Ai cu cine, nişte ţigani

Umblam de nebun pentru filmul Usturoi pe lângă Pericei, jud. Sălaj (făceam location scouting şi casting) cu Mircea Groza, tăticul distinsului Jeg Africanul (care-o venit şi mai nebun din Africa, în caz că vă întrebaţi!).

– Bună ziua, sunt Groparu, am venit aici la dumneavoastră la şcoală pentru că dorim să facem un film…
– Aşa… zice directoarea.
– …şi ne-ar trebui un copilaş de etnie romă.
– E plin aici, zice dorectoarea.
– Văd, zic.

În curte – plin-plin de copilaşi. Fetiţele, cel puţin, erau mortale – chiar şi cele de clasa I purtau fustele lor tradiţionale. Dacă nu era legea cu pozele copiilor, acum coloram postarea asta cu fuste înflorate pe fetiţe de o jumate de metru.

– Ne trebuie un copilaş dezgheţat, cu care se poate lucra uşor şi pe care să îl putem lua la filmări cam 3 săptămâni. Care să aibă dicţie bună şi să fie fotogenic, să ştie citi cum trebuie…
– Imposibil.
– Ioi! Da’ ce, nu aveţi copii de etnie dezgheţaţi?

Doamna directoare râse cu poftă.

– Nu de asta e vorba. E vorba că nu vă dă nimeni copilul trei săptămâni, ăştia mai bine mor decât să-şi lase familia.
– Adică?
– Adică pentru ei, familia este esenţială. Ţin la familie ca la ochii din cap. La ei nu sunt scandaluri de adulter, de înşelat. Familia e sfântă. Şi nimeni nu va sta fără să-şi vadă copilul trei săptămâni.
– Păi nu de asta e vorba; că noi îl luăm dimineaţa şi îl aducem seara înapoi.
– Nu contează. Copiii stau tot timpul cu familia.
– Ei, na! Chiar tot timpul?
– Tot timpul.
– Păi ştiţi, asta va fi o şansă pentru copil. Că dacă iese filmul…
– Romii de aici au mai mulţi bani decât aveţi dvs şi eu la un loc, zice directoarea. Şi asta nu o zic ca să vă jignesc.
– Păi şi din ce au bani?
– Lucrează. Toţi.
– Ce lucrează?
– Ce apucă!
– Adică?
– Adică fier vechi, sunt meşteri la fier vechi. Apoi cumpără lână şi o vând mai departe. Când dau nucile, culeg camioane întregi de nuci, cu mic cu mare. Şi când se termină cu nucile, fac comerţ cu haine, covoare, cu oale, cu orice. Uneori pleacă până la în Caransebeş sau până la Drobeta cu afaceri, şi stau câte două săptămâni prin ţară.
– Păi şi în perioada asta ce fac cu copiii? Nu e ca şi când ne-ar da nouă un băiat, să-l facem vedetă?
– Copiii merg cu ei, zice directoarea.
– Toţi?
– Da. Chiar şi la familiile cu 7-8 copii, ori nu rămâne nimeni în urmă, ori se împart în două, femeia rămâne acasă cu cei mici şi cu fetele, iar cei mari pleacă cu tata prin ţară. Îi învaţă cu munca de mici.
– Interesant.

Îmi dau seama că nu nimerisem unde trebuie, dar curiozitatea nu-mi dă pace.
– Şi cu şcoala?
– Unii vai şi-amar; dar asta se aplică şi la români, că eu până să predau aici am fost directoare mulţi ani la o şcoală de români.
– Aveţi şi vârfuri?
– Dacă avem? Zeci!
– Da? Şi învaţă bine?
– Unii sunt geniali. Chiar dacă acasă stau în două camere, ca vai de ei, fraţii mai mari le arată fraţilor mai mici şi fac lecţiile împreună – în pat, pe masa din bucătărie, unde apucă. Dar partea bună este că toţi îşi trimit copiii la şcoală.
– Şi cum e în sat, se lasă cu scandaluri? Care e mediul aici?
– Până acum 8 ani era dezastru. Îşi furau unul de la altul, se băteau, ieşeau cu iataganele…
– Şi acum nu mai?
– Acum sunt toţi creştinaţi. Sunt baptişti. Ascultă de pastor ca de Dumnezeu.
– Şi cum putem da de pastor?
– E aici, vreţi să-l chem?
– Vă rog!

Pleacă şi vine însoţită de un domn.
– Bună ziua.
– Bună ziua!
– Am auzit că aţi făcut o treabă foarte bună aici în sat, că i-aţi potolit pe romi.
– Mda…
– Aţi avut ceva de tras cu ei, aşa-i?
– Oioioi, zice. Aici în sat nu este biserică de nici un fel, sau dacă este, cea ortodoxă este în celălalt capăt, şi romii nu au acces la ea, că nu prea sunt bine primiţi în sat; plus că uliţa noastră nu e pavată, şi se lasă cu noroaie când plouă, şi e foarte greu. Dar da, am fost primul om care a coborât în mijlocul lor să le spună despre Biblie.
– Şi? Cum au prins, uşor?
– Nicidecum. A fost foarte greu la început. Mergeam la familii în case şi povesteam cu ei ore în şir despre Biblie şi Iisus, şi apoi ieşeam afară unde mă aşteptau clanurile cu cuţite: “hei, dom’ părinte, ia să vedem cât de şmecher eşti tu acuma!”
– Ioi, zic.
– Da. Dar într-un an jumate-doi s-au prins că nu am venit să le iau nimic, ci să le aduc; şi cam 80% din populaţie acuma sunt baptişti.
– Şi? S-au schimbat în vreun fel?
– Radical. Înainte se furau între ei, nu era sâmbătă fără beţie şi cuţite scoase. Acum se umple biserica duminica, la predică, şi e mare ruşine dacă vreunul dintre ei nu apare la slujbă. Nu mai fură nici unul, toţi umblă prin ţară să facă rost de bani; şi, de când umblă prin ţară, îşi şi trimit copiii la şcoală cel puin 8 clase, ca să-şi poată lua maşină cu care să facă bani la rândul lor. E mare ruşine să nu ai bani ca să-ţi hrăneşti familia aici în sat.
– Şi apăi, practic, ei vin la şcoală numai ca să aibe 8 clase şi să-şi ia carnete?
– Nu. V-am mai spus, avem şi copii foarte buni.
– Şi când termină 8 clase, ce fac? Merg la liceu în Zalău?
– Ei, aici e probema.
– De ce?
– Păi aţi văzut cum umblă ei; fetele cu fustă, băieţii cu pălărie… fiecare cu portul tradiţional, şi vă daţi seama ce prezenţă exotică sunt ei pentru ceilalţi copii. Şi de regulă îi bajocoresc şi îi chinuie, şi asta, împreună cu faptul că stau departe de familie… vă daţi seama, greu rezistă mai mult de un semestru.
– …
– Şi e păcat, că unii chiar au potenţial.

Poate ar fi bine ca unii români verzi să se gândească şi la aceşti copii înainte de a mai lansa porcării naziste. Şi mi-aş mai dori ca acest personaj numit Rareş Buglea să încerce şi el măcar jumătate de an să ridice o comunitate de romi, dacă nu îi place ce se întâmplă în rândurile lor. Sau măcar să petreacă 3-4 ore pe săptămână cu un copil de etnie cu potenţial, să-l ia să facă cu el temele la matematică şi la istorie şi să fie acolo când îl bajocoresc copiii la şcoală.

PS: eforturile acestor copii nu vor apărea niciodată la ştiri, pentru că nu fac audienţă la fel de mare ca cele cu porci la rotisor şi manelişti şi petrecerea de la Costeşti şi trei ţigani au jefuit o bătrână în Italia.

36 lovituri, dă-i și tu!