Am scris asta pentru că poate vă ajută la cura de slăbit

Fix acum vreo lună eram în plin concediu în Grecia, ne pregăteam plini de entuziasm să mai atacăm o cină monumentală. Căci adevăr vă spun, burtica de concediu nu se face fără efort, iar economiile de peste an musai să fie prăpădite prin taverne şi birtoteci, altfel ce români am mai fi noi.


Nici n-are rost să vă povestesc de mâncare, a fost taifun în gură

Şi, cum la restaurant era plin de mâţe care trebuiau smotocite, nu m-am  răbdat şi le-am iubit cum am ştiut eu mai bine, amor românesc şi mângâieri indecente.

La un moment dat vine mâncarea, aşa că plec să mă spăl pe mâini. Vin înapoi, curios să văd care era relaţia familiei cu porţiile de mâncare, şi observ că fiu-meu încercase să mestece o bucăţică de carne, dar renunţase şi o pusese în farfuria lui. Bietul, acuma-şi schimbă dinţişorii şi nu reuşeşte să mestece ca un posesor de dantură reală (ciudat cum la ciocolată nu are problema asta; tare ciudat).
– Ce-i cu asta? E prea tare?
– Îhî, zice băietul.
– Pot s-o iau eu? (la noi în familie nu prea aruncăm mâncare, că-s zgârcit)
– Îhî.

Şi mă apuc, plin de vitejie, să-i fac felul bucăţii buclucaşe, şi-mi dau seama că nu e chip: era ceva zgârci cu şoric şi cu oase şi tendon şi – cred – ceva călcâi de copită, aşa că renunţ, o scot din gură ca s-o pun înapoi în farfurie.

Zice fiu-meu:
– Eram sigur că n-o să poţi să mănânci bucata aia! Că am încercat şi eu, şi mami, şi n-am reuşit.

Mno…

4 lovituri, dă-i și tu!