Ţara în care trăiţi

Voi cum ati vrea sa va sinucideti?

Haideţi, recunoaşteţi: toţi aţi cochetat cu ideea, dar aţi fost prea laşi ca s-o faceţi. Sau vă place prea mult viaţa.

Ştreangul pare de departe cea mai accesibilă chestie: lipsa de oxigen în creieri, se zice, provoacă orgasmul vieţii.

Varianta Anna Karenina e un pic greţoasă, dar e cel mai sigur mijloc de transport: nu există medic să te lipească la loc după ce auzi glasul roţulor de tren chiar între urechi.

Tăiatul vinelor… mmmmnu. Dacă nu le tai bine, rămâi cu mâna bleagă şi trebe să te rogi de unu şi de altu să te scarpine, ia sânii de femeie nu vor mai avea aceeaşi mângâiere pentru tine. Şi nici nu vreau să mă gândesc cum te ştergi la cur dupa aia.

Accidentul de maşină te poate lăsa în scaunul cu rotile, şi-atunci ai cam luat-o-n mână. Şi pistoale, la noi în ţară, mai greu de făcut rost, să-ţi zbori creierii ca-n filmele americane.

Dacă te arunci de pe o clădire înaltă, devii attention whore.

Mai rămâne varianta soft: supradoză de droguri (da’ costă!), sau de medicamente.

Şi aici ajungem la miezul problemei.

Un băieţel trebuia să-şi dea bacalaureatul. Şi în aceeaşi perioadă, aşa cum ştiu femeile să facă atunci când dai de greu, prietena lui i-o cam dat o pereche de papuci.

Oscilând între culmile disperării şi genunea depresiei, tânărul se hotărî să îşi încheie socotelile cu această lume crudă. Drept urmare, într-o bună zi veni acasă, scrise o scrisoare de adio către cei dragi, o puse undeva la vedere, îşi aranjă camera, făcu baie, îşi făcu curaj şi se îndreptă către dulăpiorul din baie unde erau medicamentele familiei. Cu mâna tremurândă deschise ambalajul, îşi umplu pumnul şi dădu pe gât un gogoloi de pastile. Şi se puse pe aşteptat, gândindu-se la cât de nefericit e el.

Şi trecu o juma de oră, trecură două. Şi îl prinse brusc un val de remuşcare: părinţii lui; berea la PET băută pe furiş în spatele blocului; pescuitul; studenţia care se anunţa! Cu chefuri şi bairame şi orgii. Şi dintr-o dată se hotărî să nu se mai sinucidă prea tare; aşa că puse mâna pe telefon, şi cu voce tremurândă sună la ambulanţă şi mărturisi: bună ziua, sunt x-lescu şi am vrut să mă sinucid!!!!

10 minute mai târziu, SMURD-ul parca în faţă, vreo trei neni urcau în fugă scările şi bocăneau la uşă, şi apoi îl întindeau pe pat, cu oxigen, perfuzii şi ce ştiu io ce mai aveau ăia acolo. Şi un nene în halat alb îl întreabă:

– Ce pastile ai luat?
– Nu ştiu, zice sinucigaşul, care deja începuse să-şi împăienjenească irişii.
– Unde e ambalajul?
– Acolo, şi cu voce stinsă le arătă coşul de gunoi.

Nenea în halat alb fugi la coşul de gunoi, scotoci înăuntru, scoase ambalajul şi se holbă la el. Şi se holbează, se uită în jur nedumerit, se uită încă o dată, îşi cheamă colegul în camera alăturată, vorbeşte cu el, chicotesc, ridică amândoi din umeri şi îl ridică pe sinucigaş, îl duc la spital, fără spălătură stomacală, fără nimic. La spital îl bagă într-o rezervă, îi mai trag două palme, îi bagă o perfuzie în cur şi-l lasă.

Şi a doua zi, după ce familiei i se interzisese să vină să-l viziteze, intră la el în salon o infirmieră, care îl întreabă:

– Tu eşti ăla care o vrut să se sinucidă cu anticoncepţionalele lu’ mă-ta?

40 lovituri, dă-i și tu!

Noi aventuri cu Poliţia română

Coleg de-al meu, da? Pleacă omul în concediu cu maşina lui franţuzească adusă second din Jermanica, fincă nu toţi sunt jmekeri să-şi ieie maşina nouă; plus că dacă nemţii nu se dădeau duşi din Franţa în al doilea răzbel mondial, maşina lui ar fi fost nemţească, şi Mazăre ne-ar fi oripilat îmbrăcându-se în Kim Jong Il, nu în uniformă de Friţ.

Şi colegul, cum gonea el aşa, către concediu şi promisiunea de scărpinat pe burtă supt un palmier – principala activitate planificată pe următoarele două săptămâni, dă de o ditamai băltoacă pe drumul european. Acvaplanează, sare cu maşina prin ceva şanţuri, o loveşte, şi se înfige în ceva morman de pământ.

Şi-şi rupe clavicula.

Cu clavicula ruptă nu e de mers în concediu; aşa că omul renunţă la scărpinat pe burtă supt palmieri, şi ia legătura cu autorităţile incompetente: alea de sub chipiu.

– Aţi avut mare noroc, zice Garcea.
– Da! zice colegul: puteam să o mierlesc.
– E! zice Garcea. Nu de asta e vorba. Aţi avut mare noroc că d-ra din dreapta dvs. nu a păţit nimic. Fincă vă făceam dosar penal, vătămare din pulpă sau culpă, nu mai ştiu cum se zice.
– Ha? zice colegul.
– Da, zice Garcea. Da’ io tot nu mă las şi tot vă fac dosar penal de vătămare din culpă, că v-aţi vătămat pe dvs.
– Păi am avut accident, zice colegul, cum să-mi faceţi dosar penal că io am ieşit şifonat din propriul meu accident!
– Păi staţi liniştit, zice Garcea. Că fincă dvs. v-aţi autovătămat pe dvs., procurorii vor scrie pe dosar NUP (neînceperea urmăririi penale), şi scăpaţi fără cazier penal.
– Aha, face colegul.
– Da, domne, aşa-i justiţia în ţara asta de căcat! Nişte corupţi, mai face Garcea. Mare noroc aţi avut…!

17 lovituri, dă-i și tu!

Ce-o păţit Neaţă

Într-o bună zi, prietenul Neaţă se îndrepta, cătinel, către casă. Fusese să-şi cumpere chiloţi de la un second, că nu mai avea lenjerie foarte curată acasă.

Pe drum, ce-mi vede! Un nene întins pe pavaj, cu faţa stropşită de trotuar, şi care zăcea cu buzele şi într-o mică băltuţă de sânge, din care se şi adăpa, că atunci când dădea să vorbească îi ieşea limba afară.

Lângă nenea ăsta, un tinerel cu spirit civic încerca să-l ajute să se ridice, şi să-l suie la el în apartament, apartament care, urma să afle Neaţă, era chiar vizavi de bordura însângerată.

– Aduce-ţi-l aici, spune o doamnă bine şi blondă, pe la vreo 50 de ani, de la balcon. Locuieşte deasupra mea! mai adaugă doamna bine şi blondă.

Cu chiu, cu vai, cei doi suie beţivul – căci beţiv era omul – până la etaj, unde doamna bine şi blondă îi ajută să descuie uşa, îl înfige pe canapea, îi pune o compresă de apă pe cap, şi îl descalţă. Închide apoi uşa cu grijă, şi coboară cu băieţii cu simţ civic, să îi conducă.

– Vai! spune doamna. Nu vă puteţi imagina, bietul om!
– Ha? zic cei doi tineri, ambii cu spirit civic.
– Da, zice doamna.

În fiecare bloc este câte cineva care e gata să îţi explice tragediile de pe scară, şi asta fără să te coste nimic.

– Vecinul, zice dama, este inginer la CFR.
– …, fac tinerii cu spirit civic.
– Şi – zice doamna – avea o nevastă! Da, avea o nevastă.
– …
– Şi atâta se iubeau! Şi ce om deosebit! zice doamna. Şi ce bine le mergea! Şi el o adora, zice doamna bine. Şi amu l-o lăsat femeia pentru unul mai tânăr cu vreo 10 ani, şi ui! Ui ce-o ajuns de el. Şi aşa de bine se înţelegeau, el cu nevasta, zice doamna bine, că cred că până şi chiloţii îi spăla ei!
– Da, zice Neaţă, după ce se gândi preţ de o secundă. Păi cred că de-aia l-o lăsat, zise el. Da, zise el după ce se mai gândi o secundă, sigur de-aia l-o lăsat.
– …? făcu doamna bine.
– Păi da! E simplu. Femeia te ridică, femeia te doboară, mai adăugă Neaţă, înainte să-şi ia tălpăşiţa.

14 lovituri, dă-i și tu!

Aventuri cu Poliţia Română

Se ia un drum românesc prin sate, cu curbe, linii continue, limitări de viteză, şi un tir care blochează un Patrol nervos care se grăbea s-ajungă acasă.

La un moment dat, TIR-ul face semn cu farurile că e loc de depăşit, deşi era linie continuă. Cum Patrolul nu e Oltcit, se înfige în depăşire, trece cu succes de TIR, flaşuieşte cu avariile în semn de mulţămită, şi jbeng! e tras pe dreapta de agentul de circulaţie care, fără ştirea vreunuia, veghea asupra traficului.

– Bună seara, sunt agent Căpşună, vă rog prezentaţi actele la control. Ştiţi pentru ce v-am oprit, nu?
– Mmm… da (ce dreq era să zică şi omu!).
– Pentru depăşire pe linie continuă cu călcarea acesteia se aplică prevederile Codului Rutier numărul ţâ, lalala.
– Da, zice Patrolul, da’ îmi făcuse TIR-ul cu farurile.
– Da, zice miliţianul, am văzut, alfel vă luam carnetul într-o suflare. Dar oricum amendă trebuie să vă dau, zice el.
– Asta e, zice Patrolul. Aş putea îndrăzni să vă sugerez o amendă pentru nepurtarea centurii de siguranţă?
– Nu, zice, poliţaiul, nu. E prea simplu. Uite… vă dau pentru traversarea străzii în loc nepermis.
– Binie, zice Patrolul.
– În acest scop, vă rog să coborâţi din autovehicul şi să traversaţi strada prin loc nepermis!
– What? întreabă Patrolul.
– Aţi auzit, zice miliţianul. Doară nu credeaţi că vă dau amendă pe poveşti! Trebuie să comiteţi infracţiunea pentru a putea fi pedepsit!!!!

Aşa că Patrolul se dă jos şin maşină, se asigură, trece strada înainte, şi când să treacă strada înapoi, miliţianul îl fluieră şi-l cheamă la el! Şi-i spune miliţianul Patrolului perplex:

– Bună seara, sunt agent Căpşună, vă rog prezentaţi actele la control. Ştiţi pentru ce v-am oprit, nu?

24 lovituri, dă-i și tu!

De prin conced

Deci la mine la ţară e o zonă mega molcomă, de răsună numai joagărele şi drujbele, că-şi taie muntenii pădurile ca proştii.

Şi deci ajung eu, mic vedet blogosferic, in sat.

Şi a treia zi aflu că vine Băsescu în satul vecin, la Gura Râului, că e Festivalul Bujorului; şi primarele i-a pregătit o primire tradiţională, cu oameni în port tradiţional, cu clopuri tradiţionale, cioareci tradiţionali strânşi pe picior, aşteptându-l pe Bossu’ cu tradiţionala pită cu sare, vorbind, bine-nţeles, la tradiţionalele lor telefoane celulare în timp ce exersau tradiţionalul Căluşar.

calusari-sibieni-1

Nu am apucat să-l văd pe domnul preşedinte, că s-o făcut o coloană de maşini de 8 kilometri, şi am zis că mai bine beau o bere decât să mă coc în căldură, blocat în trafic rural, în furia vişinie; oricum, dacă l-aş fi văzut pe domnul preşedinte, i-aş fi strigat: “Pssst! Faţă de câine! Faţă de câine!”, iar apoi: “Spoof!” Da, spoof i-aş mai fi zis domnului preşedinte.

Şi nu trec bine 4 zile, că aflu că în Cristian, celălalt sat vecin, soseşte, măre, ditamai regele Belgiei! Mi-am ţinut nepoţii ascunşi, ca să nu-i treacă Măriei Sale regale ceva idei belgiene prin cap cu ei, şi ne-am strecurat cu furia vişinie prin coloana oficială, că tocmai fusesem în Sibiu să iau bucate ca să pregătim ciuperci ciobăneşti, mititei, şi câte o porţie de Pangassius la grătar, că venea văr-mio (salut, mo, dacă citeşti!).

Şi noroc că mi s-o terminat concediul, că cine ştie cine urma să vină în Mărginimea Sibiului dupa aia, poate chiar Zoso sau preşedintele Norvegiei, şi cel puţin cu ăsta din urmă cine ştie cum o mai scoteam la capăt!!!

14 lovituri, dă-i și tu!

Revoluţia à la Cluuuuj

Bă, mi se zice, vii să facem revoluţie pentru fraţii şi mai ales pentru surorile noastre de peste Prut? Claaar, zic io, pentru surorile noastre basarabence fac orice; plus că it’s time for another Revolution, hasta la victoria siempre, ce guevara mea!

18:10: ajungem în piaţa Avram Iancu, parchez furia vişinie ilegal, fără tichet de parcare (prima dată în întreaga mea carieră), conştient  că revoluţiile nu ţin cont de amenzi când îţi poţi pierde viaţa pe baricade; plus că era lângă catedrală, sub ochiul atent al lui Dumnezeu, care ţine atât cu revoluţionarii, cât şi cu revoluţionaţii. Ne alăturăm găştii care pălăvrăgea ca la şosea, bine-nţeles, punându-ne pe o bancă, la soare. Ne dezbrăcăm in tricouri ca să ne bucurăm de ultimele raze de soare ale zilei, ne bronzăm ca la plajă.

Cca. 18:25: apar primii băieţi albaştri. Jăndarii, no. Lumea – paşnică, nici o treabă. Slana cu ceapă nu explodează.

18:30: decidem brusc că o revoluţie nu se poate purta cu burta goală, aşa că dau  fugă până la alimentară. Fincă e post şi nu putem bea votcă, cumpăr apă plată, susan la pacheţel şi un tip de prăjitură de post care mie mi-e foarte drag. De ce mi-e mie drag? Fincă se numeşte MILFĂ. MILFĂ, mă! Pentru connoisseuri.

18:36: halim susan, bem apă plată şi devorăm MILFELE.

18:38: vedem un boschetar şi ne hotărâm să-l facem Gavroche-ul revoluţiei de la Cluuuj. Dispare înainte de a apuca să-l gavroşim.

18:39: ne certăm cu privire la viitorul revoluţiei de la Chişinău. Toţi cădem totuşi de acord că – fiind în coasta Rusiei – revoluţia are puţine şanse, da’ ar fi bine să-şi capete nişte capete în gură batâr câţiva politruci d-ăia haioşi, de-ai lor, din ăia cu chipie monumentale, cât umbrelele.

18:40: dispar acasă fincă de la 19 aveam folbal. Plus că aveam mai multe şanse de o violenţă-două pe teren decât in piaţa Avram Iancu, printre studenţii ăia paşnici care nici măcar bani de un kil de benzină pentru un cocktail Molotov mai acătării nu or găsit prin buzunare.

Concluzii: la Cluj nu s-a incendiat nimic, în afar’ de o sumedenie de ţigări. Mă dezgustă că o grupare politică de nouă dreaptă s-a erijat instant în portavocea grupării; mă dezgustă că trebe aprobare de la primărie pentru o manifestare spontană; şi mă mai dezgusta ceva, da’ am uitat.

Aaa, mă mai dezgustă că s-or găsit câţiva că e mai cool să te pui contra revoluţiei de la Chişinău, că aduce reiting, şi ei din asta trăiesc.

revolutia-basarabeana-la-cluj-2 revolutia-basarabeana-la-cluj-11

Update: inconstantin e in pită.

13 lovituri, dă-i și tu!

Salvaţi planeta! Da’ nu oricum

Noi, la noi la cooperativă, am început un demers pe cât de ecologic, pe atît de nobil: am început să strângem toată maculatura din firmă într-un loc, şi o dată la cateva săptămâni sau luni mergem cu maculatura la un centru de colectare: mai salvăm o planetă, mai scăpăm un copăcel, mai dăm un ghiont (câtă neîndemânare!!) efectului de seră, etc.

De la o vreme, lumea aşa s-o înverşunat, că or început să vină cu fluturaşi primiţi pe stradă, pliante, facturi plătite, ba chiar să-şi aducă de acasă hârtiile nefolosite, ziare vechi, etc. Totul a fost OK; până când am descoperit fără să vrem în mormanul de hârtii – ezac! – câteva suluri goale de hârtie igienică, şi chiar o folie consumată de anticoncepţionale.

Take this, greenhouse effect!

21 lovituri, dă-i și tu!

Despre fonduri europene

Ne-o luat la ocazie, pe mine şi pe sasu’, un nene care se ocupa de fonduri europene. Şi cu nenea – un braşovean de vârsta lu’ tata, dar plin de energie şi de viaţă – am pălăvragit tot drumul de la Vâlcea la Sighie.

Şi trecem, pe Valea Oltului, pe lângă Valea Lotrului (asta e o zona mortal de faină, un fel de fiord norvegian combinat cu muntele Sleeping Lady din Alaska, combinat cu Kilimanjaro şi canionul ăla din Papua, de am uitat cum îi zice).

Şi când vede Valea Lotrului, nenea şoferul face:

– Pfuaaaay, ce primar cretin acilea!

Ghiciţi ce l-am întrebat!

– Ce primar cretin acilea? zic.
– Foarte cretin, zice.

Pauză. Ştiam că dacă-l întreb devine precaut şi zgârcit cu vorba, da’ dacă-l las – nu rezistă şi dă în foc.

– Să vă povestesc, zice el, dând în foc. Eu mă ocup de fonduri europene.

Era a şaişpea oară când îmi zicea asta.

– Şi mă duc la primar acilea, în Valea Lotrului, şi-i zic: bueeeey, uite! Hai să facem un proiect european, şi eu îţi aduc fonduri! Şi asfaltăm drumul până în comună, şi tu mai câştigi un mandat de primar, că ai făcut ceva bine pentru leliţele din sat.
– Hmmm, zice primarul. Şi cât e de lucru la proiectul ăsta?
– Păi… îi de lucru, vreo 2 luni. Că suma e mare, îs câteva milioane de coco. Şi trebe documentaţie o tonă.
– Hmmm, zice primarul. Şi tu ce ai de câştigat la chestia asta?
– Păi… io am 12.000 mp în zonă. Şi îi pot vinde mai scump dacă drumul e asfaltat. Plus că şi firma mea de consultanţă îşi percepe un comision, de ţâ la sută din valoarea proiectului.
– Nu se poate, zice primarul, nu-s de acord!!!!!!!!!!!!!!

20 lovituri, dă-i și tu!