Bolnavii și nebunii

Luni dimineață. Ger sticlă la Cluj: -9 grade, parbrizele erau de cleștar și chiar mi s-a părut că am văzut-o pe Elsa în autobzul 30, dârdâia de friguț ca o băbuță cu Parkinson.

Mergeam pe jos către stația de tramvai și mă chioram pe Someș în jos, poate-poate văd și eu vreun clean, vreo mreană, ceva.

Când i-am văzut.

pescari-1

Doi pensionari voioși în jurul unei undițe. Plină de promoroacă undița. Și mustățile lor ungurești la fel, că erau maghiari după vorbă, după port.

Nu mă pot abține:
– Neața! Da’ unde vi-i vinul fiert, domnilor?
(era 8:30, da?)
– E! Nu bem vin fiert, că dupa aia ne-mbătăm și nu mai prindem nimic.
– Da’ trage ceva?
– Apăi ieri or luat băieții ceva! Da’ azi încă nu o tras nimic.
– Da’… nu vi-i frig, ‘mniezăule?

Moment în care amândoi izbucnesc în râs. Bă, oameni la pensie, da’ verzi și în putere, da?
– Hahaaa… ce, mă… că suntem ca soldații sovietici! Intrăm sub apă cu țigarea aprinsă și ieșim pe celălalt mal și țigara nu s-o stins! Hahahaaaa…

pescari-2
Nu le-am făcut poze mai de-aproape, că uneori mi-e greu să le explic oamenilor ce nume are blogul pe care le va apărea fotografia

Mno, eu m-am dus mai departe la birou, mi-am pus scaunul lângă calorifer și toată ziua m-am smiorcăit că mi-i foarte, foarte, foarte frig.

5 lovituri, dă-i și tu!