– Bună ziua, am venit cu dezinfecția în bloc.
– A, bună ziua, haideți!
– Al dvs. este căruciorul de copii din holul blocului, nu?
– Da, îl scot acuma, zic.

Mă uit mai bine: domnul de la dezinsecție își ținea masca șmecherește, sub bărbie.


Nu chiar ca haiducul campion din dreapta ecranului, dar cam tot pe-acolo

– Vă trageți masca pe față, vă rog?
– Dada, zice el, și o repoziționează dibace, tot sub bărbie.
– Nu vă supărați… nu e OK, vă rog să vă puneți masca pe față cum trebuie!

Se uită la mine descumpănit… își trage masca (mască din aia de bogați, FFP2) pe gură, își lasă nasul liber…
– Nu așa, vă rog mult, trebuie și pe nas…!

Moment în care cedează și-și pune masca cum trebuie. Mă uit la el din nou:
– Vă puteți feri la un metru jumate să scot căruciorul afară din scară? Să nu ne apropiem prea mult?

Îl văd că e mai-mai să explodeze. Îi explic:
– AVEM COPII MICI!!!

Cedează și face cei trei pași ca să se distanțeze. Încerc să repar ce se poate:
– Aveți nevoie de ceva? Un pahar cu apă…?
– Aș avea nevoie să merg la toaletă! zice.

Nu-mi vine a crede. Îi răspund:
– Îmi pare rău, nu vă pot ajuta, din păcate. Dacă erau altfel circumstanțele, cu mare drag, dar nu cu nebunia asta.
– E OK, zice.

Între timp se apropie colegul cu combinezon de astronaut și pompa de dezinfecție – tocmai când cobora și vecina de sus cu gunoiul.
– Vă rog mult să așteptați un minut până vin înapoi și numai după aceea să dați cu soluția! zice ea. Că am văzut că nu e voie să circulăm pe scări două ore după dezinsecție!
– Îhî, zic ei.

Și n-a ieșit ea vecina bine din scară, că au și început cu șpreiatul, când a revenit a trebuit să treacă direct prin norul ăla de biocid.

Boși profesioniști 100%.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 6 comments

  1. mac gregor Reply

    Reclamatie. Fara stat pe ganduri nici o secunda.

    O stii pe aia cu Germania, in care civilizatia s-a impus cu biciul si cu amenzi. Fara regrete.

    • mac gregor Reply

      Se face asa :
      – o reclamatie astazi la el la firma, ca sa il ia seful la suturi
      – o reclamatie maine la primarie, ca sa ii ia contractorul la pla
      – o reclamatie peste 2 zile la cine se ocupa de impunerea regulilor de igiena, ca sa ii ia si aia la pla

      una din palmele astea o sa ajunga pe ceafa care trebuie.

Leave a Comment

Your email address will not be published.