Ţara în care trăiţi

De prin conced

Deci la mine la ţară e o zonă mega molcomă, de răsună numai joagărele şi drujbele, că-şi taie muntenii pădurile ca proştii.

Şi deci ajung eu, mic vedet blogosferic, in sat.

Şi a treia zi aflu că vine Băsescu în satul vecin, la Gura Râului, că e Festivalul Bujorului; şi primarele i-a pregătit o primire tradiţională, cu oameni în port tradiţional, cu clopuri tradiţionale, cioareci tradiţionali strânşi pe picior, aşteptându-l pe Bossu’ cu tradiţionala pită cu sare, vorbind, bine-nţeles, la tradiţionalele lor telefoane celulare în timp ce exersau tradiţionalul Căluşar.

calusari-sibieni-1

Nu am apucat să-l văd pe domnul preşedinte, că s-o făcut o coloană de maşini de 8 kilometri, şi am zis că mai bine beau o bere decât să mă coc în căldură, blocat în trafic rural, în furia vişinie; oricum, dacă l-aş fi văzut pe domnul preşedinte, i-aş fi strigat: “Pssst! Faţă de câine! Faţă de câine!”, iar apoi: “Spoof!” Da, spoof i-aş mai fi zis domnului preşedinte.

Şi nu trec bine 4 zile, că aflu că în Cristian, celălalt sat vecin, soseşte, măre, ditamai regele Belgiei! Mi-am ţinut nepoţii ascunşi, ca să nu-i treacă Măriei Sale regale ceva idei belgiene prin cap cu ei, şi ne-am strecurat cu furia vişinie prin coloana oficială, că tocmai fusesem în Sibiu să iau bucate ca să pregătim ciuperci ciobăneşti, mititei, şi câte o porţie de Pangassius la grătar, că venea văr-mio (salut, mo, dacă citeşti!).

Şi noroc că mi s-o terminat concediul, că cine ştie cine urma să vină în Mărginimea Sibiului dupa aia, poate chiar Zoso sau preşedintele Norvegiei, şi cel puţin cu ăsta din urmă cine ştie cum o mai scoteam la capăt!!!

14 lovituri, dă-i și tu!

Revoluţia à la Cluuuuj

Bă, mi se zice, vii să facem revoluţie pentru fraţii şi mai ales pentru surorile noastre de peste Prut? Claaar, zic io, pentru surorile noastre basarabence fac orice; plus că it’s time for another Revolution, hasta la victoria siempre, ce guevara mea!

18:10: ajungem în piaţa Avram Iancu, parchez furia vişinie ilegal, fără tichet de parcare (prima dată în întreaga mea carieră), conştient  că revoluţiile nu ţin cont de amenzi când îţi poţi pierde viaţa pe baricade; plus că era lângă catedrală, sub ochiul atent al lui Dumnezeu, care ţine atât cu revoluţionarii, cât şi cu revoluţionaţii. Ne alăturăm găştii care pălăvrăgea ca la şosea, bine-nţeles, punându-ne pe o bancă, la soare. Ne dezbrăcăm in tricouri ca să ne bucurăm de ultimele raze de soare ale zilei, ne bronzăm ca la plajă.

Cca. 18:25: apar primii băieţi albaştri. Jăndarii, no. Lumea – paşnică, nici o treabă. Slana cu ceapă nu explodează.

18:30: decidem brusc că o revoluţie nu se poate purta cu burta goală, aşa că dau  fugă până la alimentară. Fincă e post şi nu putem bea votcă, cumpăr apă plată, susan la pacheţel şi un tip de prăjitură de post care mie mi-e foarte drag. De ce mi-e mie drag? Fincă se numeşte MILFĂ. MILFĂ, mă! Pentru connoisseuri.

18:36: halim susan, bem apă plată şi devorăm MILFELE.

18:38: vedem un boschetar şi ne hotărâm să-l facem Gavroche-ul revoluţiei de la Cluuuj. Dispare înainte de a apuca să-l gavroşim.

18:39: ne certăm cu privire la viitorul revoluţiei de la Chişinău. Toţi cădem totuşi de acord că – fiind în coasta Rusiei – revoluţia are puţine şanse, da’ ar fi bine să-şi capete nişte capete în gură batâr câţiva politruci d-ăia haioşi, de-ai lor, din ăia cu chipie monumentale, cât umbrelele.

18:40: dispar acasă fincă de la 19 aveam folbal. Plus că aveam mai multe şanse de o violenţă-două pe teren decât in piaţa Avram Iancu, printre studenţii ăia paşnici care nici măcar bani de un kil de benzină pentru un cocktail Molotov mai acătării nu or găsit prin buzunare.

Concluzii: la Cluj nu s-a incendiat nimic, în afar’ de o sumedenie de ţigări. Mă dezgustă că o grupare politică de nouă dreaptă s-a erijat instant în portavocea grupării; mă dezgustă că trebe aprobare de la primărie pentru o manifestare spontană; şi mă mai dezgusta ceva, da’ am uitat.

Aaa, mă mai dezgustă că s-or găsit câţiva că e mai cool să te pui contra revoluţiei de la Chişinău, că aduce reiting, şi ei din asta trăiesc.

revolutia-basarabeana-la-cluj-2 revolutia-basarabeana-la-cluj-11

Update: inconstantin e in pită.

13 lovituri, dă-i și tu!

Salvaţi planeta! Da’ nu oricum

Noi, la noi la cooperativă, am început un demers pe cât de ecologic, pe atît de nobil: am început să strângem toată maculatura din firmă într-un loc, şi o dată la cateva săptămâni sau luni mergem cu maculatura la un centru de colectare: mai salvăm o planetă, mai scăpăm un copăcel, mai dăm un ghiont (câtă neîndemânare!!) efectului de seră, etc.

De la o vreme, lumea aşa s-o înverşunat, că or început să vină cu fluturaşi primiţi pe stradă, pliante, facturi plătite, ba chiar să-şi aducă de acasă hârtiile nefolosite, ziare vechi, etc. Totul a fost OK; până când am descoperit fără să vrem în mormanul de hârtii – ezac! – câteva suluri goale de hârtie igienică, şi chiar o folie consumată de anticoncepţionale.

Take this, greenhouse effect!

21 lovituri, dă-i și tu!

Despre fonduri europene

Ne-o luat la ocazie, pe mine şi pe sasu’, un nene care se ocupa de fonduri europene. Şi cu nenea – un braşovean de vârsta lu’ tata, dar plin de energie şi de viaţă – am pălăvragit tot drumul de la Vâlcea la Sighie.

Şi trecem, pe Valea Oltului, pe lângă Valea Lotrului (asta e o zona mortal de faină, un fel de fiord norvegian combinat cu muntele Sleeping Lady din Alaska, combinat cu Kilimanjaro şi canionul ăla din Papua, de am uitat cum îi zice).

Şi când vede Valea Lotrului, nenea şoferul face:

– Pfuaaaay, ce primar cretin acilea!

Ghiciţi ce l-am întrebat!

– Ce primar cretin acilea? zic.
– Foarte cretin, zice.

Pauză. Ştiam că dacă-l întreb devine precaut şi zgârcit cu vorba, da’ dacă-l las – nu rezistă şi dă în foc.

– Să vă povestesc, zice el, dând în foc. Eu mă ocup de fonduri europene.

Era a şaişpea oară când îmi zicea asta.

– Şi mă duc la primar acilea, în Valea Lotrului, şi-i zic: bueeeey, uite! Hai să facem un proiect european, şi eu îţi aduc fonduri! Şi asfaltăm drumul până în comună, şi tu mai câştigi un mandat de primar, că ai făcut ceva bine pentru leliţele din sat.
– Hmmm, zice primarul. Şi cât e de lucru la proiectul ăsta?
– Păi… îi de lucru, vreo 2 luni. Că suma e mare, îs câteva milioane de coco. Şi trebe documentaţie o tonă.
– Hmmm, zice primarul. Şi tu ce ai de câştigat la chestia asta?
– Păi… io am 12.000 mp în zonă. Şi îi pot vinde mai scump dacă drumul e asfaltat. Plus că şi firma mea de consultanţă îşi percepe un comision, de ţâ la sută din valoarea proiectului.
– Nu se poate, zice primarul, nu-s de acord!!!!!!!!!!!!!!

20 lovituri, dă-i și tu!

Lumea în care trăiesc…

…este, deci, ea, lumea, senzaţională.

Ieri, deci ieri, la ora la care Michael Jackson îşi prezenta noul său botic pe o scenă din Anglia (scuze, Regatul Unit), în timp ce Nikita îşi făcea pedichiura cu doamna cu coasa, românii mai violau 322 de italience/oră iar guvernul nostru, din gelozie, se gândea să accizeze orice produs mai înalt decât premierul – mai ales beţele de chibrit şi nasturii, eu îmi parcam maşina.

Eu sunt deştept; dar nu suficient cât să sting farurile la furia visinie. Iar când am ieşit de la muncă, bateria mea nou-nouţă era taman bună de dat cu ea in cap de manelist.

Marea mea salvare a venit de la alt coleg, caruia i se furase cardul cu tot cu pinul aflat în acelaşi portofel în urmă cu o lună. Acest coleg, în imensa lui marinimie, a bagat la curent în furie până a resuscitat-o din morti, si amu ea sta erecta, ea, si frumoasa, ea. Şi mai ales vie.

Epilog:

Groparu: mo, da buzz cand esti online
Colegu’: buzz
Groparu: “ieri, finca is mega intelijent, am uitat sa sting farurile la furia visinie cand m-am dus la lucru, iar cand am iesit – bateria mea nou-nouta era taman buna de dat cu ea in cap de manelist. Marea mea salvare a venit de la un coleg de-al meu caruia in urma cu vreo luna i se furase cardul cu tot cu pin, si pe care il lasase hotul mai lefter cu 3000 lei. Acest coleg, in imensa lui marinimie, atâta a băgat la curent in furia vişinie până a resuscitat-o din morti, si amu ea sta erecta, ea, si frumoasa, ea!”
Groparu: poci scrie asta?
Groparu: ca nu vroi sa te ranesc
Groparu: pentru faza cu cardul
Colegu’: nu cu 3000
Colegu’: cu 4300
Groparu: :))
Colegu’: scrie da

17 lovituri, dă-i și tu!

Disperare pe piaţa imobiliară

Deci eu, Groparele, mă iau şi mă duc la mol. Şi când intru, o fătuţă cu ochi de iepuraş îmi întinde un boţ de hârtie. Io am crezut că îmi dă numărul ei de telefon, şi mă pregăteam să îi ofer hainele mele să le ţină în patul ei, cu mine într-însele, apoi cu mine în afara lor; dar când colo, era o reclamă la un complex imobiliar rezidenţial verde, cu căşi la 100.000 coco. Şi stau io repede şi mă gândesc – vând garsoniera mea cu 200.000 coco, iau casă mare, şi de restul banilor îmi cumpăr confetti, că io la asta visez de mult, să arunc cu confetti, să am (la) ce aspira. Şi o-ntreb cu accent de investitor neamţ bogat:

– Fraulein, da’ unde îi complexul ăsta fabulos de moca?
– Nu ştiu, zice ochii de iepuraş, că io sunt numa’ fluturaşi-girl, adică împart fluturaşii. Da’ vedeţi că este acolo pe fluturaş două numere de telefon, şi puteţi suna.
– Bine, zic eu, aşa am să fac.

O văd că se uită la mine să mă vadă că sun de chiar, şi completez:

– …mai încolo o să sun, nu acuma.
– Bine, zice domnişoara.

Şi persistă la client:

– Să ştiţi că e suficient să daţi un bip la numerele alea, şi vă sună ei înapoi!!!

20 lovituri, dă-i și tu!

Deci mi-o crepat saitul,

…pe care a fost repus acuma in functiune de vajnicii mei sysadmini.

Intre timp am avut vreme sa ma gandesc la urmatoarele:

1. Romania o castigat platoul continental in lupta cu Ucraina, si s-a umplut de gaze; prevazator, guvernul Tariceanu s-a gandit sa o scape de balonare vanzand, in buna traditie romaneasca, resursele strainilor, recte unei firme de garsoniera. Banc: daca va place sa jucati Travian, WOW, Age of Empires, Red Alert, sau orice alt joc de strategie, si ramaneti fara resurse, nu va panicati: vi le-au vandut guvernele PSD, PNL, PLM etc., si banii de pe ele sunt la adapost, in off-shoruri.

2. Sorinel Pustiu, cunoscutul bariton de manele, a fost injunghiat in fesa intr-un mol din capitala. Banc: de acum speram ca Sorinel sa priceapa aluzia si sa inceapa sa cante si pe guriţă.

3. Evenimentul Zilei titreaza ca orasul Craiova a ajuns orasul mafiotilor. Banc: se spune ca atunci cand Basescu a primit vestea, se afla in camerele reunite ale Parlamentului, si ar fi exclamat: “Imposibil! Toti mafiotii din Romania sunt aici, in jurul meu!”

4. Un restaurant londonez ofera papa moca, sperand ca oamenii vor lasa, din bun simptz, un cost auto-estimat al consumatiei. Cât îi lasă pe ei inimioara. Asta mă face să mă gândesc la o legendară crâjmă bavareză, unde berea costa 40 cenţi, şi o şedinţă de mers la budă – 10 euro.

Intre timp, nu rataţi:

A. Concertul lui Mişu din Autograf, din seara asta, un must go; ne vom râde şi ne vom distra, şi chiar şi vom cânta dacă ne vom îmbăta, deşi asemenea plăceri vulgare nu au fost deloc pe placul meu, decât tot timpul;

B. Twestival, festival umanitar simultan în 180 de oraşe de licitaţie cu vânzare de masculi si fomei. Io pariez pe ăia mai dolofani, că la (relativ) acelaşi preţ, primeşti mai multe kile de carne!

Mâine, dacă sunteţ cuminţi, vă împărtăşesc reţeta secretă a băncilor româneşti de a scăpa de crize.

11 lovituri, dă-i și tu!

Disclaimer

Io, Groparu, su’semnatu’, declar urmatoarele:

La data de 28.01.2009, anul curent, lucram peste program la un program care necesita munca peste program, el, programul.

La ora 18:30 seara, am auzit nişte voci din bucătărie în firma aproape goală. Curios să văd despre ce e vorba, am intrat înăuntru ca să descopăr cea mai sexy privelişte: vo patru cartoane cu resturi de pizza care strigau cu glas de negresă, asiatică, rusoaică şi respectiv suedeză că vor să facă sex în grup cu papilele mele gustative, cu palatul gurii, cu limba, dinţii şi buzele mele, dar mai ales cu întreg tractul meu digestiv. Fincă în ziua aia mâncasem numa’ o dată, că, de! e criză, şi fincă io mă înmoi tot la glas de mujeres, am cedat nervos şi le-am satisfăcut pe toate bucatele de pizza, pe rând, până la ultima bucăţică, întru veşnica lor binecuvântare cu trupul meu flămând de ele. Mai mărturisesc că la final am şi râgâit zgomotos şi am făcut ca Tarzan, după care m-am cărat la bere cu banii proaspăt economisiţi, şi am jucat şi darts, fără nici cel mai mic regret.

Revenind la cooperativă dimineaţa aceasta, am fost înştiinţat că proprietara pizzelor supravieţuitoare de ieri mi-a lăsat mie, flămândul firmei, într-o maiestuoasă indignare, un bileţel pe care scria “cui a mâncat pizzele de ieri, să-i fie ruşine!”. Ţin să exprim şi pe această cale sincere condoleanţe colegei mele (care ţopăia la aerobic şi a revenit la puţin timp după groaznicul pizzacid ca să descopere sicriele pizzelor goale) şi să îi comunic faptul că, din nefericire, fincă îs nesimţit şi am fost flămând, nu mă încearcă APSOLUT nici un regret pentru fapta mârşavă săvârşită în deplinătatea liceelor şi facultăţilor mele la IDD mintale, şi aş comite-o din nou data viitoare când mă încearcă gheara în burtă. Mai ales că de fapt nu foamea mea atavică a fost de vină, cât dorinţa mea ca The Creatrix să scrie în continuare bloage de artă şi să trăiască mulţi ani fericită şi sănătoasă, lucru imposibil de făcut mâncând junk fooduri – drept pentru care scop m-am sacrificat şi mi-am umplut corpul de toxine şi grăsimi nesaturate, mai ales că nesimţiţii mei de colegi care or plătit pizzele NU MI-OR MAI LĂSAT ŞI SOS DE USTUROI, fapt ce mi-a uscat gâtlejul iremediabil în aşa hal, că nici nu mai zic.

Şi… o să-i cumpăr o pizza ca să compensesc (aştept să zici că nu e nevoie!) – ca să nu mai fie problemuri gastrice în această firmă hardcore de soft, da’ asta numai mâine, că mâine lom banii, şi pe azi mai am fix numa 12 lei. Care mi-i trăbă.

30 lovituri, dă-i și tu!