Cea mai tare fază din Deltă

Anual, gaşca noastră de pescari se reuneşte într-o seară fierbinte de august, cu sufletele fremătînd de poftă: plecăm în Deltă.

De fiecare dată când ne întâlnim în asemenea scopuri pelagice, toţi cinci ne comportăm ca nişte mânji de clasa a patra: ne dăm capace peste ceafă, ne distribuim şpiţuri în funduri, ne ciupim de sfârcuri şi nu facem deloc economie de bobârnace. Sudalme grele zboară prin aer ca ciorile, strămoşi menţionaţi în exprimări neecumenice se foiesc neliniştiţi prin sicrie, obraji subţiri crapă la auzul unor cuvinte năpraznice. Expresii gen “mulţumesc” şi “te rog” nu mai există decât în DEX, iar atunci când limba română se dovedeşte prea săracă recurgem voioşi la idiomuri englezeşti, ruseşti, nemţeşti. Încă nu suntem siguri dacă facem asta pentru că suntem posedaţi de cel nesfânt sau pentru că aşa ne simţim noi mai masculi, din cauza unui psihic distorsionat sau consecinţă a unui sindrom Tourette care se activează în stare de libertate.

Nici apelativele nu sunt mai prejos: io-s Bouru’ (sau Vaca – depinde ce consoane ne vin mai repede pe buze), naşu Greuceanu e Grasu’ XXXL, Hinu-meu e Tăntă’ de Mediaş, iar Cristi e Vaca (sau Bouru’ – depinde ce consoane ne vin mai repede pe buze); dar dintre toţi, cel mai greu şi mai des dintre noi şi le încasează Neghiniţă.

Asta pentru că e mai scund şi mai mititel şi mai atrofiat el, aşa cum se poate vedea şi în acest videoreportaj document.

În ziua aia mi s-au blocat fălcile şi am rămas de 4 ori fără oxigen; apoi am râs tot sejurul pe tema asta, şi încă mai râdem de fiecare dată când ne întâlnim. A fost cea mai tare fază din Deltă.

PS: crapul avea vreo 4 kile şi a fost recuperat cu greu 10 minute mai târziu după ce a încâlcit nailonul de elicea yachtuleţului şi s-a şi camuflat prin stufiş.

19 lovituri, dă-i și tu!