Filantropia la unii români

Postez din nou fotografia asta, ca să nu uităm pentru ce luptăm

Citesc comentariile la postarea anterioară și mă minunez și nu-mi vine a crede.

Un pic de istorie: acum vreo 8 ani, am pornit cea mai mare campanie umanitară pe care am administrat-o. N-a fost ceva gen ”haideți să donăm niște bani pentru X, care are cancer”, și gata, uităm de caz; ci m-am implicat, pe persoană fizică, în strângerea de fonduri, cumpărarea de materiale, adus oameni la muncă, apoi găsit meșteri și muncitori dispuși să lucreze, până când casa lui Zolty a fost consolidată și izolată. Eterne mulțumiri unor oameni extraordinari, între care Cosmin F., Attila I. și fratele său, Daniel O. și fratele său, plus Cristi Gog, plus întreaga blogosferă care a reacționat exemplar, plus Sebastian Bârgău care a donat harta campaniei sale ”cu motorul prin toată România”, plus Liviu Alexa care a cumpărat-o pe bani grei la vremea aceea, plus Adi Hădean care a făcut rost de mobilă, plus o sumedenie de donatori anonimi, plus o groază de alți oameni pe care nu mai am loc să-i menționez aici și îi rog frumos să mă ierte. N-a fost ușor, aveam copil mic, locuiam în Florești, cu naveta de rigoare, dar cu ajutorul unui Dumnezeu sau Allah sau ce-o fi fost care a conspirat alături de mine am scos-o la bun sfârșit.

Mi-a luat un an întreg.

În toamna aceea am fost invitat la Zilele Biz ca să discut despre cum am reușit să fac o faptă bună pornind de la nimic. Și, după ce am povestit plin de entuziasm unei întregi colectivități de directori de CSR din companii, oameni care stăteau cu fundul pe bugete de milioane de euro, cum am reușit (nu singur, da? nu singur) să ne îndeplinim dezideratul, o domnișoară (doamnă?) de la Fundația Vodafone m-a întrebat, puțin acră și de la obraz, cu cât mi s-a mărit traficul pe blog în urma campaniei.

Întrebarea a bubuit ca un trăznet și nu m-am așteptat la ea. Am bâiguit ceva despre faptul că, dimpotrivă, traficul pe blog a scăzut, în primul rând pentru că oamenii intrau la mine pe blog ca să se hăhăiască, nu ca să citească despre oameni cu dizabilități și cum îi ajut eu, și despre campania asta scrisesem, poate, mai mult decât ar fi trebuit.

Apoi mi-am dat seama că doamna se gândise că întregul efort de un an și ceva fusese, de fapt, un exercițiu de PR pentru mine, și mi s-a făcut silă. De tot. Pentru că, în ciuda aparențelor, am și eu sensibilitățile mele, pe lângă alte defecte majore. Ei bine, scena de mai sus m-a făcut să mă țin departe de lumina reflectoarelor atunci când am mai făcut fapte bune (și am buget lunar pentru așa ceva, atâta cât pot), dar am preferat să ajut, dacă am putut, fără să mai cer altcuiva ajutorul – cel puțin nu pe blog, cu excepțiile de rigoare. Nu le mai enumăr, n-aveți decât să căutați printre alea 4-5-6000 de postări de până acum, că am cam scris de câte un caz umanitar în care m-am implicat uneori mai des de trimestrial.

Dar am preferat să nu mai zic nimănui despre asta, nu în sensul de a mă lăuda, ci de a-i îndemna pe alții să facă la fel. OKOK, i-am zis nevestei, că mă mai întreba de ce nu am bani de bere, de-i tot cer uneori.

Au trecut ani ca nouri lungi pe șesuri, și mi-am dat seama că, în ciuda înjurăturilor sau suspiciunilor că nu fac, poate, bine, campaniile umanitare pe care le susținusem până atunci în secret erau mai importante decât înjurăturile chibiților de pe margine. Era vorba de vieți de oameni, nu de sensibilități de fată mare ale bloggerului.

Drept urmare, tura asta m-am hotărât să strâng haine pentru nevoiași. În ciuda lătrăturilor (din fericire, puține). Cât se poate de public, cât se poate de deschis.

Așadar: dacă ai vreo teorie revoluționară prin care pot face ceva mai bine pentru niște copii care suferă de frig, atunci spune-mi-o, sau aplic-o tu, și te ajut cu ce pot, inclusiv cu bani. Dacă nu, STFU.

Dacă ai experiență în a administra cazuri din astea sociale grave, cum sunt cei cărora le voi duce sâmbătă hainele, cazuri soldate cu succese incredibile, spune-mi unde greșesc și mă voi îndrepta. Dacă nu, STFU.

Dacă mă acuzi că numai acum, în prag de sărbători, mă gândesc la nevoiași (deci sunt un ipocrit oportunist), te provoc să-mi arăți cât ai donat tu anul ăsta pentru cazuri umanitare. Și facem concurs. Dacă nu, STFU!

Dacă ai ceva cu faptul că ajut romi, află că ajut oameni. Deci STFU.

De fapt, STFU oricum. Nu te oprește nimeni să faci ceva bun pentru univers, pentru oameni, cum crezi tu mai bine, și eu nu voi comenta absolut nimic despre felul în care tu, pe reputația/banii/timpul tău, înțelegi să o faci. La fel nu voi comenta dacă-ți arzi banii la păcănele, pe țoale de firmă sau pe eleron la BMW în timp ce umbli cu ciorapii rupți. E timpul tău, sunt banii tăi și nu e treaba mea să te judec. Nu am făcut-o, nu cred că o voi face. Deci STFU. EU atâta știu, atâta pot, atâta-mi permite timpul și energia. Și o voi face, pentru că frigul îndurat de copiii ăia e mai important decât teoriile și comentariile tale meschine că nu fac bine. Fă, mă, tu mai bine, și eu te ajut.

Accept feedback constructiv; dacă nu, STFU. Nu primesc comentarii de la căldură de la oameni care se culcă seara cu burta goală numai pentru că sunt la dietă, nu pentru că sunt nevoiți să caute-n gunoaie.

Și de la Zolty am învățat că aceste comentarii pot lua forme grotești. Zolty a fost înjurat, amenințat și făcut cu ou și oțet de exact același gen de oameni, și a făcut la bine cât nu încape rai să-l primească. Și Zolty are mult mai mult bun simț decât mine, pe când mie îmi mai sare muștărilă când dau de asemenea oameni. Așadar, STFU. Fă tu mai bine, cabron.

Și acum, mesaj pentru oamenii ăia faini, ăia care donează și se strofoacă laolaltă cu mine să ajute: sunteți superbi și vă mulțumesc.

Între timp, până acum am adunat o cameră plină de haine, plus un Opel Corsa ticsit. Și abia am început să strâng de sâmbătă, deci suntem bine. Și am găsit și loc extra de depozitare, la Betfair (thank you, Mr. Șupeală!), și vreo 6 mașini pentru transport, mici și mari. Am adunat niște alimente, haine și încălțăminte, niște jucării, și am promisiuni de medicamente (truse medicale, anti-inflamatoare, din astea). Suntem foarte bine. Mai aduceți! Faceți curățenie de sărbători, oricum jumătate din garderobe sunt în plus, pot pune pariu că nu le-ați mai purtat de un an sau doi.

Și o sobă, dacă aveți, ar fi excelent de bună.

PS: Nu am pus linkuri acolo unde trebuia, am niște bube cu blogul și mă disperă noua interfață. Scuze…

16 lovituri, dă-i și tu!