Despre cum era să ai copil mic pe vremuri

– Da, zice mamaşa, mi-o fost foarte greu. Foarte, foarte greu.

Tot timpul când merem acasă ne auzim poveşti despre mine când eram mic şi mi-am semnat singur carnetul, să nu se vadă 4-le ăla la matematică; sau când am rupt gardul vecinului pe o distanţă de vreo 5 metri ca să am acces mai facil la corcoduşele lui; sau despre alte momente cu care eu mă mândresc mai puţin spre deloc.

– Da, repetă mamaşa. Că nu găseam lapte să-ţi dăm! Şi erau cozi de numa’-numa’ la lapte! Şi tu ai fost hulpav, şi toată mă secai de lapte, că nu ştiam ce să mai fac, că făceai ca TGV-ul, aşa făceai, dacă nu aveai de mâncare. Şi pe vremea aia, ca să ai lapte la sân, erau tot felul de mituri urbane, pe care nu ştiam să le verificăm, că nu aveam interneţi, ca-n ziua de azi!
– …
– Da, da. Erau unii care spuneau că trebuie să te plimbi ca să ai lapte, şi umblam de nebună prin oraş, doar-doar făceam lapte; şi alţii ziceau ca sucul de mere şi morcovi face minuni, şi băgam în mine la sucuri de nu mai încăpea nimic altceva!
– …
– Da. Şi unii mi-or zis că berea stimulează lactaţia. Şi mă trezeam noaptea la 2 sau la 5, când ţi se făcea ţie foame şi începeai să zbieri ca o frână de tramvai, şi beam la bere, măi copile… atâta bere beam… şi era frig în casă, şi eu beam bere rece, rece, cu spumă… atâta bere am mai băut… aiaiai!
– Ai băut bere când mă alăptai pe mine? Ai băut multă-multă bere???
– Multă?? Hectolitri pe zi beam…

M-am aplecat asupra mamei şi am îmbrăţişat-o cu drag, apoi am fugit la budă, să nu mi se vadă lacrimile de recunoştinţă!

25 lovituri, dă-i și tu!