Despre un scandal

Guest post scris de cineva din sistemul de doctorat din România. Nu e de râs, e de plâns!

Partea I

Faptele pe scurt

1999-2003 Domnul Victor Ponta este înmatriculat la studii de doctorat în 1999, sub conducerea domnului prof. dr. Adrian Năstase. În anul 2003 susține public teza de doctorat. Prin ordin al ministrului educației îi este confirmat titlul de doctor.

2003-2012 Domnul Victor Ponta beneficiază de titlul de doctor. Cât de mult, doar el ne poate spune.

2012: Cap. 1 Izbucnirea scandalului. Articolul din revista Nature.

Presa națională și internațională, cu articole clare și la obiect, pun punctul pe i. Credeau că subiectul se închide într-o zi-două, ca-n Germania (cazul ministrului apărării) sau Ungaria (cazul președintelui).

Un prim ministru cu verticalitate morală (sau măcar înconjurat de buni sfetnici), dintr-o țară membră a Uniunii Europene, și-ar fi dat demisia. Nu și domnul Victor Ponta.

Cap. 2 Scandalul CNATDCU.

Un sindicalist ministru interimar al educației este asmuțit împotriva unei comisii bine garnisite cu academicieni. Comisia, în loc să-și facă sua culpa, să-și presare cenușă în cap fiindcă se știe cum verifică tezele pentru confirmarea titlurilor de doctor, dă de pământ cu titlul de doctor al domnului Victor Ponta. Sau încearcă să…deoarece s-a încercat acreditarea ideii că nu avea competența legală.

Mare atenție la acest CNATDCU. Conform HG 681/2011, acest consiliu “poate fi sesizat cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia” (art. 50, alin. 2). Pentru necunoscători, menționăm că HG 681/2011 este ceaslovul studiilor de doctorat din România, din august 2011.

Un prim ministru cu respect pentru concetățenii săi l-ar fi trimis înapoi în Vișeu cu mocănița pe ministrul interimar al educației și ar fi anchetat până la capăt problema CNATDCU, independent de problema tezei sale de doctorat.

Cap. 3 Scandalul Consiliului Național de Etică. Mare atenție la acest consiliu: nu are ad literam competențe în privința acuzațiilor de plagiat. În schimb CNATDCU are…

Ministrul interimar al educației aranjează componența Consiliului Național de Etică, ce va fi chemat să se pronunțe asupra tezei de doctorat a domnului Victor Ponta. Primul ministru numește pe ministrul educației, care numește membrii Consiliului Național de Etică, ce decide dacă domnul prim ministru a furat. Nici o problemă. Consiliul Național de Etică decide : nu este vorba de un plagiat. Tonul deciziei este : doctoratele din perioada 1999-2005 sunt dincolo de bine și de rău. Categoriile etice nu se aplică. Dacă s-a copiat în acea perioadă, au copiat mai mulți, nu numai domnul Victor Ponta. Eu unul, ca cetățean al României, mă simt înjurat. Dumneavoastră cum vă simțiți ?

Primul ministru se simte tot mai bine. Dă mâna cu următorul diplomat, rezolvă următoarea problemă stringentă a țării.

Cap. 4 Scandalul Universității din București. Comisia acestei universități decide: este vorba de un plagiat.

Când alma mater își cere jucăriile înapoi, un ”doctor”, oricât ar fi el de prim ministru, trebuie să cadă serios pe gânduri. Nu și domnul Victor Ponta.

Domnul Victor Ponta este în primul rând politician. În al doilea rând, nu are în jurul său oameni cu fibră morală, care să-i spună când se umple paharul. Oricum, concluzia sa a fost permanent, la fiecare capitol al scandalului: orice atac este politic.

Cum să-i spunem că presupusul său furt intelectual a ieșit de mult din zona politicului? Că lumea academică este în convulsii? Cum să-i comunicăm indignarea noastră, a celor care trudim cinstit, fără a ne însuși munca altora?

Ce e de făcut mai departe? Ce pot să facă persoanele, grupurile sau organizațiile direct sau indirect afectate de scandalul Victor Ponta?

Ce pot să facă doctorii care au obținut diploma în același cadru legislativ cu domnul Victor Ponta? Este vorba de toți cei înmatriculați în perioada  1999-2005. Consiliul Național de Etică spune că “Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă”. Este o maculare care doare, a unui grup considerabil de oameni de știință.

Ce pot să facă conducătorii de doctorat și studenții-doctoranzi din România, subordonați ministerului educației, care, la rândul său, este subordonat primului-ministru? Pot ei, voioși sau impasibili, să-și continue activitatea didactică și de cercetare, știind că domnul Victor Ponta guvernează peste MECTS, CNATDCU, ARACIS, CNCS, CNECȘDTI etc?

Ce pot să facă toți candidații la studii universitare de doctorat, care doresc  să se prezinte la concursul de admitere din septembrie 2012? Mamă, tată, eu vreau în ciclul 3 de studii universitare, că am auzit la TV că în 3 ani, cu 100 de pagini copiate simplu și alte 200 copiate cu dichis, iau diploma de doctor!

Ce pot să facă diplomații străini și alte personalități din România sau din alte țări, în momentul în care vor păși spre reprezentanții statului român și ai guvernului român, printre care și Victor Ponta și vor trebui, conform uzanțelor, să strângă mâna primului ministru?

Ce pot să facă reporterii și moderatorii din media, la conferințele de presă, interviurile și talk show-rile la care va fi prezent Victor Ponta? Ei vor fi nevoiți să-i adreseze întrebările din agenda zilei respective, însă problema titlului de doctor va fi ca o negură permanentă în capul tuturor profesioniștilor din media.

Ce pot să facă de azi înainte toți cei menționați și mulți alții? Nu știm cine va mai fi afectat de scandal și în ce mod. Se spune că semnificația unui concept e dată de suma consecințelor aplicării conceptului. Nu înțelegem azi pe deplin ce înseamnă dacă domnul dr. Victor Ponta rămâne prim ministru și își păstrează titlul academic. Intelectul nostru nu este suficient de intuitiv și de pătrunzător pentru a vedea totalitatea consecințelor posibile.

Partea a II-a

Cum a fost posibilă obținerea unei diplome de doctor cu o teză având 85 de pagini (conform CNATDCU) sau chiar o  treime din pagini (conform comisiei Universității din București) copiate direct din alte surse, fără indicarea lor?

Calea ușoară spre diploma de doctor

Se poate coborî, pe funia domnului Ponta, direct în abisul studiilor de doctorat din România.

De exemplu, lăudăm pe un absolvent că a primit aprecieri pozitive din partea referenților din comisia de doctorat. În cazul în care nu știați, toate cele 3 hotărâri de guvern care au reglementat studiile de doctorat din 1999 până azi (HG 37/1999, HG 567/2005, HG 681/2011) îi dau conducătorului de doctorat libertatea de a propune pe cei 3 referenți din comisia de doctorat. Bineînțeles că sunt propuși apropiați ai conducătorului de doctorat, care vor ridica în slăvi pe doctorandul ce-și susține public teza. Deci teza trece cu brio de faza susținerii publice de la nivelul universității.

La ministerul educației, la comisia națională (CNATDCU), totul era, de cele mai multe ori, o simplă formalitate. Membrii comisiei de specialitate aveau de analizat sute de teze într-o singură zi. Aveau, deoarece în ultimele luni s-a încercat o schimbare a sistemului, prin regulamentul CNATDCU din 4 aprilie, abrogat în 29 iunie 2012. Deci membrii comisiei de specialitate se întruneau, se uitau la numele conducătorului de doctorat. .. Uneori era suficientă invocarea sonorului nume al conducătorului. Alteori se menționa că teza are 500 de pagini, deci e o teză bună. Dacă majoritatea membrilor comisiei de specialitate aveau ceva personal împotriva conducătorului, teza se respingea. La unele comisii (comisia de chimie, de exemplu) contau foarte mult articolele publicate în reviste cotate ISI. Se amâna confirmarea titlului de doctor până la dovedirea publicării a cel puțin 2 articole în reviste cotate ISI. Dar  în unele domenii de doctorat se confirma titlul fără ca doctorandul să facă dovada publicării unor articole, în reviste cotate ISI, BDI sau în orice alte publicații. Se putea face acest lucru dintr-un motiv simplu: nici un organism cu putere de reglementare (ministerul educației, comisia de specialitate, universitatea prin regulamentul propriu) nu a dorit să așeze un filtru serios în calea doctoranzilor.

Până acum am menționat trei probleme sistemice : a. referenții oficiali sunt apropiați ai conducătorului  de doctorat, b. comisia de specialitate din cadrul CNATDCU a fost copleșită de numărul tezelor și nu le-a citit și c. lipsa unor exigențe academice clar legiferate (de exemplu, un număr minim de articole publicate pe subiectul tezei). Mai adăugăm  concurența  ”acerbă” de un candidat pe un loc, la admiterea la doctorat. Candidatul intra ușor  la studii de doctorat, dacă era agreat de viitorul conducător. Trecea ușor prin examenele și referatele obligatorii (comisiile de examinare sunt, de fiecare dată, propuse de conducător). Ajungea cu o teză la momentul susținerii la catedră. Cine dintre asistenții, lectorii, conferențiarii etc. prezenți la susținerea la catedră avea interesul să citească teza și să facă observații pertinente? Sau, în cazul unui conducător sau doctorand celebru, cine avea curajul să deschidă gura și să spună că împăratul e gol? Și ajungem la susținerea publică. Moment magic, de laude și aplauze prelungi. Comisia de doctorat (cu 3 referenți oficiali), vă amintiți, este propusă de conducătorul de doctorat. Toată lumea felicită pe toată lumea, teza pleacă la ministerul educației, unde comisia de specialitate din cadrul CNATDCU confirmă titlul. De doctor.

Doriți un doctorat în România? Ieftin și ușor. La ofertă

Să punem corect accentele : am descris mai sus cum se putea obține ușor un titlu de doctor, cu complicitatea conducătorului de doctorat, evitând filtrele de calitate cvasiinexistente în legislație. Nu spunem că toți doctoranzii au încercat să facă sau fac acest traseu. Spunem doar că legislația a permis și încă permite ca o persoană să intre la studii de doctorat fără un examen serios, să viziteze universitatea o dată sau de două ori pe an (cu ocazia unor examene sau referate cu comisii prietenoase), să nu scrie și să nu publice nici un articol științific, să treacă fluierând prin controlul preliminar făcut în catedră (sau prin verificarea făcută de comisia de îndrumare, pe stil nou), să fie superlăudat cu ocazia susținerii publice a tezei și să i se confirme titlul la CNATDCU fără a i se citi teza. Nu spunem nimic despre lipsa softului de detectare a plagiatului. Este adevărat, universitățile nu au acces la astfel de programe. Nici CNATDCU nu a folosit deocamdată astfel de verificări electronice. Nu insistăm asupra acestor programe de verificare automatizată, deoarece conducătorii de doctorat și referenții oficiali sunt chiar plătiți să citească tezele de doctorat. Conform Legii educației naționale, din 2011 conducătorul de doctorat răspunde în solidar cu studentul-doctorand de asigurarea originalității conținutului tezei. Dacă în România se vor folosi astfel de programe împotriva plagiatului, peste vreo 10 ani vom avea scandaluri în care vom da vina pe…softul ineficient.

Avem doctori cu greutate. Credem sincer în acest lucru. Fără credință nu putem merge mai departe

Credem sincer că există mulți doctori care și-au obținut titlul cu multă muncă, cu multe înfățișări în fața unor comisii obiective, cu articole științifice publicate în reviste din străinătate. Cu atât mai mult ne miră liniștea din partea acestor doctori cu greutate, în ultimele săptămâni.

Avem doctori cu greutatea unui monument. Monumentul doctorandului necunoscut

Mai mult, chiar putem propune construirea unui monument, a unei statui a doctorandului necunoscut, care a realizat teze de doctorat pentru alții, înainte de a-și finaliza și susține public propria teză. Dacă a lucrat pentru alții pe bani, asta e… Dacă a făcut-o la ordinul conducătorului de doctorat,  e o împilare gravă, ce se adaugă la multe alte sarcini (seminarii, traduceri, articole scrise de doctorand și asumate de conducător etc.)

Simțim nevoia unui îndreptar. Pătimaș

Diplomele de doctor nu sunt egale între ele. O știu toți cei care au avut de-a face cu sistemul, dar prea puțini rostesc acest adevăr. Diploma ca atare este aceeași pentru toți: același carton care nu specifică nici măcar dacă studiile s-au făcut cu sau fără frecvență.

Este necesar un îndreptar în lumea academică, pe piața muncii și în societatea românească în general. Un ghid care să ajute la diferențierea  diplomelor de doctor, cu obiectivitatea angajatorului ce dorește să selecționeze cei mai buni absolvenți pentru firma sa. Îndreptarul ar fi pătimaș, doarece ar fi promovat cu ardoare de unii și ar fi hulit vehement de alții. Îndreptarul ar menționa ce înseamnă maxima performanță științifică, respectiv lipsa performanței științifice. Între cele două extreme s-ar afla infinite nuanțe de gri. Credem că maxima performanță științifică se poate atinge, la studiile de doctorat, dacă domeniul de doctorat este același cu domeniul în care s-au făcut studiile de licență și de masterat, dacă admiterea la doctorat este apropiată temporal de momentul absolvirii studiilor anterioare, dacă se studiază la forma cu frecvență, dacă doctorandul nu mai lucrează cu normă întregă în altă parte, dacă doctorandul lucrează chiar în domeniul tezei de doctorat, dacă doctorandul publică articole legate de tema tezei, în reviste naționale sau internaționale cotate ISI, dacă se colaborează național sau internațional prin cotutelă, dacă teza se redactează într-o limbă de circulație internațională, dacă teza este apreciată de specialiști din străinătate care nu datorează nimic conducătorului de doctorat sau doctorandului etc. Putem vedea, prin antiteză, ce ar însemna minima performanță științifică sau lipsa acesteia. Majoritatea absolvenților de studii de doctorat din România ar trebui să se situeze la mijlocul distanței dintre performanța maximă și lipsa totală a rezultatelor științifice valoroase și originale. Dar îndreptarul ar ajuta performerii în cariera lor și ar ajuta la marginalizarea celor ce aparțin, de drept, periferiei lumii academice.

13 lovituri, dă-i și tu!