Englezul cel viteaz şi pălinca

Într-una din multele firme de IT din Cluj (ştiţi voi, Silicon Valley of the East, la noi până şi primarul scrie cod), s-a pus de o delegaţie către Regatul Unit al Marii Britanii.

Tot globul pământesc ştie că, atunci când ardeleanu’ pleacă de-acasă, ia cu sine două articole esenţiale: slană de animal porc mort şi delicios şi o glajă de pălincă – să fie de drum. Glajă care – ca orice ardelean verde – se împarte cu orice obraz subţire şi străinez, de care te distrezi la culme când îl vezi că se strâmbă ca un prunc când linge lămâie pe Youtube, şi apoi îl mai şi întrebi, ca un nemernic:
– Aşa-i că-i bună? E ghe prună curată! Mai vrei?

Aşa şi programecii, or prins un englez viteaz cu veleităţi de profesionist într-ale alcoalelor şi or tot turnat în el un ştampăl de licoare, apăi încă un ştampăl… l-or avertizat, argheleni cumsecade, să o ia mai încet, dar n-a fost chip…

…şi seara s-a încheiat în focuri de artificii.

A doua zi, arghelenii au venit la muncă de dimineaţa, serioşi şi dedicaţi; numai englezul cel viteaz nu venea neam, vai şi amar, fără telefon de avertizare la HR, cod roşu de mahmureală.

Într-un târziu, pe la ora 14:00 trecute fix, apare şi supusul reginei la birou… frate, palid ca un cadavru, părul vâlvoi, privirea rătăcită şi tulbure, pasul împleticit ca la Zombie…
– John Bull, eşti bine? Eşti OK? Chemăm un algocalmin, o aspirină, un SMURD englezesc?
– Bă! zice englezu’, şovăielnic.

Vorbea engleză mai prost ca programatorii clujeni, atâta-i era de rău.
– Mi-e foarte, extrem de foarte rău. Dar nu ăsta e baiul.
– Da’ care-i baiul, mă John?

John respira ca prin life support, o inspiraţie la 4 minute. Până şi plămânii îl dureau; şi suferea ca un câine.
– Beutura voastră mi-o dat halucinaţii.
– Ha?
Indeed, deci dezastru. Fiţi antenă, am avut patru halucinaţii!

Se opri, oftă, trecută patru minute, inspiră aer şi continuă:
– Prima halucinaţie – se făcea că mergeam cu taxiul acasă, şi taximetristul m-a părăsit într-o pădure, şi eram dezbrăcat puşcă. A dracu’ halucinaţie!
– Ioi, ziseră arghelenii.
– A doua halucinaţie am avut-o… se făcea că mă certam cu fiu-meu, care are 12 ani, şi m-o bătut şi m-o caftit şi m-o lăsat lat!
– Foyoyoi, ziseră arghelenii.
– A treia halucinaţie – că mă certam cu nievasta-mea, şi nievasta-mea o-nceput să mă bată… cu cruzime, şi m-o bătut, şi m-o tot bătut…
– Nasol! nasol.
– …şi, cel mai nasol, mă certam cu sticla de pălincă cu care am plecat azi-noapte acasă, şi pe care am descoperit-o lângă uşa mea de la dormitor… şi şi ea, mă, sticla m-o bătut şi m-o exterminat şi m-o lovit…
– Bă, deci urât, urât, şuşotiră programatorii, empatici.
– Şi ştiţi care-i cea mai urâtă chestie din toate astea?

Englezul trase adânc aer în piept. Repet, până şi respiraţia îl durea.
– Io-s treaz de la ora 7 dimineaţa… da’ halucinaţiile astea le-am avut amu 15 minute!

13 lovituri, dă-i și tu!