Weekendul ăsta a fost greu, pentru că am avut petrecerea de Crăciun de la corporație (tematică rusească), plus petrecerea de Crăciun de la corporația nievestei, deci dublu damage.

Special pentru asta, m-am îmbrăcat în costumul pentru nuntă la Drăgășani (plus hârtie igienică cu Putin)

Și… pentru că nu am avut baby-sitteri, i-am chemat pe socri să aibă grijă de Gropărel, să nu dea foc la casă în weekend, când eu cu nievasta suntem la sindrofie. Că no, e mai bine așa, fără incendii, am hotărât noi.

Și sâmbătă dimineața, nievasta o fugit să-și cumpere nuș ce rochie i-o trebuit pentru petrecerea ei din seara aia (sfat sincer: când revine iubita ta de la cumpărături cu ceva de-mbrăcat, nu-i spune ”ai stat 4 ore pentru asta?”); iar Gropărelul o rămas în grija socrilor, în timp ce eu eram ocupat să dorm până la prânz.

Și m-am trezit și eu, ca omu’, pe la 12… și mă duc în sufragerie, unde mă aștepta o priveliște de groază:
– Gropărelul era cu tableta în față,
– se juca de zor ceva joc cu Monster Truck-uri,
– televizorul era dat la maxim (900 de decibeli) pe desene animate,
– în fața lui erau vreo 3 ciocolăți din care se servea de fiecare dată când voia să mai mânjească tableta cu ceva,
– plus ceva biscuiți dulci
– și napolitane
– și nuci glazurate
– și un borcan de Nutella
– și un borcan de gem de căpșuni
– și un ou Kinder
– și borcanul de zahăr din care ne punem în cafea.

Pe canapea, socrii stăteau amândoi mucles, cu mâinile-n poală, se uitau în pământ la doi metri – supuși și cuminți.
– Ce Dumnezău e cu orgia asta zaharoasă aici! Gropărele, păi ce faci, te uiți și la desene, și la tabletă, mănânci toată rezerva strategică de zahăr din Europa de Est?
– ȘȘȘȘȘȘT! strigă socru-meu. Nu-l deranja, că știi ce urât face…?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. dede cati Reply

    Te rog sa asculti ce spun ai tai socrii daca vrei un Happy new year:)))))))))))))))

  2. Anca Reply

    Tablou identic am gasit si noi la socrii, sambata. Lasat juniorul la bunici sa vada si parintii un film Star Wars Rogue One (nu-l puteam rata). Cum la noi in Moldova cinematrograful 3D nu-l gasesti pe toate drumurile, am lipsit vreo 6 ore de la domiciliu. La intoarcere, cand ne-a vazut, copilul nostru indopat cu dulciuri a facut o criza de nervi ca sa ne strice toata ziua. Dar si fara bunici ar fi de groaza.

  3. Eugen Reply

    Well, ce sa zic, posibil sa fie nevoie si de “coorpapir” dupa o portie de maioneza à la Boris 😀

  4. Pamfil Reply

    Zici ca esti procurorul Negulescu de la DNA infaptuind justitia patriei!
    Cum, nu-l stii pe Negulescu? Dar de plagiatul baschetbalistei? Nici asta?
    Bai, cum plm ‘telectualii rumani afla doar “ce trebuie”?
    O fi un OZU??

    ps nici despre acuzele cu bani sorosisti la USR ,nunstii nimica, nu?

  5. Groparu Nemernic Reply

    Pamfile, tată, ia un diazepam.
    Câtă vreme baschetbalista îi bagă la răcorică pe alde Ghiță și Năstase și Ponta, mi se fâlfâie.
    Treaba cu banii de la Soros pentru USR este – și-mi aleg foarte bine cuintele – hrană pentru cretini. Până ne fură Soros patria, îi dăm noi foc în timp ce fanfara cântă.
    Altfel? Toate bune?

Leave a Reply to Groparu Nemernic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *