A blogger kind of idiot

În aceeași duminică în care pățisem pățania cu omul cu mașina învelită în 40 de cm de zăpadă (40 de cm reali, doamnelor, ne-am înțeles?), am plecat cu mașina să-mi iau copilul care chefuise acolo peste noapte.

Ajung în fața blocului lor, evit cu abilitate locurile de parcare deja curățate și cotropesc (ca un ungur) un loc pe zăpadă, pun avariile și las numărul de telefon pe parbriz (loc de parcare nemarcat, dar cine știe ce orgolii de proprietar mai răscolesc) și cobor din mașină și-mi iau pruncul de la Ionuț.

Apoi venim înapoi, urcăm în mașină, dau să ies… și nimic, mașina nu se mișcă din loc.

Mă uit în spate la copil, în timp ce-mi înghit niște înjurături năpraznice… cum naiba să rămâi blocat în 20 cm de zăpadă? CUM???
– Copile, sper să nu rămânem blocați în zăpadă, zic eu mai în glumă, mai în neserios.

Încerc iar și iar și iar: nimic.

Ies afară din mașină, mă uit îndelung la roate… intru înapoi, dau în marșarier… nimic, nada.

Trece prin zonă un pensionar cu o jăvruță în lesă, să-și facă potăița nevoile în omăt, să se-ntrebe dupa aia lumea ce-i cu gustul ăsta pe zăpada galbenă? Ca mămăligă e asta?
Deschid ușa și-l atac mieros:
– Nu vă supărați… nu mă-mpingeți și pe mine un pic, să ies de aici?
– Ba cum nu, zice omul, clujean amabil.

Împinge omul serios, în timp ce-și ține lesa cu o mână, eu apăs pedala… nimic, mașina nu se mișcă.

Rostesc, din nou, în gând niște lucruri despre care nu voi avea curaj să-i zic popii, la spovedanie… omul cu câinele mă-ntreabă, filozofic:
– DA’ CÂND AI PARCAT AICI… nu te-ai gândit că n-o s-o scoți degrabă?
– Nu! Mașina asta abia am luat-o de două săptămâni; cu cealaltă n-am rămas deloc blocat pe așa o zăpadă.
– O lopată de zăpadă n-ai? Nisip?
– N-am! De unde să am, da’ oricum, asta e zăpadă de rămas blocat?

Zăpada avea 12 cm. Reali, nu de care vă zic bărbații (mă repet ca să băgați la cap).
– Hai să mai încercăm o dată, zice omul.

Își leagă câinele de un indicator rutier și bagă. Băi, împinge de putea mișca din loc un crucișător imperial incapacitat de o torpilă fotonică trasă de naveta rebelilor galactici de pe Tatooine, și eu stăteam pe scaun de șofer, ca nesimțitul, chinuiam accelerația și mă-ntrebam ce naiba are mașina de nu intră-n marșarier??? Că mergea bine acum 15 minute!!!
– Stai așa, zice omul, cu aburi ieșind din el ca dintr-un cal la sanie. Stai un pic, ceva nu e bine.

Mă uit mai bine:
– HAI SĂ MAI ÎNCERCĂM O DATĂ, zic eu, savant. ULTIMA DATĂ.

Se mai pune omul la jug o tură… si, ÎN SFÂRȘIT, bag mașina în marșarier, o scot afară cu o grație demnă de un pilot rebel, îi mulțumesc frumos amabilului clujean și-mi văd mai departe de drum, de viață și de destin.

Din acel moment în care m-am uitat mai cu atenție la bila schimbătorului, nu am mai uitat niciodată că marșarierul la VW este ambrejaj + apăsat schimbător în jos + stanga + în față.

NU ca la FIAT-ul lui Dan Olteanu pe care-l condusesem cu o zi înainte cu ajutoare, unde bagi ambreiaj + puternic dreapta + jos.

Să fiți sănătoși și să citiți bine bila aia de pe schimbător în prealabil, asta vă doresc, nu faceți ca mine.

Și nu circulați cu bicicleta pe nămeții ăștia decât dacă nu vi-i dragă viața


10 lovituri, dă-i și tu!