Se dă una bucată Gropărel, care amu învaţă să vorbească: brumba (maşina), vede (verde), caco (caca), papa (Benedict al XVI-lea).

Se mai dă una bucată universitate de copii, cu copii în ea.

Toate bune şi frumoase. La creşă, în plin joc, la un moment dat, un copil trage una ca dintr-o puşcă de asalt calibrul 7.62: PPPPPRRRRRRRRŢŢŢŢŢŢ!!!!!

Toţi copiii încep să râdă. Prunci de 2 ani, îmi şi închipui ce or râs, ca-n desene animate.

Educatoarea tratează totul cu calm: trebuie identificat făptaşul care trebuie apoi educat ce să zică în asemenea circumstanţe. Gen “pardon”, scuze” etc.

– Cine-o făcut pârţ? întreabă ea.

În acel moment, Gropărelul sare în faţă, şi nu există pe planetă vreo forţă care să-l fi temperat din voioşia lui:

– TATI! TATI!!!!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 15 comments

  1. Gigi Reply

    :)) Între noi fie vorba : avea sau nu dreptate ? Scuză-mă , dar stie puştiul ceva , nu ? 🙂

  2. alunelu Reply

    Al meu zice “nenea” cand aude bormasina sfredelind peretii vecinilor. Si cum zgomotul produs de mine in situatii precum cea descrisa de tine suna a Bosch cu percutie, replica lui e tot “nenea”. Asa ca eu am scapat 🙂

  3. TROZNEA Reply

    Mă Gropare, da´ matale de unde știi povestea? Or educatoarea te consideră educabil și pe mata sau beneficiar indirect al educației de ți-a povestit asta?

  4. Groparu Reply

    @ Troznea: de la însăşi educatoarea Gropărelului, care i-a comunicat-o nevestei, care s-o tot codit să mi-o spună, până o cedat nervos că o ameninţam cu toporu’.
    @ boemul: asa ma gandeam si eu 😀

  5. cătălina letiţia Reply

    Asta îmi amintește de o fază dintr-un jurnal de-al meu. Când eram în școala primară învățătoarea ne dădea, ca exercițiu de vacanță, sarcina de a ține un jurnal. Mie-mi plăcea foarte mult ideea, mama ținuse jurnal și mi l-a dat să i-l citesc, așa că scriam cu voioșie în el. De multe ori simțeam nevoia să și inventez, așa că am pus eu o poveste acolo cum că ar fi venit la mine verișorii și ne-am jucat de-a scunsa cu bunicul. În ziua aia nu venise nimeni la mine. Și am mai pus că bunicul s-a ascuns în debara dar s-a pârțâit și s-a dat de gol.
    Îmi și închipui dilema învățătoarei acum. Situația era haioasă, o scrisesem și eu haios, ca să râdă și doamna. Ea a scris ca notiță că e foarte frumos că bunicul se joacă cu noi, dar că asemenea detalii nu se prea povestesc. Și când te gândești că INVENTASEM toată treaba, hahaha.

Leave a Comment

Your email address will not be published.