Ce faci dacă vezi ceva un obiect abandonat în stradă şi care îţi trebuie?

– Uite! zice mama. Cărucior abandonat! Arestează-l! Fă şi tu ceva bun pentru familia ta!
– Mamă, zic, potoleşte-te. Ne-am potolit?
– Ce! Că lor nu le mai trebe! Că-s nemţi! Şi aici e Germania!
– Mamă, zic, ce dacă-i Germania? Io şi fac pe mine de ruşine dacă mă apuc să umblu prin ce aruncă alţii!
– Că tu tot timpul ai fost ruşinos unde nu trebuia! Numa’ să iei patru la matematică nu ţi-a fost niciodată ruşine!

Mama mea îmi scoate ochii şi acuma, după 20 de ani, pentru 4 ăla la matematică din clasa a 7-a, deşi mă pedepsise atunci groaznic: îmi interzisese să mă mai duc la atletism şi mă pusese să dau altcuiva hamsterul şi acvariul. Şi acuma îmi amintesc cu emoţie de momentele în care puneam hamsterul în acvariul de peşti şi peştii în acvariul hamsterului.

– Tu nu ştii cum e prin Germania, zice mama. În Germania, dacă nu le mai trebuie ceva, îl scot în stradă să-l ia altul. Şi nu e nici o ruşine să-l iei! Că de-aia l-o lăsat aici, lângă gară!
– Deci mie numa’ asta-mi mai trebuie! Să mă apuc de cărat cărucioarele altora, de parcă io n-aş fi în stare să-i iau cărucior lu’ fiu-meu!

Căruciorul – văzusem modelul în real,- în Germania – costa pe la vreo 150 euro. Nu chiar un capăt de ţară, dar oricum era o sumă de care îţi puteai cumpăra chiloţi pe următorii 17 ani, de exemplu.

Şi acum zăcea pe un morman de mobilă scoasă în stradă pentru că unui neamţ îi crescuse pruncul suficient de mare ca să nu mai aibă nevoie de cărucior de mărimea aia.

– Nievastă! zic. Ce zici? Că mie mi-i ruşine să-l iau.
– Deci mie mi-i frică, zice nievasta. Că nu ştii ce fel de oameni nemţi or avut căruciorul, şi nu prea-mi vine să-l bag pe Gropărel în căruciorul altora, că ştii că pruncii sunt sensibili.
– Corect, zic eu – care sunt tot timpul de acord cu ea.
– Las’ că-i cumpărăm noi unul nou, mai zice nievasta. Dacă e musai, renunţăm să îţi mai cumpărăm ţie chiloţi în următorii 17 ani, şi e OK, zice ea.
– Exact aşa mă gândeam şi eu, zic.

Tac un minut şi-mi rumeg întrebarea.

– Sincer te rog să-mi răspunzi, zic. Chiar aveai de gând să îmi cumperi chiloţi în următorii 17 ani?
– Nu, zice nievasta. Vroiai tu să îţi cumperi?
– Normal că nu, zic. Normal că nu, d-aia întrebam.

(Vă pun aici o poză cu o benzinărie de numele căreia m-am râs, tot în Germania, dar fără nicio legătură cu postarea asta)

Trec vreo două zile. Toată gaşca ne hotărâm să plecăm cu trenul în oraşul istoric aflat la 10 km distanţă de soru-mea, că nu încăpeam toţi (eram vreo 10) în maşina ei.

Aşa că mergem la gară, ne luăm bilete şi ne suim cuminţi în tren, aşteptând să se facă ora de plecare.

Cu un minut înainte de plecare, se dă uşa de la tren la o parte.

O damă bine-bine, un soi de cuconet nemţesc, încerca să se urce în tren.

Avea o cârcă de bagaje după ea, probabil venise la cură, la băi, în oraşul soru-mii, şi amu pleca acasă la ea cu jumate din staţiune în valize.

Şi era plină-plină de aur, deci ca pe un faraon stătea aurul pe ea. Avea atâta aur pe ea că-şi putea instaura propriul ei guvern mlitar în orice ţară non-G8. Dacă vindea patru brăţări, îşi putea construi propria ei centrală nucleară; şi cu încă un lanţ şi un cercel putea finanţa primul drum NASA către planeta Marte, dus-întors.

Io, fiind ficiorul expediţiei noastre şi mereu dornic să le arăt Friţilor că românii nu sunt numai Zigeuner, sar să o ajut cu bagajele şi valizele.

Băgăm vreo 5 geamantane, unul după celălalt, pe uşă şi în vagon. Danke, danke, zice madama, io nu mă las domolit şi mai bag şi o sacoşă imensă şi o valiză pe rotile, şi încă un troller mai mic în vagon, că deja credeam că tanti fuge de ceva invazie a furnicilor argentiniene.

Şi la un moment dat fac ochii mari cînd văd ultimul bagaj al lui Frau! Bagaj pe care ţinea în mod deosebit să-l bage peste toată remorca aia de geamantane ale ei!

Un bagaj pe care-l văzusem şi eu înainte cu două zile!!

Aţi ghicit, era căruciorul pe care ne fusese nouă jenă să-l luăm din stradă, dar pe care-l îl arestase ea!

Şi vă spun că fix căruciorul ăla era, 100%! Pentru că îi recunoscusem vreo două pete, şi mai şi ştiam pederost modelul, doar îl văzuserăm şi noi la real,- în Germania!

Costa pe la vreo 150 euro.

29 lovituri, dă-i și tu!