Repar camere digitale, tzapa garantata

Io am o camera. Nu garsoniera, ca aia e a bancii. O camera digitala. Nu analoaga. Un Sony model mai vechi, cumparat din bazar din Kuala Lumpur, Malaezia, da’ care scotea poze mai mult sau mai putin porno, cum ar fi asta:

Intr-o buna zi, dar rea pentru ea, camera mea s-a hotarat sa ramana fara obsteasca ei husa, cumparata special din Olanda, basca vreo 4 acumulatori, basca micul trepied cu trei picioare, ceea ce facea ca eu si trepiedul meu sa ne asemanam in cel putin o privintza, si aceea esentiala. Pierzand prezervativul, am fost silit sa ies la colindat fara husa; ceea ce a facut ca gerul napraznic al lui decemvre, te uita cum ninge, Bacovia si Elefantis, sa mi-o gripeze in asa hal incat sa nu ii mai intre obiectivu’ inauntru. Blocat, intzapenit, obiectivus captivus.

Finca nu is genu de om care sa lalaie lucrurile, am cautat imediat un atelier de reparat camere digitale aduse din Malaezia. Pe care l-am si gasit 6 luni mai tarziu, langa fabrica de bere aia din Cluj, aia cu nume de animal in latina.

Si acolo – un mosulica simpatic, la prima poza. Ginecolog de camere. Ii ofer aparatu [aradit, ca pe o ofranda.

– Ooooooo!!!!!! facu moshu’.
– :P:P:P:P:P, facui io. Am vrut sa zic si q,r,s, da’ n-am mai apucat.
– Dar ce are????
– D-apoi… obiectivu vrea sa violeze aeru’ de-afara cu orice pretz, zic io, ca nu se mai da bagat inauntru, cum nu mai vrea tata sa iasa din berarie.
– Ce i-ai facut??? ma intreaba mosulica, si jur ca m-am simtit ca in stiu ce-ai facut azi vara cand mi-o fixat intre ochi o privire de inghetat testicule (ochii mei is foarte apropiati unu de altul, ca la un bibelou cu o balerina, de-l are mama pe TV; si cand unu din ei se crizeaza, alalalt se molipseste inaintea lui).

Io nu prea ma pierd usor cu firea, numa cand is la reparatorul de camere aduse din Malaezia.

– … (inghit in demisec, caut cuvinte, gasesc numa injuraturi gen “p*** me” – semn al unei ideatzii fragmentare, ma inec in propria saliva, renuntz)
– Ce e asta? Unde e husa?!?!?!?
– Apai… am… pierdut-o…
– I-ai pierdut husa:O:O:O?
– …ddd-aaaa…
– Unde? Cand???
– …nu chiar asa de multa vreme, dreg io busuiocu’…
– Uite ce-i aici! si-si ia nenea lupa, si ma prinde de ceafa, si imi baga nasu in sticla. Uite!

Ma uit – avea dreptate. O urma de amprenta.

– Stii ce inseamna asta?

Hait! zic io. S-o prins ca io eram violatoru de studente…

– Ne-gli-jen-tza!!!!
– …sa stiti ca am mai si dat-o imprumut… zic io.

Deja nenea horcaia de indignare.

– Ai dat camera imprumut!!!! Cui???
– …pai… altora…?
– Altora!!!!! fornai nenea din nas ca un mustang. Altora!!!!
– …pai… da…
– Scrie! zise nenea catre secretara lui, care aveam sa aflu imediat ca era fiu-su. Camera Sony DHCP HTML lalala, seria 696969. Uite aici!

Si ma lua de o areapa, si imi deschise dulapul, unde zacea cuminte un orasel de camere digitale de facut poze mai mult sau mai putin porno, ca aia de sus. Din mormanu’ de plastic si fier, lua nenea meu o cutiutza, o scutura viguros sa se asigure ca e cea buna, si apai scoase cu grija din ea neshte matze de camera. Lua unul din ele cu penseta, si racni:

– Ai aici un exemplu tipic de neglijentza: un amator (nu isi putu stapani o grimasa) a incercat sa repare obiectivul unei camere ramase, ca si a ta, fara husa. Uite aici! si imi vârâ isteric nasu’ in cutiutza, de era sa prizez numa shurupuri. Vezi?

Vedeam.

– Stabilizatorii sunt dushi; artropozii sunt terminati, graiferele nu mai zic, tasoarele s-or dezlipit de rugozitoare, si luxometru – nici nu mai am cuvinte.

M-am uitat – si intr-adevar, luxometrul era distrus. Complet distrus.

– Scrie! racni iara catre secretara de fiu-su. Obiectiv complet distrus! Iar acum, zise uitandu-se iara intre ochii mei, te va costa 2 milioane.

Ma apuca un suras nervos.

– Plus 500.000 consultatia.

Pizda masii, zic, asta ii mai scump ca venerologu’ ala la care ma tot duc io!

– Si o sa fie gata in… statu pretz de o clipita. 14 iunie.
– O lunaaaaa???? Mie-mi trebuie… stiti… joia viitoare… ca plec la Tiganiada…
– Joia viitoare??? Si incepu sa se sugrume. De ce toti vor joia viitoare? De ce??? si aproape cazu in genunchi.
– Va rog… ddda-da-cacaca se puate… il luai io, coplesit de mila.
– Uite-te acolo! si ma lua oara de ceafa ca pe un mâţ, si imi pironi privirea intr-un tablou cu tarife. Tarif de urgente: 200% din tariful normal.
– Va rog… implor io, ca ostatecul in mainile gherilelor, va rog… va implor…
– Bine! zice el, gigantesc in marinimia lui. Facem, zice. Facem… da’ cat dai peste? ma intreaba.

Pe scurt: reparatia camerei mele ma costa aproape 120 dolari. Daca mai pun inca vreo 60, pot linistit sa imi cumpar alta camera din Malaezia, cu un an garantie worldwide, cu ceva zoom mai bun, si noua. Nou-noutza.

Dar am acceptat pretul.

Si acum incerc cu disperare sa nu imi tai venele.