Femeia tânără şi vinul vechi

– Hai în chimniţă, zice sorella, să-ţi dau nişte vin.
– Las’, tu, zic io, că mi-ai dat destule.

Io când merg la sorella în Jermanica mă umple cu de toate, ţuc-o mama.

– Nu ne-nţelegem, zice sorella. O murit Hans, vecinu de vizavi, ăla de ţ-am zis că venea în România, la Mamaia, în anii ’80, ăla de s-o îndrăgostit de nuş câte românce, ăla de când o auzit că-s româncă o vinit repede să ne împrietenim, că el e mare fan România şi Bulgaria; şi i-o lăsat lu cumnatu-to moştenire colecţia lui de vinuri, jinoteca, mă, care îi plină de vinoase rare din Romunica şi Bulgaria, de export, îmbuteliate în anii 70-80!!!!!!!!! şi cumnatu-to ştii că nu bea.

Măi copii, Dealu Mare, Murfi’, Jidvei, Recaş… Cotnărel, Panciu, Drăgă’, Feteşti… originale, deci până să dea vinotecii români cu pastila-n ele! Toate în kimbiţă la sorella – de am crezut că o dat visu erotic cu mine şi cu mulatrele! Româneşti, bulgăreşti, unu’ şi unu’, deci din 1973, 1976, 1982, 1988, 1989, deci ce mai…! Strânsase neamţu ăla ca un hârciog, plin de vin, românesc – da’ şi bulgăresc. Numai din ăsta, de-altu’ nu strânsasă, că-i cauza.

Zic – sorella, nu poci lua mult vin, că-s cu ăştia cu maşina, şi nu e spaţiu; da’ tu oricum vii in Romunica in 2 luni, adu-i şi lu frate-tu 20 de sticloanţe, dacă nu e cu bănat!

Aduce sorella vo 20 sticloanţe, aşa cum o promis, io viu la Sighie să mă întâlnesc cu ea, şi confisc vreo două – celelalte, zic eu, să le ţin pentru ocazii speciale. Şi ocazia specială vine o lună mai târziu: setea. Şi vin la Sibiu, şi zic:

– Tu mamă, mai vreau să mai iau nişte vin de la sorella, că tre’ să mai fie vreo 18 sticle.
– Ce sticle, zice mama!
– Păi cum ce sticle, elea de vin vechi, aduse de sorella, n-o trecut o lună, dă-mi!
– E, zice mama. S-au beut.
– Cum s-au beut!
– Da, zice mama, că e toamnă, şi nu mai avem vin de anu trecut, şi seara e frig, şi un pahar de vin te încălzeşte, că noi nu mai avem 20 de ani.
– Mamăăă, zic, da’ chiar aţi beut vin de legendă, 18 sticle, vin mai venerabil ca mine, strâns de neamţ zgârcit cu sudoarea mărcilor lui vest-germane, vin românesc de export de pe vremea comuniştilor, pe post de limonadă?
– Da, zice mama, mai îs vreo 2 sticle, da alea-s porţia noastră, că noi am beut porţia ta, şi şi cu naşii, că i-am chemat în fiecare seară la noi la un vin, toată luna Septembrie. Da’ să ştii că nici măcar nu o fost bun vinu’, o fost greţos de dulce… serios… ce te uiţi cu ochii ăia umezi la mine, ţi-am zis să vii să ţi-l iei, şi n-ai venit!

– Bun, zic eu, e maică-ta, şi tu ai beut de la ea, nu-i nimic. Auzi, mamă, zic; păstrează măcar alelalte două sticle pentru ocazii cu adevărat speciale, gen doftor, Doamne fereşte; că e vin preţios! Jur.

Aşa că ai mei, când or mers la doftor pentru o banală consultanţă, i-or dus ultimele două sticle de vin; plus un cartuş de ţigări, plus două pachete de cafea, d-alea mari, tot import Jermanica. Ca să-i ţină minte doftoru!

26 lovituri, dă-i și tu!