Aici odihnește România, o țară născută tânără și vioaie și cu oameni dârji, puternici, care au dat-o cumva la pace cu toți vecinii sau și-au bătut dușmanii suficient de hemoroidal încât să treacă prin toată istoria sa multiseculară fără răni nevindecabile (cu mica mare excepție a Basarabiei).

A scăpat cu bine din bătăliile marilor imperii, și-a întremat trupul și s-a împlinit la forme sub niște domni nemți care mai de care mai diferiți – unii mai buni, altul Walking Dick și altul completamente necopt -, după care a trecut relativ binișor peste o jumătate de secol de comunism și 30 de ani de capitalism wannabe. România a sucombat însă pentru că picioarele, creierul, burta, inima și curul ei s-au angrenat într-o luptă pe viață și pe moarte care a împins întregul trup al țării în colaps în timpul Marii Pandemii de Coronavirus din primul sfert al sec. 21, după cum urmează:

1. Conducerea liberală a țării a ținut morțiș să se joace de-a anticipatele în primele luni de pandemie, deci a fost luată prin surprindere e virusul care deja făcea ravagii de 4 luni,

2. Ministrul Sănătății și-a dat cu stângu-n dreptul cu fiecare decizie și ieșire în public, drept urmare a fost înlocuit cu Nelu;

3. În timp ce făcea achiziții extrem de dubioase pe bani grei, guvernul a cooptat militarii la gestionarea pandemiei,

4. dar ordonanțele militare nu erau tocmai constituționale, zice-s-ar,

5. deci avocatul poporului s-a trezit din somn și le-a atacat la CCR,

6. iar CCR le-a demascat și le-a respins ca atare, ba chiar

7. a anulat și amenzile, unul din argumentele cele mai de succes de a ține românii (născuți cu o foarte sănătoasă neîncredere în guvern și autorități) în casă.

Drept urmare românii, în nebunia lor, pur și simplu nu au mai ascultat de oamenii de știință care le spuneau stațiînplmîncasăproștilorcămurimcutoții și au dat iama în saloanele de liposucție și umflat sâni, la locurile de grătare și în malluri, îmbolnăvindu-și rudele, prietenii, vecinii și aglomerând spitalele.

Și astfel România s-a stins. Avea la îndemână toate mecanismele democrației pe care ar fi avut vreme să le pună la punct dacă nu i-ar fi fost lene, toată știința planetei, toate pârghiile de a se fi pregătit pentru asemenea situații, o groază de oameni de știință, personal medical cât de cât calificat, o Uniune cu resurse uriașe, dar pur și simplu s-a scufundat din cauza unor proceduri greșite sau inexistente, a lipsei de cooperare dintre instituții populate de roboți, nu de oameni, și a ambițiilor personale a unor păpuși de paie. A unor datorii plătite celor care i-au pus în funcție și a nepăsării.

România a murit bețivănește, înecată în propria-i vomă. Prematur. Pur și simplu nu a mai putut ieși din șanțul pe care și l-a săpat singură în timp ce se învârtea de-a lela în jurul cozii.

Atât s-a putut.

Fiind pandemie, nu va avea loc nici o ceremonie publică, dar puteți depune coroane în colțul pentru săraci din cimitir.

Locul va fi repopulat cu cimpanzei bolnavi de SIDA în fază terminală, vor face o treabă mai bună decât românii cu guvernul, CCR-ul, Ministerul Sănătății, Hidroelectrica, Parlamentul ș.a.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 30 comments

  1. Boris Reply

    De dragul fact-checking-ului: cam pe unde, mai exact, “făcea deja ravagii” virusul “de patru luni” (mă refer strict la pct. 1: “conducerea liberală a țării a ținut morțiș să se joace de-a anticipatele în primele luni de pandemie, deci a fost luată prin surprindere [d]e virusul care deja făcea ravagii de 4 luni”). Că, dacă socotim că starea de urgență a fost declarată în Ro pe 16 martie, reiese că virusul “făcea deja ravagii” pe undeva, nu e clar unde, începând cu mijlocul lui noiembrie; doar că guvernul nostru, turmentat de anticipate și de 47% în sondaje, nu era deloc atent (și deci “a fost luat prin surprindere”; bleah pentru această concluzie facilă, cărărușă săpată pe creier, pe care uite cum o lipim pe orice – de la indispoziții personale până la tragedii naționale). Disclaimer: nu am încredere în PNL, n-am votat PNL, nu voi vota PNL etc. Dar să zici că guvernul PNL “a fost luat prin surprindere”, deși “virusul făcea deja ravagii de 4 luni” – unde naiba făcea ravagii? – e așa, foarte cheap; mai dă un ochi și la date/cifre/fapte atunci când faci judecăți din astea. Să fie limpede: cred că guvernul ăsta a făcut o grămadă de tâmpenii, mi se umflă în fiecare zi venele la gât din cauza lui – dar printre ele nu e și aia că “a fost luat prin surprindere”, deși pandemia “făcea deja ravagii de 4 luni” (așa cum zici). Pe fapte: la 16 martie, când s-a instituit starea de urgență, erau 168 cazuri confirmate în țară; zborurile spre Italia au fost suspendate la 8 martie, când aveam 15 cazuri. Deci ce trebuia mai exact să facă un guvern, astfel încât să n-ajungi tu la concluzia că “a fost luat prin surprindere, deși…”? Pe bune, om bun: verificășituînplmînaintesăviicudinasteadedoibani.

    • ralucacoldea Reply

      Stii ce putea face guvernul?
      Sa inceapa sa cumpere materiale de protectie pentru doctori, din momentul in care o inchis China Wuhan-ul. Deci de prin 23 ianuarie. Sau in oricare din zilele de dupa, de la final de ianuarie pana la mijlocul lui martie.
      Am fi avut si noi medici dotati cu masti si combinezoane si viziere si manusi nu din donatii ci din taxe.
      Pentru ca in ianuarie mai erau masti de achizitionat, nu se oprisera exporturile. Si in februarie au mai fost. Au inceput sa dispara la final de februarie, adica la o luna dupa ce China si-a inchis cetatenii in case. Si nu, echipamentele alea nu se stricau, si daca nu le consumai imediat. Si da, puteai sa-ti dai seama care o sa fie problemele in pandemie, ca aparusera deja statisticile ca exista o foarte mare incidenta a imbolnavirilor in randul medicilor. Din 80.000 de cazuri in China, 3000 de cazuri au fost in randul personalului medical.
      Si ca idee, primul caz din Europa a aparut in ianuarie. Trebuia sa fii neghiob sa nu iti pui problema: oare la noi nu vine? Oare am echipamente? Oare mi-s instruiti medicii? Situatia Suceava s-a intamplat la o luna dupa ce s-a inchis Lombardia. Oare chiar nu puteam sa invatam nimica din experienta lor? A fost clar pentru toti managerii de spitale cat e de grava situatia?
      Nu populatia trebuia sa fie primul target al guvernului ci sistemul medical.

    • Groparu Nemernic Reply

      Fii atent aici, Boris: intri pe eMag, îți alegi un produs și-l pui la favorite. Apoi aștepți. În vreo 4-5 zile primești un mail că prețul produsului a scăzut.
      PNL-ist sau nu, intri la guvernare, iei vreo trei-cinci-doișpe ghițălăi de la armată/SRI/Academie și îi pui să facă exact ca boții eMag, dar cu pericole: să stea toată ziua cu antenele întinse și să identifice riscuri de țară. Se pregătește rusul să mai ciopârțească ceva dintr-o țară non-NATO? Trimiți mail la președinte sau CSAT. Vine secetă mare? Trimiți mail. Crește inacceptabil prețul sau chiar dispare un medicament? Trimiți mail. Apare un virus nou în China ÎN DECEMBRIE? Trimiți mail.
      P-ormă, băieții mari (CSAT, președinte) fac un plan. Vine virusul? Bun, hai să nu ne jucăm de-a retragerea candidaturii lui Cîțu și hai să ne concentrăm pe ce contează: avem măști? Avem viziere? (Plm, am fost implicat într-o campanie care a donat pe la vreo 1800 de viziere la săptămâni lungi de la începutul pandemiei, și sunt un blogger amărât, fără alte resurse decât câțiva prieteni; imaginează-ți ce ar fi putut face un STAT cu un PIB de sute de miliarde de EUR!). Avem un plan să nu chemăm toți medicii infectați de la Suceava la aceeași oră la raport? Ce facem cu școala copiilor dacă starea de urgență se prelungește? Merge site-ul pe care antreprenorii se pot înscrie pentru ajutoare?
      Și, cel mai dureros, BĂI AVOCATUL POPORULUI, BĂI CCR, E GROASĂ, DACĂ NU STĂM ACASĂ MURIM ȘI SCRIU BLOGGERII DE NOI. Uite, vreau să institui stare de urgență și să amendez maneliștii care știu ei mai bine, că ăștia numai de frică știu; revizuiți textul acestei ordonanțe și haidem să facem treabă, să nu dispară tot poporul! E OK, e constituțional textul? Da? Bun, îl publicăm și ajutăm medicii și SRI-ul și Poliția cât putem, salvăm poporul, mergem mai departe, facem anticipate și ne luptăm în iatagane politice imediat ce se încheie nebunia.
      Hai că nu e chiar așa de greu.

      • Boris

        Sigur, asa-i 🙂 Se numeste hindsight bias. Stiind ce stim acum, ne e foarte clar ce trebuia facut atunci. Hai sa admitem ca avem acest bias in privinta luatului pe nepregatite (eu doar la asta m-am referit) si sa ne mai uitam si in jur – niciun guvern n-a luat foarte in serios amenintarea, din pacate (si nu vorbesc de Trump, care-i hopeless). Si admite si tu ca ai calculat gresit cu alea 4 luni 🙂 China a raportat outbreak abia pe 31 decembrie. In rest, de acord in principiu cu ce zici – Suceava, ordonanta etc. (de acord si cu multe alte lucruri zise de cei care-au comentat aici).

      • Groparu Nemernic

        Boris, fac parte dintr-un grup de supraviețuire pe Facebook, băieții deja se întrebau în 6 ianuarie care e faza! Au publicat linkurile astea:
        https://www.who.int/csr/don/05-january-2020-pneumonia-of-unkown-cause-china/en/?fbclid=IwAR2xJNwTyG5DbyljnoImQzbjEfSciXiysK0DsHjSj–cNirf_ezZ-sVIvBg
        https://www.sciencealert.com/claims-of-sars-outbreak-in-china-are-untrue-but-there-is-a-mystery-virus?fbclid=IwAR18Smvq2q0YMYhKGzmHDN5LBKHsVEfkjPuxiYwc7I6woE_3ARlWQHKzYZw
        Poftim, nu sunt 4 luni, vorbimd e intervalul din 6 ianuarie (de când neimportantul blogger Groparu a-nceput să-și pună întrebări) până în mijlocul lui martie, când guvernul a decretat starea de urgență. Asta în condițiile în care guvernul (că de aia avem SRI, ambasade etc.) ar fi trebuit să știe deja de problemele astea înainte de a urla presa (care oricum primise călușul în gură de la guvernul chinez) în decembrie! Și care guvern trebuia să se pregătească, doar avusesem Colectiv, se cam știa că suntem în fundul gol! Apropos, știi că stăm dezastruos în continuare cu locurile pentru arși din spitale, nu?

      • ralucacoldea

        My man Boris, eu nu sunt ofiter de informatii. Nu sunt nici ministrul sanatatii. Nu am nici o alta sursa de informatie decat stirile de pe Reuters.
        Da mi-a fost foarte clar cand s-a inchis un oras de 10 milioane de locuitori ca situatia e groasa. Si mi-a fost la fel de clar cand toata China s-a oprit dupa anul nou chinezesc ca epidemia asta nu e asa… o simpla raceala.
        Primul caz in Europa – nu in China, in Europa – a fost in ianuarie. Stii ce am facut atunci? M-am dus pana in camara, m-am uitat la ce am, am zis ca am de ajuns pentru cateva luni ca noh, era ianuarie si nu mi se terminase zacusca pusa pe iarna. Si noh, asta a e, daca tre sa stam in casa, stam in casa. Si i-am sunat si pe ai mei si le-am zis sa-si faca stocuri.
        Acuma ca tu nu ai stiut, asta e una, da sa zici ca nimeni nu a stiut, asta e alta. Uita-te la Germania, stii ce ce sunt ok-ish ei, desi ei au avut primul caz in Europa? Pentru ca si-au facut stocuri de materiale. Uita-te la Slovenia si la Cehia, surpriza, si astia aveau si teste, si masti si de toate. Nu te uita doar la Trump sau la idiotul de Boris (ala din UK), ca mai sunt si oameni normali la cap, inclusiv la conducerea unor tari.
        Doar ca in timp ce altii se pregateau de ce-i mai rau, la noi Costache facea ministeriatul la fara frecventa, ca trebuia “sa salveze vieti”, in weekend la Sibiu. Nah, a salvat vietile alea, pacat de restul.

      • Boris

        Bun, deci am cazut de acord ca n-au fost patru luni. Eu am comentat la postare pentru ca tu ai spus ca virusul “facea deja ravagii” de 4 luni, ceea ce e in cel mai bun caz inexact; am si mentionat ca ma marginesc sa ma refer doar la pct. 1. Mai departe: la 3 ianuarie, reiese din linkul pe care mi l-ai dat, erau in China 44 de cazuri de “pneumonie cu cauza necunoscuta”, dintre care 11 grave; nu cred ca a intrat cineva in priza in lumea asta atunci. Din cate-mi zici, urmaresti situatia din ianuarie; si eu la fel. Mie problema mai mare mi se pare ca spitalele sunt mizerabil echipate in mod curent, pentru un flux normal de bolnavi, nu doar in caz de avalansa de cazuri de COVID; ca sunt conduse de politruci; ca DSP-urile nu fac ce au de facut etc. Si, BTW, la asta cu echipament de protectie etc. mi-ar placea sa punem tunurile un pic si pe autoritatile locale, ca spitalele sunt in parohia primariilor si CJ-urilor si lor prea nu le cere nimeni socoteala. In rest da, inchipuie-ti ca stiu ca nu s-a schimbat nimic dupa Colectiv. Cat despre SRI si Ministerul Sanatatii si toate institutele si toti epidemiologii care ar trebui sa dea avertismente, 100% de acord – uite-un subiect de investigatie jurnalistica pe care n-o sa-l citim niciodata in Ro, ca e greu de facut: ce rapoarte au primit autoritatile de la cei care cu asta trebuie sa se ocupe in intervalul 3 ianuarie, de cand dateaza comunicatul WHO, si 26 februarie, cand a fost confirmat in tara primul caz? Pe ce baza si-au luat deciziile? Cine nu si-a facut treaba? Au fost avertizate si au ignorat pericolul, ca se ocupau cu anticipatele si erau imbatate de 47% in sondaje? Sau n-au fost avertizate cum trebuie – ca-s pline institutiile de impostori si incompetenti? Cu alte cuvinte, cine anume e raspunzator de reactia tarzie, incoerenta etc? Si La nivel guvernamental, si in CJ-uri/primarii. Pe modelul asta, ca sa-i stim si noi cu nume si prenume: https://www.nytimes.com/2020/04/11/us/politics/coronavirus-trump-response.html

      • Itu

        Pai poate au intrebat oms-ul ce sa faca si oms a zis ca nimic.
        Taiwan a facut, ca nu e in oms.

  2. Ion ion romanul care nu face politica Reply

    Ca nu mor caii cand vor cainii?! In decembrie si ianuarie evoluau niste viroze ciudate cu tuse de mai mult de o luna. Cu greu se testa pentru gripa dar nu puteai zice ceva ca Wuhan era”un punctisor pe harta Chinei “asa cum ne zicea atotstiutorul Strainu Cercel. In februarie medicii aplicau protocol pentru difterie si tuse convulsiva, ca granita cu Ucraina e lunga si epidemia de la ei avea origini in lavrele ortodoxe care propagau nevaccinarea. Dar cu hartii. In martie au facut petreceri de martisor doar politrucii restul lunii pazindu se de viroze, gripa. Si restul e istorie :politruci care au mintit au primit testare inaintea medicilor, tratament bun, Izolare in saloane de lux, amanare dosare ca Politistii si procurorii sa nu se infecteze…

  3. Nemultumitu Reply

    Nu mor de dragul guvernului, dar:
    Să nu uităm că în octombrie-noiembrie China cumpără mari cantități de masti, combinezoane, etc. din toată lumea. Căutați și vedeți ce a pățit Canada din pricina asta, apoi mai dicutam ce și cum cu guvernul Orban.

    Stimată doamnă ralucacoldea, va aduc aminte că guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură în data de 5 februarie 2020. Adică legat de mâini și de picioare, de aici în colo orice discuție nu-și mai are rostul.

    @Boris – corect!

    • Groparu Nemernic Reply

      Înțeleg ce zici, că e bine să ne uităm și în alte grădini, dar diferența este că eu plătesc taxe guvernului Orban. Pe ăsta îl pot chema să-mi zică ce-a făcut cu banii mei, pe Trudeau mai greu.
      Și legat de Orban, te rog nu minimiza sceneta aia nefericită cu Cîțu.

  4. mac gregor Reply

    Hai ca ai luat-o pe ulei 🙂

    Situatia s-a lamurit zic io in timpul asta. Tot ce avem nevoie este sa purtam masti in public, pe metoda Coreea de Sud, si scapam.

    Iar decizia Curtii Neconstitutionale e mai curand o lovitura de copita data ca razbunare de Dorneanu. Pedeapsa de la univers ca nu am scapat inca de pesedistii din parlament si de la nccr.

    • Groparu Nemernic Reply

      Sunt suficient de naiv încât să cred că dacă-l chemau pe Dorny și prietenii săi la o cafea înainte de decretarea stării de urgență și-l speriau cu niște medici nu am fi avut acum anularea amenzilor. Adică, băi, murim dacă nu facem ce zic virusologii ăștia! Pricepi, Dorny?
      Firește, pentru asta ar fi trebuit poate și să promită că nu fac măgării în timpul stării de urgență; și asta e imposibil, uite câte panseluțe și arteziene se pot cumpăra fără controale și audituri.

      • mac gregor

        Si pe urma e seful CCR. Daca ATATA MINTE N-ARE CA SA ISI DEA SEAMA, fuck him.

      • Groparu Nemernic

        Cred că depinde și ce pui pe masă. Dacă vii și îi spui cât de albastră e situația, tind să cred că ar înțelege.
        Dacă vii și încerci să-l combini să te lase să-ți faci treaba în timp ce tu dai tunuri peste tunuri, atunci da, primești carne de la CCR. Ca aia de ieri.

      • mac gregor

        Dorneanu nu ar fi negociat decat ca 50% din smenuri sa fie ale PSD.

        Daca ar fi fost impotriva smenurilor, nu ar fi pus umarul la distrugerea DNA.

      • mac gregor

        TLDR

        Experienta sud-coreeana arata ca purtatul mastilor in public e suficient ca sa nu ne infectam/sa nu dam la altii.

        Statul acasa nu este necesar.

  5. Sorin Reply

    Cred că ăștia de la CCR au făcut înțelegeri secrete cu ungurii și cu „niște evrei”. Szep napot, Ceceree!

    Și referitor la pct. 4 și 5: nu mai minți poporul cu blogul, nu ordonanțele militare au fost atacate la CCR, nici nu se putea – legal vorbind – pentru că acestea sunt legale de Starea de Urgență, constituită de iubitul conducător și aprobată de parlament, necontestată de nimeni. La CCR a fost contestată OUG 34/2020.

  6. Geo Reply

    Perfect de acord cu marea majoritate, sper să ne auzim cu bine si dupa jumătatea lui iunie … dacă nu, aia a fost … sa vină cimpanzeii

    • Zev Reply

      Pai, Geo, spune-le cimpanzeilor sa mai adaste macar pana dam coltul, ca eu ii vad printre noi demult.

  7. DanC Reply

    Cred ca mai trebuia si

    0. Romania, in prostia ei colectiva si milenara, a ales timp de 30 de ani aceleasi lepre. Iar cand a venit covidu’, romanii au fost prinsi cu their pants down.

    Iar re discutia de mai sus, am vazut inca din Decembrie la BBC News, dimineata la cafea. Chiar am zis familiei: ia-n uitati aicea, cica e un virus nou, RNA, din China. Sa dea Domnu’ sa fie bine, da’ fiind din China… 🙁

    @Boris: Si de ce ma rog Trump e ‘hopeless’? Ca a inchis zborurile China in timp ce OMS papa kko cum ca totul in China e kosher? Pana una-alta Trump asa ‘prost’ cum e a actionat primul pt ai lui. Dupa care toti s-au luat dupa el.

  8. Zev Reply

    Bre, recunosc spasit ca nu traiesc la Romania. Dar chiar si asa, citesc presa in fiecare zi vorbesc cu prieteni etc. E groaznic, sunt morti, multi, ineptii guvernamentale si in general politice (what else is new?), dar chiar in halul de dezorganizare si absurd in care e Romania, are inca destula snaga sa iasa si din asta. Popultia, nu sistemul. Dupe comunism si, mai rau, ceausism, si, si mai rau, ‘democratia originala’, n-o sa ne omoare un amarat de virus, sau nu mai mult decat ne omoara alesii. In fiecare zi. De treij de ani. Mult mai insidios ca guvidul, dar cel putin la fel de eficient. Tara n-o sa moara, o sa moara, in majoritate, cei mai vulnerabili. Iar supravietuitorii vor trebui sa traiasca cu asta, aia care mai o urma de empatie in ei.

  9. Zev Reply

    @Raluca coldea

    Off-topic umpic, dar nu ma pot abtine – si eu am facut un mic stock-take de ce am in camara cand treaba cu Covidul a devenit ‘ceva’. Si, ca orice romanez, desi supermarketul e la 800m de mine, aveam mancare pentru doua-trei luni fara probleme. Greaua mostenire, banuiesc 🙂

    • ralucacoldea Reply

      De la daci ni se trage, de cand le-o ars Burebista viile. Iti dai seama ca o supravietuit numa aia care aveau dosite vreo 3-4 butoaie, asa.. pentru vremuri grele.

Leave a Comment

Your email address will not be published.