Studenţii din ziua de azi
Ies dimineaţa pe uşă, alerg către staţia de autobuz cu copchilul de mână, fluturând pe lângă mine… ajung tocmai când pleacă un autobuz plin de cetăţeni, ce mai, ghinion iliescu, fir-ar să fie.
Îl aştept pe următorul, vine şi ăla ticsit… ne facem loc înăuntru cu greu, ne strecurăm ca limacşii pe sub căpşuni, încercăm să nu cădem prea mult la curbe că n-avem de ce ne ţine – ce mai, supravieţuim.
Ajungem în cenbtru – full de lume, tineret cât cuprinde, zici că se dădea untolduri gratis, ce mai, toţi pregătiţi de începerea anului universitar… mă uit la ei – toţi fresh, veseli, îmbujoraţi, vorbeau de cursuri, burse, programe Erasmus, locuri în chirie şi prin cămine, depănau amintiri de peste vară, ce mai, toţi numai o fericeală.
Am tras aer în piept şi m-am întristat… iată-i, bieţii de ei! Copiii fără de noroc ai României! Generaţia cu viitorul strivit!
Şi m-am gândit să le spun, să ştie şi ei, săracii… poate citesc aici: băi studenţi, vouă cine v-o zis, mă mamă, că trebuie să fiţi prezenţi la prima oră la deschiderea anului universitar? Luni, la 8 dimineaţa, în prima zi de cursuri? De ce faceţi din astea? Voi nu mai aveţi crâşme pe Piezişă, sau ce? Aţi venit la Cluj direct săraci şi nu vă permiteţi nici măcar o halbă de vodcă duminică seara? Ce-i cu atâta vioiciune în prima dimineaţă de reîncepere a cursurilor, când în mod normal ar fi trebuit ori să veniţi de la club, ori să mergeţi într-unul?
Păi băi, voi speraţi să prindeţi vreun job bun, la vârf, cu coatele roase prin biblioteci şi fundurile plăcinte de la scaunele incomode de la cursuri? Credeţi că aveţi vreo şansă cu sintaxă perfectă şi gramatică impecabilă şi mai multe limbi străine? Păi băi, voi nu vedeţi cine ne conduce? Hai, valea la agenţiile de pariuri dacă vă trebuie bani, puneţi şi voi o manelă cinstită în căştile de la telefoanele alea, căutaţi un ghost writer să vă scrie eseurile şi lucrările la masterat şi, în general, pregătiţi-vă de lins nişte funduri de comuniști bătrâni dacă vreţi un job călduţ, altfel munca vă mănâncă.
H-ai, succesuri în noul an universital.
M-am dus beat la deschiderea anului universitar. Cu 1 ora inainte m-am intors de la Gara de Nord pana in Complex, pe jos. Mi-am condus fostii colegi de clasa care nu au venit si ei la Timisoara la facultate. Asa beat am fost ca am gresit grupa si mi-am luat si somn in timpul cursului …
Dupa ce am scris mesajul mi-am dat seama ca s-a intamplat exact acum 11 ani, si atunci 1 octombrie a picat tot luni. O sa beau ceva pentru asta.
Te-aș însoți cu maaaaare drag, dar cică avem ceva ”strict non-alcohol policy in the morning” la cooperativă. Oricum, hai noroc!
Transmite-i felicitari lui Boc pentru ideea cu autobuzele pentru scoleri.
Rar vezi in Romania primar cu zece neuroni in cap.
Într-adevăr, mare lucru. Dacă s-ar și debloca piața imobiliară, apăi numa’ Boc aș vota până la muarte.
sau poti sa ii trimiti sa invete programare. asa cum (nu) ai invatat tu. si or sa castige suficient si nu o sa trebuiasca se se inghesuie la 8 AM …..
Așa, să umplem firmele de programare de tot mai mulți oameni care ar fi preferat să fie profesori de muzică sau de sport sau poeți (bloggeri?), dar scriu cod de foame…?
Gropar hater, situatia sta asa:
Optiunea 1. esti poet dar mori de foame. evident ca murind de foame, nu pot sa creezi ceva epic. deci vei fi mediocru.
Optiunea 2. esti programator motivat sa castigi >2000 euro. inveti sa lucrezi eficient, rationezi corect etc. apoi in timpul liber iti cultivi pasiunea de poet, poiata, prof de muzica si ce iti trece prin neuron. Nu are sens logica asta? ca de picat bani din cer nu iti pica…sa fie clar si nici mama nu mai are de unde sa te sustina cu toate ca pesede i-a marit pensia.
Asta e problema la romani, incercam sa copiem un model ce functioneaza in alta tara evoluata(sau mai putin evoluata) si sa il adaptam la realitatile mioritice = big fail. Zice romanul, eu sunt poet, trebuie sa traiesc din asta. La fel zice si asistatul social =)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Si nu ma intelege gresit, si eu as fi preferat sa fiu surfer pe plana Heradurra din Costa Rica, e epic si mirific, . Da pana una alta trebe sa ma ocup de virtualizari. si sa platesc taxe la pesede.
csf? ncsf!
”Singurele condiții favorabile creației sunt condițiile nefavorabile creației”
Nu prea poți crea capodopere lirico-epice după o zi de scris/testat/documentat cod.