Dragă asigurare de sănătate, apără-ne de cel rău

Acum vreo 6 ani, când era Gropărelu’ mititel şi locuiam în cea mai mare comună cu numele de Florești din patrie, dictatura sedentarismului începuse să se instaureze încet, dar sigur în fizicul democratic al bloggerului. 2-3 ore pe zi naveta Floreşti-Cluj,  8-9 ore la corporaţie cu fundul bine înfipt în scaun, copilul încă nu începuse să alerge, week-end-urile petrecute la cratiţă, că trebuia şi nievasta să mai lase oalele-n pace – ce mai, bere, televizor, maşină şi pat, cam asta era viaţa.

Şi… când ne-am mutat în Cluj, într-o seară am început să mă dau mare alergător, ca Rocky Balboa când trebuia să se bată cu rusul, pentru connaisseur-ii filmelor americane cu bătaie în care imperialiștii câștigă.

Şi, la alergarea aia prin zăpadă, or început toţi mușchii gemeni (din spatele tibiei) să mă trădeze și să doară ca de la tortura chinezească. Săptămâni în șir după alergare. Aşa cum urma să zică ortopedul, însă, buba nu era însă de la ei, ci de la genunchi: fiind slăbiţi de la sedentarită, corpul căpătase o postură nefirească, mai ales în alergare, care schimba presiunea pe cloambe, iar muşchii și genunchii și articulațiile ieşeau la protest.

Şi mai ştiţi ce mi-o zis doctorul imediat? (doctor de la privat, că la stat aș mai fi așteptat și acum să-mi vină rândul). Deci știți ce mi-o zis? TĂIEM! Tăiem, scoatem carne, lipim ligamente cu aracet, punem şuruburi, te facem Robocop. Că aşa-i cu doctorii, când ai un ciocan în mână, vezi numai cuie în jur.

Şi am refuzat pentru moment. Deși ești căsătorit și deci învățat cu violența, nu suporți alt călău decât cel cu care te-ai însurat! Corect?

Dar nu am lăsat lucrurile așa și am început să mă interesez. Și am aflat că, la ce aveam eu, trebuie făcut mișcare cât mai puțin brutal, dar cât mai îndelungat și mai des, că atunci mușchii se leagă între ei și compensează dacă vreo articulație vrea să iasă la pensie anticipată.

Așa că există două căi de a ataca problema:

1. Activitate fizică. Umblu pe jos vreo 7-8 kilometri pe zi, alerg de vreo două ori pe săptămână și uneori reușesc să bag și câte un bazin. 16 ture de bazin mare, sper să ajung la 20, să fie un kilometru cinstit, că nu ar fi mare brânză, gaz ar fi.


Am căutat în istoric până am găsit cifre care să mă avantajeze cât de cât!

A! Și, ocazional, particip la cross-uri, unde mă lupt între a câștiga ultimul loc și abandon.

Ar mai fi lucruri de zis și pe partea de alimentație; că, dacă eram genul ăla de Instagram Star care să se laude că-n fiecare dimineață bagă un măr pe stomacul gol înainte de mic dejun, o făceam; dar pe urmă ar fi trebuit să pun și câtă berică se consumă vineri seara, ca să fim cinstiți, și ăsta nu ar fi fost deloc motiv de laudă.

2. Asigurare medicală privată. Aproape că nu cunosc pe nimeni care să mai fi călcat într-un spital public pentru altceva decât urgențe, în schimb toți alegem clinici particulare, unde ne simțim mai în siguranță până și pentru că suntem tratați altfel.

Și nu dorim să ajungem ca-n SUA unde, după un accident, șansele ca accidentatul să vă implore să nu chemați Salvarea sunt destul de mari, pentru că asigurarea lor nu acoperă mereu complet costurile de $30000/intervenție (!), iar restul trebuie acoperit din buzunarul propriu.

Cooperativa la care lucrez ne oferă abonament la o clinică privată în pachetul standard. DAR asta nu este asigurare medicală de-adevăratelea: abonamentul ăla corporatist de puțini euro pe lună la o clinică îți oferă cam numai consultații. Atât. Orice intervenție în care un nenea medic cu mască chirurgicală pe față și privire încruntată de la atâta concentrare trebuie să învârtă un bisturiu deasupra capului înainte de a te cresta la costițe costă în plus. Poate nu cât prețul de catalog, dar reducerea nu este formidabilă.

Vorbim de bani serioși, pe care sunt absolut convins că ați prefera să NU-i scoateți din buzunar. În iarnă, când am avut probleme cu spatele, mulțumită abonamentului de la firmă, în maxim 3 săptămâni aveam făcute RMN, raze X, consultații la Ortopedie (și încă vreo 3 consultații al căror nume l-am uitat), și începusem deja și fizioterapia (cu vreo 3-4 proceduri, masaj cu raze infra-violete și roșii). Dar fiecare procedură în parte a costat bănuți. Știți câți? Păi, pe la vreo 100 de lei pe ședință (cu discount de firmă). Și-am făcut vreo 10 ședințe. Înmulțiți voi, că mie mi se împăienjenesc ochii (băi, nu-mi place să scot bani din buzunar! Nu-mi place, și pace). Și Doamne mulțam că nu a trebuit cuțit (sau, și mai rău, furculiță, dar nu se mai operează cu furculițele, din ce știu).

Tocmai pentru a evita momentele astea în care ești nevoit să scoți o sumă mare de bani dintr-o dată pentru o intervenție cu scalpelul (după ce că ești bolnav, te mai trezești dintr-o dată și fără economii, în cazul fericit în care ai așa ceva), NN are o ofertă de asigurări de sănătate pentru persoanele fizice axată pe două componente:

  • Protecție: se oferă spitalizare și intervenții chirurgicale în limita a 100.000 lei/an/persoană asigurată + medicamente, consultații, proceduri și laborator, fizioterapie, cost consultație, alte costuri implicate de chirurgie, pacemaker, defibrilator, etc.
  • Prevenție: acces la servicii medicale de preventie oferite de clinicile Regina Maria sau parteneri, cu trei nivele de prevenție: standard, mediu și avansat.

Mai multe detalii – aici. Aveți acolo și calculator de rate, în funcție de pachetul pe care doriți să vi-l hărăziți. Citiți, comparați și luați cea mai bună decizie, dar nu vă lăsați în voia sorții, că soarta e perversă, că de-aia avem atâtea cântece de #valoare despre ea.

A, și pe 17 noiembrie mă duc să-mi fac un set de analize complete. Să fie, nu să trebuia’ – ceea ce vă doresc și vouă.

12 lovituri, dă-i și tu!