Şi… după ce a trecut episodul cu hoţul, ne-am petrecut următoarele zile bucurându-ne de viaţă, halind ca porcii mazăre, fasole, ciorbă de fasole, orez şi alte oleaginoase la ceaun (băi, tată, ce bunătăţuri…!).

Cu carne şi cârnaţ la garniţă, o-nfulecat fiu-meu tot-tot-tot ce nu mănâncă acasă sau la after-school nici picat cu ceară.

Și am prins și un răsărit de soare exemplar într-o dimineață, că corpul nu era învățat cu atâta somn, și într-o zi, pe la 4, mi-o dat deșteptarea; și după ce am agățat trei monturi de somn în ceva rădăcini, m-am liniștit și am rămas să gust liniștea aia de baltă care se trezește la viață, asezonată cu mulți, mulți țânțari, ceva mai frumos nu există.

Şi-n rest… i-am arătat Gropărelului cum sar broaştele la şuvoiul de pişu dacă faci lângă ele, că-s sensibile la mişcare, şi astfel m-am asigurat că se va hidrata mereu ca să se distreze cu batracienii; şi mai şi face pişu în loc sigur, unde nu era în pericol să alunece în Dunăre. Ce mai, culmea fericirii, nivel de extaz – peste 9000.

Apoi am făcut cu el baie în apa aia mâloasă din Deltă, ca să nu fim împuţiţi în cort. Prima lui baie în apă sălbatică, chiuia de fugeau cocorii către Africa, culmea fericirii – nivel de extaz, peste 10.000.

Apoi am făcut baie din barcă, cu vestele de la Decathlon, din VIVO!, pe noi, că apa avea 5 metri, prima lui baie din barcă, culmea fericirii – nivel de extaz, peste 10.000.

Apoi am făcut o excursie de o zi până la fostul nostru loc de pescuit de anul trecut şi de acum doi ani, o avut şi el în sfârşit sute de metri de mal de lac unde să alerge ca Usain Bolt şi să sară ca o iadă, culmea fericirii – nivel de extaz, peste 11.000.

Şi apoi, în ultima zi plină acolo, am luat barca mică şi am plecat la pescuit de somotei. Şi, când la râmă neagră o intrat un bibănoc gigant şi apoi un somotel, fraţilor, pe româneşte vă spun, fără să o-nfloresc, sper că nu mâncaţi când citiţi asta: s-o scăpat pe el de fericire, glumesc, fireşte, dar cred că nu mai avea mult până umplea Delta de caca, ce mai, fericire mai mare nici Dalai Lama nu cred că o trăit, ba nici chiar Preafericitul când şi-a văzut mecla pe ditamai clopotele alea cât un Subaru de la Catedrala Mântuirii Neamului Nostru Sfânt!

Să ne-nțelgem – peștii au fost prinși din barcă, legați de stuf, iar Gropărelul a-nvățat să lanseze la marea finețe, fără să agațe firu-n trestii – deci clar că taică-su a fost în culmea fericirii când i-a văzut capturile (subsemnatul groparu, recunosc: bibanul prins de fiu-meu e mai mare decât orice biban prins de mine vreodată, #proudfather).

Somotelul a fost lăsat în mediul lui naturel, dar bibanul nu a scăpat de grătar – asta e, grătarul a alergat mai iute.

Singurul moment în care am fost foarte aproape de a simți miros de pește pe mână a fost atunci când am agățat un crăpălău, dar pentru că nu dădusem drumul la relaxoare l-am pierdut. Nervi și înjurături ce s-a auzit atunci, a fost dezastru, că era mai mare de 2 kile, care e recordul meu în materie; asta în cazul în care vă gândeați că sunt te miri ce pescar expert, sunt vai FCSB-ul meu.

E drept că mi-a și chirăit o tură de m-am speriat ca o fetiță – bietul de el, văzuse ditamai croitorul ăsta și a avut un mini-șoc; apoi, când i-a revenit curajul, m-a întrebat 1. Dacă e de mâncare; 2. Dacă-l putem duce acasă, să ne facem fermă de croitori.


Proteină câtă vrei

Când se sătura de noi, se ducea în bărci și se credea Magellan sau Pierre Vaillant.

Şi amu… fazele la care ne-am râs ca proştii: mai știți clipul ăsta? În care pică unul dintre noi în apă, și noi râdem ca nebunii?

Mno, s-o mai întâmplat și tura asta. De 3 ori. Din păcate, i-am dat ficiorului să filmeze, și n-a ieșit mare lucru – deci nici pe departe așa epocală ca filmul de mai sus.

Păi… ăştia ai noştri or mers în fiecare dimineaţă la ştiucă, ba şi-n fiecare după-masă: degeaba. Băi, numai mârliţe de anul ăsta! Deci cât obleţii, pa, la revedere.


Așa arată dis-pe-ra-rea.

Și atâta or fost de inutile undițele și lansetele, că mi-au crescut liane pe avertizoare.

Și, la final de sejur, ne-am oprit o tură la mare, la Sulina – unde Delta ne-a mai făcut un ultim cadou, pe lângă pelicani, cormorani, becațe, lișițe, cufundaci, lebede, gâște și nu mai știu ce: acest puiuț de șarpe de casă (Natrix Natrix, după numele de roman) pe care l-am ajutat să treacă în siguranță trotuarul, că niște copii doreau să-și facă curele de ceas din el, bietul.

Apoi seara am păpat un șalău pe faleza singurului oraș din Europa unde măgarii umblă liberi, ca dacii liberi.

Cam atât pe anul ăsta; vă pupă umbra pescarului care nu prinde niciodată – da’ niciodată! – nimic. Da’ nimic.

Și, ca să vă faceți o idee cât i-o plăcut Gropărelului cu taică-su în Deltă, la școală, când a primit temă să deseneze ce i-o plăcut lui cel mai mult și mai mult în vacanță, o desenat bărci și somotelul pe care l-o prins el, și – mai ales – pe Suciu cum pică în apă, că s-o uitat la filmarea asta de mai sus de 800 de ori de atunci și de fiecare dată râde de se prăpădește.

Deci vă dați seama ce mult i-o plăcut lui în Deltă, dacă cele mai memorabile momente de peste vacanță de acolo le are! Și să nu credeți că nu a trăit și momente super faine și-n Grecia; dar despre toate astea, săptămâna viitoare.

La final, a fost cea mai grea, dar și cea mai faină Deltă de până acum. Am făcut așa un bonding fain cu fiu-meu, că sunt sigur că va dura până la pubertate (a mea, firește, a mea). Mi-am văzut ficiorul cum devine bărbățel, cum ascultă comenzile, cum face tot ce-i spun și mănâncă orice de rupe, cum stă concentrat mai mult de 4 secunde la ce-l instruiesc, pentru că e important pentru palmaresul lui piscicol să știe treburile pe care-l învăț. Am muncit pentru el de mi-or sărit ochii, am fost sluga lui, practic, dar e cea mai faină activitate de slugărit, aș repeta-o oricând. Și m-a mai cărat după el de 7 (!) ori la pescuit după ce am venit din Deltă, e gata, e virusat, i-am făcut permis pentru Someș deja.

Și acuma, stau și mă întreb: DE CE NU SUNT LA PESCUIT, HA???

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 9 comments

  1. Anonymous Reply

    Frumos… anul asta nu am ajuns la pescuit 🙁 ma rog, am fost 3 ore pe Dunare, dar eram pregatiti de lac – nu tu lanseta, nu momeala potrivita…
    Asa ca iti multumesc pentru “reportaj”, mi-a facut bine 🙂
    PS Sa-ti traiasca pescarul!

    • Groparu Reply

      Păi! Anul încă nu e gata, doar nu poți lăsa să treacă 2018 fără să te înnămolești în Dunăre!
      Mersi, păcat că nu am avut ce poze cu pești să pun. O să zic ce zic de vreo 12 ani: ”poate data viitoare…”

  2. Adriana Fleser Reply

    Foarte frumos.eu nu stiu nimic despre pescuit ,dar stiu ce mare pasiune e pentru multi.iar povestile de dupa.they make my day😆

  3. Andrei Reply

    Să-ți trăiască Gropărelu’, tare îți seamănă.
    Da’ să fie un pescar mai norocos 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *