De unde facem rost de hârtie igienică?

Dacă există pe lumea asta un blestem mai mare ca “să te mănânce-n cur şi să ai mâinile prea scurte!”, atunci acela este “să dea Dumneză să rămâi fără hârtie igienică!”. Bine-nţeles, cu agravări de genul “când te chinuie cufureala, la ceas de seară, pe drumurile patriei” – dar nu mă întrebaţi cum se pune asemenea blestem greu folosind o păpuşă voodoo.

Se dă următoarea situaţie: o maşină cu doi indivizi călătorea în viteză de la Cluj la Maramu’ în scopuri personale. După ce au traversat autostrada Nokia (care autostradă? care Nokia?), cei doi au ajuns în Dej, unde au oprit să cumpere o sticlă de cola de la un magazin de pe marginea drumului care, mai mult ca sigur, oprea frigiderele noaptea, să economisească curent. Această procedură, menită să reducă dependenţa României de energia rusească, are efecte dezastroase pentru băuturile răcoritoare la nivel molecular mai ales vara, când temperaturile ating 50 de grade la umbră noaptea; şi, după numai 20 de kilometri, şoferul se simţea ca şi cum ar avea un întreg depozit de gaze de şist în burtică, gaze care, curioase să vadă ce se mai întâmplă pe-afară, se pregăteau să erupă spectaculos ca-n Yosemite.

Cei care aţi mers către Baia Mare ştiţi că benzinăriile, facilităţile de toaletă modernă şi întreg secolul XXI lipsesc aproape cu desăvârşire de pe drum; cu excepţia tufişurilor şi tradiţionalilor boscheţilor, alternativa preferată a fiecărui român verde*. Şi, din lipsă de altenative, cei doi au tras maşina pe dreapta lângă un semafor (drumul era încă în lucru), au pus avariile şi au început să facă inventarul de hârtie pentru scopuri igienice.

Dezastru.

Un bon de benzină, îngust cât o scobitoare, şi rovinieta din parbriz.

Dezastru!

Ce naiba să facă? Că şoferul deja transpira.

Pentru că în asemenea momente luciditatea te cam lasă, şoferul nu a mai avut de ales şi a ţăşnit către pădure, alegînd varianta frunzei strămoşeşti de stejar. Şi a zăbovit o vreme, ascuns în frunziş, pentru treaba aia importantă care-l face până şi pe regele Mihai să se oprească din drum.

Apoi a revenit, uşurat, în maşină.
– N-o să crezi ce noroc am avut, zice şoferul către copilot.
– Ce noroc?
– Vezi că aici, pe drumul ăsta, se lucrează la greu.
– E.
– No. Şi drumarii, ca şi regele Mihai, tot trebuie să-şi facă şi ei nevoile pe undeva.
– Corect.
– No! Am nimerit chiar la scorbura unde-şi păstrează ei hârtia igienică.

No! Cât de norocos poţi să fii să păţeşti aşa ceva???
____________________________________________________
* în caz că nu ştiaţi, deţinem recordul mondial pentru cei mai mulţi şoferi care preferă să facă şuşu în boscheţi, nu la benzinărie. Pe bune amu, există careva în ţara asta care să nu fi făcut măcar o dată un pişu galben în sălbăticie?

25 lovituri, dă-i și tu!