Am scăpat la mustață de o conflagrație familială, că numai asta ne mai lipsea

În weekend am fost plecați la ziua hinuței și a profei de engleză – să trăiască, la mulți ani! – și am dormit în căsuțe chiar pe malul acestui lac; adică s-a dormit doar atunci când colegii din Sibiu n-au înfipt în ei atât hălci de grătare, cât și lichide pe care minorii nu le pot cumpăra fără să mintă că au 18 ani, că așa-i la chef.

Claro că bărbații au profitat de ocazie ca să pescuiască în lac, că doară nu vă gândiți că au stat pe loc pelagic ca să facă Yoga dimineața și s-o invoce pe zeița Saraswati, protectoarea celor apelor, artelor și înțelepciunii; înțelepciune cu care au multe în comun ei la cât consumă, să vedeți voi numa’ la ce teorii savante se ajunge după câteva pahare golite de șpriț…!

Și sâmbătă, pe o vreme splendidă, eu umblam cu piticania mea de fetiță de la un pescar la altul, până când am ajuns la o găleată cu apă unde pescărița găștii pusese trei carași anume pentru copii, să se joace și să se ude ca porcii (chiar așa au și zis unele mame: te-ai udat ca porcii leoarcă).

Și s-a jucat a mea o vreme cu carașii, împreună cu doi băieței; adică tustrei i-au stresat așa de tare pe carași, că au vomitat micul dejun.

Apoi, copiii s-au hotărât să-i elibereze.

Primul băiat ia un caras, îl eliberează în lac și pleacă să-i enerveze pe alți pescari.

Al doilea băiat ia un caras, îl eliberează în lac și pleacă după frati-su.

Eu: descopăr un băț de pescuit și dau și eu la caras.

Gropărica: se chinuie să-l prindă pe al treilea caras și să facă cu el ce făcuseră băieții mai mari, adică să-l elibereze din găleata cu vomitătură de caras și să-i dea drumul în baltă.

Și reușește: carasul ajunge în lac cu sindrom post-traumatic, dar în viață, și dispare sub unde.

În acel moment, fiică-mea Gropărică își dă seama că eliberarea peștelui înseamnă adio: nu va mai putea să se joace cu el niciodată, never ever. Peștele plecase din viața ei definitiv, pe vecie. Cei doi nu se vor mai întâlni vreodată. Adio, caras!!!!!!!!

Și, cu inima frântă, se pregătește să o ia razna: își drege vocea, mormăie în surdină niște vocalize și se pregătește să lanseze zbieretul ei de fată cu inima frântă de porcul de pește care a fugit.

ÎN FIX ACEEAȘI SECUNDĂ, printr-un noroc care eclipsa orice șase numere câștigătoare de loterie, reușesc să agăț un caras nou și să-l aterizez direct în găleată!

Să-i fi văzut privirea Gropăricii de la momentul ăla! Știți cum s-a uitat la mine? Ca la Dumnezeul carașilor.

Mesia Ciprinidelor.

Zeițul Saraswati în persoană.

Aia cu înțelepciunea, uneori chiar și fără pahare golite.

Așa noroc anul ăsta nu cred că mai prind, sincer vă zic.

Oricum n-a contat prea tare, pentru că peste patru minute nu mai știu de ce a răcnit vreo juma’ de oră, cred că își dăduse seama că doar pe o mânecă se udase leoarcă, nu și pe cealaltă, și ea este o făptură care sacrifică orice pentru simetrie.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

  1. Atti Reply

    Spune drept – ți-ai luat morala de rigoare de la Doamna Groparu când i-ai livrat fetița înapoi tot duhnind a pește?

  2. Bubu Reply

    :)) m-a intrebat un coleg britanic daca si fiului meu ii place pescuitul. Am raspuns mandru: I made sure he does.
    Felicitari! Tocmai ai creat o pescarita :).

  3. Zev Reply

    Ce fain! Si ce fain scris. Aia e, daca n-am talent. Eu am avut un singur moment vag comparabil, cand ala mic adolescentu’ a avut cativa colegi invitati, la pizza si jocuril, si m-am bagat si eu in seama cu o tura pe CoD. Apreciata de unul din ei cu ‘Yo, mate, your dad has a good trigger finger’, in timp ce ailalti au dat aprobator din cap. Asta e, n-am putut mai mult. Dar s-a umflat umpic gusa lu’ copilu’ asa ca a fost bine, cat de cat.

Leave a Reply to Atti Cancel reply

Your email address will not be published.