– Lăsați coletul la magazin, vă rog! îi spun curierului, care mă căuta în Florești în timp ce eu eram aiurea, prin Cluj, la muncă.
– La non-stop?
– Da! Înainte să închidă! mai fac eu un spirit de glumă.

Firește că am uitat să-l iau în seara aia; dar a doua seară mi-am amintit, am oprit la magazin și am dat buzna peste vânzătoare:
– Săr’na! Aveți un pachet pe numele Groparu?
– ERA VORBA CĂ-L LUAȚI IERI!!!! se burzuluiește la mine vânzătoarea, că imediat mi-o venit ideea să o chem le nievastă-mea la niște meditații de burzuluit.
– DOAMNĂ SCUMPĂ! îi strig înapoi. IERI O FOST ZI DE UITAT! ȘI AZI E ZI DE AMINTIT!!!
– …
– MI-AM AMINTIT, AM VENIT!

Și o râs.

Mă uit la ea: gravidă în luna a 7-a. Burtică faină, vânzătoare faină, așa cum e fiecare viitoare mămică, că când le văd borțoase și umflate mă topesc de fericire, zici că io am reușit să-mi îndeplinesc dezideratul meu etern – să-mi fac burtică de bere.
– Cum mere sarcina?

Și ne-am reîmprietenit.

Și apoi deschid pachetul: ceva șpagă de la Unicef. Campanie anti-violența împotriva copiilor. Un caiețel Dictando , un jurnal de copilă (foarte, foarte fain conceptul).
dictando

Și apoi mi-am amintit: am o pereche de vecini maneliști din ăia nașpa. Români verzi de-ai noștri (deci să nu v-aud cu rasisme), cuplul ideal pentru reclame la prostie: ea de 100 de kile, el mic și uscat rău, ca frunza; restanțieri la întreținere, dar în fiecare weekend se îmbată lulea și ea, și el, și se ceartă în gura mare la 3 dimineața și – zic vecinii – acum o săptămână s-au bătut în stradă. El și ea. Și toți vecinii erau pe balcoane și îi filmau. Și râdeau de ei. Uneori manelele sunt mai tari, alteori abia le auzi; dar am impresia că își și cheamă prietenii să-și sărbătorească zilele de naștere, că într-o vreme era weekend de weekend numa’ “La Mulți Ani trăiască!” și alte cântece de petrecanie.

Lucrurile ar fi OK și rezolvabile cu dopuri în urechi – nu sunt genul care să bată la 4 dimineața la ușa oamenilor care se simt bine ca să le stric plăcerea, plus că atâta lucru știu și eu pe lume: dacă ai o problemă din asta, nu te du tu peste bețivi în mijlocul nopții să le spui ce să facă. Problema este următoarea: au un prunc de 6 ani. Care doarme des cu manelele bubuind în urechi, trăiește în certuri continue și nu prea cred că e OK. Mno, amu vă întreb pe voi: eu ce ar trebui să fac? Să sun la Protecția Copilului, sau să-mi văd de ale mele și să las natura să-și urmeze cursul? Vă rog cu comentarii pertinente, că pe nievastă-mea chiar o preocupă treaba asta, și și eu aș dori să știu dacă este ceva de făcut.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 12 comments

  1. Gnatiuc Ion Reply

    Sa-l intrebi pe copil cum se simte. Ca poate numai noua/tie ni/ti se pare ca nu-i in regula.

    Iar pe urma, nici cei de la Protectia Copilului nu cred ca isi fac treaba mai bine…

  2. Tibi Reply

    Eu le-aș trimite miliția pe cap în primă fază. Și pe milițieni i-aș ruga să le menționeze de Protecția Copilului. Iar de se repetă, aș reclama cazul clar. De ce? D-aia, că suntem prea mulți deja care stau în banca lor și preferă sa nu se implice în societate și dup-aia ne plângem. ‘Nu se întâmplă la mine, nu e treaba mea” poate ar fi bine să dispară o vreme.

  3. Oana Reply

    vorba lui Ion: daca ai ocazia sa vorbesti cu copilul, intreaba-l mai voalat cum se simte (legea zice ca primeaza binele copilului- chiar daca asta inseamna, uneori, ca acel copil sa stea in conditii inumate din punctul nostru de vedere). daca ti se pare ca e chinuit/ maltratat fizic/ psihic: sesizeaza DGASPC-ul.
    avand in vedere ca in tara asta sunt multi absolventi de asistenta sociala- unii pe merit, altii degeaba, si un asistent social are undeva la 30-40 de beneficiari, cred ca o ancheta sociala ar dura (exista mica posibilitate ca asistentul care preia cazul sa isi faca treaba de mantuiala).
    chiar si de la distanta, se poate urmari procesul si eventual, trasi de maneca pe cei care se ocupa de el.
    dar stai. ca e posibil ca nevasta sa fie in caz de violenta domestica. in cazul asta, sunt centre de urgenta, toata treaba e ca femeia in cauza sa vrea sa depuna plangere si sa plece, cu tot cu copil.

  4. Irina Reply

    N-as vrea sa complic lucrurile, dar n-am incotro.
    Am o prietena, profesoara la o scoala dintr-o comuna. De-a lungul timpului a avut ocazia sa intalneasca multi copii dati in plasament la asistenti maternali. Aproape fara exceptie acesti copii sunt pusi la munci fizice grele, iar fetele sunt abuzate sexual. Protectia copilului e absolut incapabila sa gestioneze ceva. Majoritatea asistentilor maternali sunt de la tara si motivul principal pt. care iau copii sunt castigul financiar si ajutorul pe care il primesc la munca din gospodarie. Exista, desigur, si exceptii, dar procentajul e mic.
    Asa ca e bine sa va ganditi si la alternative. Contactarea unei asociatii care se ocupa de protectia copilului, abordarea parintilor cand sunt trezi sau chiar sa il luati din cand in cand la voi acasa pt. diverse activitati potrivite varstei. Nici nu banuiti ce diferenta fac fie si cateva ore pe saptamana in care are posibilitatea sa vada un altfel de familie, o altfel de viata.
    Imi apre rau ca nu sunt foarte multe posibilitati de a face mai mult. O inteleg perfect pe sotia ta. Succes!

  5. Groparu Nemernic Reply

    @ Ion, @ Oana: o singura chestie am invatat din anii mei de diriginte: cand un copil are probleme, nu-i smulge cu clestele cuvintele din gura. Stai cu el cat mai mult, chiar daca asta inseamna ore, si intr-un final iti va spune el ce si cum.
    Si, asa cum nici eu nu-mi las copilul cu tot felul de ciudati, ma indoiesc ca parintii lui isi lasa copilul cu ciudatul de Groparu.
    @ Irina: adevar ai grait. Din cauza asta situatia este atata de nașpa.

  6. aviatorul Reply

    Daca as vrea sa-l ajut pe copil, eu as afla ce-i place sa faca mai mult/ ce inclinatii are. Apoi m-as interesa daca exista ceva cursuri in zona, as vorbi cu profesoara daca primeste cazuri sociale sau as incerca sa strang bani cumva. Sa invete ceva ce ii face placere ii va creste increderea in sine si ii va da ocazia sa-si faca prieteni de varsta lui.
    Nici o protectie a copilului nu poate inlocui parintii.

  7. UNICEF Reply

    Evidentele arata ca cel mai bine copilului ii este in familie, alaturi de parintii sai. Exista insa cazuri in care parintii utilizeaza violenta pentru a-si disciplina copiii. Ei pot fi atenționați in aceasta privinta, incurajati sa caute informatii si sa primeasca asistenta, ajutati sa treaca peste situatii de criza. In cazuri extreme poate fi contactata formal Protectia Copilului sau alte autoritati publice. Trebuie stiut ca o atentionare formala are intotdeauna consecinte serioase. In acest sens toate comentariile de mai sus sunt pertinente.
    UNICEF a demarat anul trecut o campanie de trei ani împotriva violentei cu scopul de a atrage atenția asupra violenţei asupra copilului, susținută de intervenții de mobilizare comunitară la nivel local. Am facut si cateva pagini pe site-ul nostru cu mai multe detalii: http://www.unicef.ro/stopviolentei/despreviolenta/
    Orice forma de violenta va avea consecinte asupra vietii copilului!

  8. Jademan Reply

    Mă, nu ştiu dacă se poate rezolva ceva, dar o anchetuţă micuţă se cere. Numai aşa, pentru o evaluare grosieră a situaţiei. 😀

  9. io Reply

    aveam niste vecini deasupra. aveau copil mic, sub 1 an. faceau des scandal noaptea si eu tot asa, nu ma duc cu una cu doua la usa omului. asa ca o data cand strigau si tranteau si s-a apucat plodul de plans, fix am sunat la 112 si am mentionat copilul. in 10 minute au venit sectoristii. cacatzii de vecini cand a sunat interfonul au facut ciocul mic si n-au deschis. asa ca militienii mi-au sunat mie la interfon si eu le-am deschis. le-am mai zis si lor o data ca tzipete, bufnituri + copil mic in casa si au urcat la vecini. n-au stat mult, mu stiu ce-au vorbit. a fost ultima oara cand am mai auzit scandal la ei.
    eu zic sa dam credit militienilor pana la proba contrarie.

  10. Dana Reply

    Nu am copii, dar din cate am vazut si citit cred ca ii poti explica unui copil in termeni simpli ce se intampla, ce e ok si ce nu e ok. Sa inteleaga in primul rand ca nu e vina lui/a ei si poate sa ajunga sa aiba incredere intr-un adult si sa poata vorbi despre ce se intampla.
    Uita-te la materialele de mai jos poate va inspira. Sunt facute de un ONG din UK si au explicatii care sa poata fi intelese de copii.
    http://www.nspcc.org.uk/help-and-advice/for-parents/keeping-your-child-safe/the-underwear-rule/the-underwear-rule_wda97016.html
    http://www.nspcc.org.uk/Inform/publications/downloads/feelsafeathome_wdf48021.pdf

    PS. E tare campania UNICEF! Lucrurile nu se schimba daca nu vorbim despre ele.

Leave a Comment

Your email address will not be published.