De ce a murit Eminescu

Și, ca să terminăm odată cu nebunia asta:

E adevărat, Eminescu colectase puţintel sifilis. Nu de la capacul de WC, de la Veronica Micle sau soţia lui Titu Maiorescu.

eminescu-micle
În Maioreasca fără soţ/Adesea am trecut (sursă foto)

E adevărat că din cauza asta Eminescu se afla foarte internat în azil la ceasul în care s-a dus să-şi pună butelia la coadă la judecata de apoi.

Da, e adevărat, sifilisul ronțăise zdravăn din intelectul poetului-prozator-publicist şi ce mai era el, nepereche; pentru că era multe, dar nu mai era şi tăt.

Dar nu sifilisul l-a omorât. L-a omorât un alt internat, care l-ar fi lovit cu o cărămidă în cap.

De unde știu asta? De la tanti telefonista de la Facultatea de Litere de la Cluj, cea care mă lăsa să sun acasă la mama să-i spun să mai trimită bani și vin de casă când eram student (î.d.t.m. – înainte de telefonele mobile).

În viaţă e bine să te ai bine cu telefonistele, pentru că numai aşa poți afla cum mor poeţii naţionali.

Tanti telefonista vorbise cu un profesor eminescolog de la Cluj care săpase în subiect prin anii… ’70…? ’80? Şi aflase teribilul secret, dar nu mai apucase să-și publice descoperirea.

Nu mai știu cum o chema pe tanti telefonista, pentru că – nu-i așa? – uiți repede numele oamenilor care îți fac un bine; ţii minte însă până la moarte numele celui care nu ţi-a dat prioritate în trafic.

Şi chiar dacă nu-i aşa – deşi telefonista mi-a zis că-i aşa – de acum încolo aveţi un mega-subiect de spart gheaţa la bere şi în fiecare an de 15 ianuarie, pentru tot restul zilelor voastre; ba poate şi-n purgatoriu!

Poate şi-n purgatoriu. Numai să-mi daţi link în discuţia voastră.

25 lovituri, dă-i și tu!