, şi-au zis cei câţiva turişti; aşa că s-au luat, au identificat turela, au urcat până în turn şi s-au aşternut la somn. În sacii de dormit.

După vreo oră, cineva începe să bocăne prin biserică; şi un georgian dă uşa de perete şi rămâne perplex în faţa echipei internaţionale, pe care nu se aştepta să o vadă dormind ca la ei acasă. După ce i-a trecut surpriza, cetăţeanul a luat foc şi, cu vinişoarele ochilor ieşite, s-a apucat să-i alunge pe invadatorii străini din sfântul lăcaş.

Turiştii au început să negocieze – mai cu bani, mai cu rugăminţi; dar georgianul era de neînduplecat. În cele din urmă, georgianul a scos argumentul suprem:

– De ce religie sunteţi?

Toţi erau creştini.

– Bine-bine, dar de care creştini?

Australopitecii erau ceva protestanţi sau catolici; polonezii – clar, catolici. Numai colegul meu era ortodox.

Judecata georgianului a căzut ca un tunet:

– Tu, zice el, arătînd către român, eşti ortodox, tu poţi rămâne; voi ceilalţi, catolici şi/sau protestanţi, plecaţi acum.

Aşa că ceilalţi au trebuit să cam plece.

8 lovituri, dă-i și tu!