Eram la maternitate, îmi înmatriculam BBL la RAR-ul de bebei. Acte, ţâdule, plaivazuri, funcţionari trişti, foarte trişti, cu 25% mai trişti; căci ei nu se aflau la capătul lanţului trofic spitalicesc unde se primesc şpăgi ca să îţi înveţi nevasta cum e cu laptele de la sân, de exemplu.

Se apropie de mine un tătic de la ţară de vreo 45 de ani a cărui soţie era în salon cu nievastă-mea, şi el cu aceleaşi treburi pe la înmatriculări. Complet depăşit de situaţie, exact ca mine; cu o privire tâmpă pe faţă, exact ca mine; bâlbâit, mai tare ca mine; şi foarte ungur, spre deosebire de mine. Şi mă întreabă în ro-ngureşte că după ce ia adeverinţa de la spital unde merge cu ea? Mi-am zis că iară funcţionez ca un magnet de retarzi! Plm, zic, că şi când lucram la fabrica de cărămidă din Sibiu ca muncitor necalificat (alte postări pe această temă vor urma) se îndrăgostise de mine un copchil sărac cu duhul, şi numai nu mai scăpam de el deloc.

– La primărie, zic eu, că acolo se înmatriculează bebeii.
– Şi unde e primăria? întreabă el.
– Nu sunteţi din Cluj? zic.
– Îs din Huedin, zice el.
– Păi haidaţi cu mine la Primărie, că şi eu sunt cu aceeaşi problemă, i-am zis oftând. După toate problemele mele trebuia acum să-i urmăresc şi lui formularele şi actele, că doară n-aveam altceva mai bun de făcut!

S-a uitat la mine recunoscător, cu o privire de câine ud.

Stăm şi aşteptăm să termine doamna tristă de la spital cu oamenii din faţa noastră.

– Şi… primul copil? întreb, că deja devenea jenant să stăm aşa, el înfipt în cotul meu de frică să nu mă piardă, eu jenat de apropierea asta oarecum gay.
– Nu, că am mai avut unul.
– Cum adică aţi mai avut unul? întreb.
– Păi o murit.
– Cum o murit?!?! mă şochez eu.
– În accident, zice el. Accident de maşină.

Respira greu când vorbea, se vedea că nu era stăpân pe socializat cu oamenii şi nu vorbea în româneşte adesea.

– Ce accident, Doamne iartă-mă! nu mă rabd eu, că nu ştiam amu cum să ies din jenă.
– Am avut un accident lângă Huedin, zice el. A murit taică-meu, frate-meu şi fiul meu. Eu am stat în comă 7 săptămâni, aici la Neuro.
– 7 săptămâni! Da’ ce s-a întâmplat?
– Unul o depăşit pe linie dublă continuă un autobuz, eu eram la volanul maşinii noastre. Eu sunt şofer profesionist, se destăinuie el. Am condus TIR, tractor, maşini, orice are volan pe lumea asta. Şi mergeam regulamentar, şi ne-o omorât celălalt. Şi el o scăpat fără nici măcar o zgârietură! Şi acolo o murit şi copilul meu, avea 6 ani.
– Şi… o făcut măcar puşcărie ăla? îl întreb, de parcă asta ar fi schimbat ceva.
– Nu, nici măcar o zi. Că eu după comă am mai stat vreun an în spital, şi am făcut vreo 5 ani tratament la Neuro. Şi nu am avut timp şi nici nu am avut pe nimeni să se ocupe să-l dau în judecată, şi a primit… cum îi zice… pedeapsa…
– Cu suspendare?
– Da, cu suspendare, zice.

Tac. Io, logoreicul, nu prea mai găseam cuvinte.

– M-o distrus, continuă el. Am rămas cu frică de maşină, nu am mai condus nici măcar un kilometru de atunci. Nu mai am încredere în nimeni, mi se pare că toţi vor să-mi facă rău. Mi-e frică de străzi, de clădiri, de copaci. Vin de la Huedin cu ocazia în fiecare săptămână la Neuro să fac tratament, şi tot timpul îmi e frică!
– Ştiu că e greu… zic. Şi eu ştiu pe cineva, de la o chestie similară a slăbit 20 kg in trei luni.
– La mine e invers, zice. De fiecare dată când am probleme, mănânc, nu mă pot opri. Aveam 70 kg, eram ca dvs, îmi zice. Şi acum am 120 kile.
– Şi amu ce lucraţi?
– Sunt pensionat de boală, am 5 milioane pensie, zice.

Îi ofer o ţigară, că ieşisem de la spital.

– Nu fumez, zice, mulţumesc.

Terminăm la primărie, i-am verificat cererea de eliberare a certificatului de naştere, am intervenit pe la tanti aceea de la certificate, şi ea cu 25% mai tristă, că parcă un pic a strigat la noul meu prieten. Ieşim.

– Mo, îi zic.

Îm putea fi tată, dar mi-am permis să-l iau la per tu.

– Amu ce copil ai?
– O fetiţă, zice el.
– No… îi zic. Aia-i bucurie! Hai că or trecut problemele!
– Nu e aşa, domnu’, zice. Că am vorbit şi cu nevastă-mea. Ne este şi frică să ne bucurăm! Că şi ea numai la asta se tot gândeşte, că dacă păţeşte şi ea ceva? Că deja am pierdut  un copil, şi numai la asta ne gândim, că dacă păţeşte şi ea ceva?
– Mo, nu mă las eu.

Îl opresc şi mă uit în ochii lui.

– Trebuie să vă reveniţi, îi zic. Mereţi la terapie amândoi, luaţi-vă inima-n piept şi nu vă lăsaţi! Că de-amu nu mai mere, sunteţi părinţi. Şi nu vă mai permiteţi să aveţi probleme din astea. Ştii de ce? Pentru că sunteţi părinţi. Şi pentru că problemele astea vor trece la fiica voastră. Şi voi nu vreţi ca fiica voastră să purceadă în viaţă cu probleme, nu? Oricum viaţa e grea, merită să îşi înceapă viaţa cu problemele părinţilor în cârcă? Nu merită, aşa-i?
_ …
– Deci musai. Bine? Faceţi pe dracu-n patru şi reveniţi-vă, că merită. Sunt sigur că e o fetiţă foarte scumpă şi trebuie să vă bucuraţi de ea. Amândoi. OK?

M-am gândit după un minut la muntele de responsabilităţi ce urma să se prăbuşească în capul meu, proaspăt tătic. Apoi la un poster motivaţional pe care îl văzusem în maternitate: I used to complain about not having the shoes I wanted until I saw somebody with no legs. Apoi la faptul că să nu mai fiu bou, să nu mai judec aşa oamenii, din prima.

Apoi muntele de responsabilităţi mi s-a părut, dintr-o dată, mult mai mic.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 50 comments

  1. Sorina Ivascu Reply

    Nu prea mai am cuvinte… Sunt oameni cu probleme mari si, pentru faptul ca un copil e o bucurie, trebuie sa avem grija ca el sa se si poata simti asa.

  2. Gabriela Reply

    Cateodata, Dumnezeu face in asa fel incat ne mai da cate o lectie. Cand te raportezi la un om cu necazuri, brusc problemele tale par minore.

  3. andrei crivat Reply

    Lucius Fascius – tu chiar ai pus cea mai imbecila intrebare dintre cele mai imbecile intrebari. bravo 10.

  4. Cougar Reply

    apăi, dintr-o nemernicie personală de moment, mai mult gândită decât făptuită, ai ajuns la motivaţionale de perete. aşa se nasc filosofiile de viaţă. pentru o viaţă. restul de vieţi, ce-o veni pe ele. fiecare cu posterul, la momentu’ oportun. că şi câinii uzi, n-au ajuns să fie stropiţi dintr-o dată, cu privirea.

    bine-aşa.

    anyway, this is not funny. i want my money back.

  5. Oana Reply

    Cioran spunea la un moment dat ca..”Dupa anumite experiente, ar trebui sa-ti schimbi numele, de vreme ce, in fapt, nu mai esti acelasi.” …

  6. Rox Reply

    Ioi, Gropare, asta-i trista rau de tot. E incredibil cum un singur nenorocit distruge atatea vieti.

  7. Turambar Reply

    Mda. Ma Gropare ma, uneori tu nu ne faci sa ridem, ma omule serios. Ne pui la munci grele. Ne pui sa gindim si sa simtzim si, therefore, sa chinuim.

    Life is a bitch and then you live some more.

    😯

  8. ioana Reply

    NO, da ! Asta-i postare tare! Parca vad ca am sa ma gandesc cel putin vreo 2 zile la ea 🙁

  9. konskriptor Reply

    Mare OM, mare caracter, multa inima mah! Sa fim sanatosi, sa ne bucuram ca traim!

  10. neuronulcreponat Reply

    vorba unui prieten “problemele noastre sunt vise pentru altii”. frumoase povete groparule, iti sta bine latura asta umana, calda…

  11. Auralb Reply

    Sa nu dea D-zeu unui om cat poate duce….si nu exista durere mai mare decat pierderea unui copil.Nu exista.

  12. cafeaua_neagra Reply

    Cand ai probleme gandeste-te ca altul le are de doua ori mai mari, norocosule!!
    Sa muncesti la famailia asta frumoasa!

  13. scorpio Reply

    Imi place cand esti ,,om mare”..
    M-a emotionat postul tau despre acest om in simplitatea si sinceritatea lui.
    Da..ai dreptate,in fata acestor nenorociri,tu te simti dintr-o data foarte mic si norocos pentru ceea ce ai..
    Pretuieste totul!

  14. ba_laura Reply

    perversule!
    pui inima pe tava curajos, frumos, simplu.
    povestea e cu continut, cu traire, cu un pic de umor decent, cat sa apuci sa te ascunzi dupa el, sa nu’ zica lumea ca esti dulcic.
    iar eu, cititor bine educat de tine, citesc cu sufletul la gura tot, c-o spranceana ridicata, zicandu-mi rand cu rand “nu-l cred-nu-l cred… lasa sa vad finalu’ … oare care-i poanta de data asta?”
    poanta nu e poanta, asa ca ma simt de cacao, si-o mai iau odata, de la cap, mirundu-ma ca ai curaj sa pui inima pe tava curajos, frumos si simplu.
    perversule!

  15. Ionut Reply

    am patit si eu ceva in genu … certam pe cineva ca e puturos si cand am alfat de ce si ce probleme are, dar din alea grave nu balarii de se rezolva in timp … chestii ca si ex tau, de stiri de ora 5!

    o postare frumoasa, cam singura de luna asta! 🙂

  16. Ana Reply

    Era de ajuns vremea urata de afara si familia care locuieste intr-un Oltcit langa Ministerul de Externe…mai vii si tu cu asta….

  17. nonick Reply

    Mi-ai pus un nod in gat cu postarea asta.
    Oare nu te citeste ala de o comis accidentul? Sa se recunoasca in personaj si sa se ia la palme? Viata lui poate merge inainte, o fi si uitat de intamplare. Pentru el mortii sunt ingropati si atat.

  18. je Reply

    Ai sa-mi bag picioarele…am tot asteptat deja celebra poanta de la sfarsit si tot nu mai venea… 🙄

    Trist ba Gropare,trist, cum se fut o gramada de vieti intr-un moment de inconstienta..ai sa-mi bag,ce mi-ai stricat ziua..

  19. mishu Reply

    some people got problems man,
    they got awful complications
    some people got perfect situations with no provocations…

  20. Panterutza Reply

    Uf, ce ai rascolit in mine…

    La inceputul lui iulie un grabit a venit lipit de usa benzinariei taman cand ieseam noi pe usa; eu am scapat neatinsa, dar piticul meu a atins masina si a “scapat” cu 2 oase rupte. S-a recuperat complet, si fizic si psihic. Dar eu am ramas cu teama ca in momentul in care pasesc peste un prag imi va sari brusc ceva in fata… in plus, daca pana in momentul ala eram exaltata ca mai vreau 2 copii, acum am dubii serioase daca mai vreau vreunul (adica, a fost unul si n-am putut face nimic, dar daca erau 2-3)…

    Ce sa zic, Doamne fereste-ne de astfel de necazuri!

    p.s. si sanatate multa groparelului, e un scump 😉 si voua sa aveti grija de el 🙂

  21. ioana Reply

    vaai Gropare ce mi-ai facut!
    pana acum m-am certat cu barbatu ca de ce plateste toate taxele, de ce nu le mai sare, ca si asa se fura, noi nu beneficiem, nici altii… si imi tot spunea ca poate din banii aia primeste macar doi lei vreun amarat.
    si acuma vii tu si spui ca uite ACEST OM, din Huedin, primeste pensia asta …
    rau imi pare pentru el si nu mai zic nimic de taxe.

  22. Tudor Reply

    Duminica trecuta am fost intr-o scurta excursie cu prietena mea si inca 3 prieteni comuni iar la intoarcere, cu vreo 10 km inainte de Topa Mica, pe o portiune de drum unde nu incap mai mult de doua masini, vine din spate o bucuresteanca cu un Polo 1.2 benzina; eu o tineam la 110 si ea se decide sa ma depaseasca, cu 50 metri inainte de curba si pe linie dubla continua. Cu un 1.2 bezina. Degeaba i-am facut semne cu semnalizatoarele, degeaba am claxonat, ca ea vroia neaparat sa ma depaseasca si vroia neaparat acolo. Si, normal, a venit din sensul opus un Mondeo si ea a trebuie sa se traga, dar nu avea unde. Atunci am zis ca nu merita sa risc atat viata mea cat si a pasagerilor asa ca am pus o frana brusca de picior combinata cu frana de motor si am reusit sa-i las destul loc ca sa intre in fata mea. Din fericire, am scapat usor, doar cu multe injuraturi rostite in gand si nu numai. Dar ma ingrozesc cand ma gandesc ca puteam atat eu, la 20 ani, cat si prietena mea, la 16, sa avem vietile distruse de o proasta cu mult tupeu. Sper din tot sufletul sa nu se repete episodul prin care am trecut si sa nu ajung niciodata in situatia celui descris mai sus.

  23. Carmen Reply

    Zilele astea s-au facut 2 ani de cand te-am descoperit, oarecum intamplator…acum recunosc, am cam devenit dependenta de groparu.ro …si asta mai ales datorita povestilor de genul asteia, povestilor care ma fac sa cred in continuare ca, totusi, contrar aparentelor, mai exista oameni in tara asta…oameni care sunt oameni.

  24. je Reply

    Carmen> Sunt multi oameni de calitate,geniali am ramas cam putini din pacate :)…

  25. zerocratu Reply

    Poti sa fi cel mai profesionist din lume, sa fi facut scoala cu Gronholm…odata ce ai ajungi sa conduci la noi in tara viata ta e la degetul mic al unui dobitoc, debil mintal da la volan… . 😡

  26. curly Reply

    nu m-ai facut sa nu zambesc pe blogu’ tau de cand cu Mile
    acu’ iar mi-ai dat la temelie cu povestea asta

    si io-s om al dreaq, greu ma atinge ceva

  27. Irina Reply

    Gropare, obisnuita cu stilul tau glumet, tot speram ca nu-i adevarat ca e o poanta.
    Doamne din ceruri ce “poante” faci cu unii dintre noi si mai ales ce lectii ne dai cand ne vaicarim din toate cele fara sa gandim cat de lovit e cel de langa noi.

  28. manuela Reply

    Eram deja trista de aseara, cand am vazut nenorocirea cu acel pusti de 17 ani, o frumusete de copil, ucis de un cretin! Parca nu era de ajuns, am citit si acest articol. De ce e viata nedreapta?

  29. brylu Reply

    Dintre toate cele la care ma asteptam de la tine, nu ma asteptam sa ma faci sa plang ca o pizda astenica.

  30. Miscellaneous Reply

    Hmm … chit că au mai zis-o ( poate ) și alții mai sus, n-am răbdare să citesc, dar … impresionantă poveste. Și atitudinea ta a fost tare omenoasă. 🙂 Acesta e Groparu.

  31. Luci Reply

    Obisnuit sa intru, sa citesc, sa ma hlizesc, si no comment. Da’ mai vine cate una de-asta, de sa-ti vina mintea la cap… si cica noua ni-i greu 🙁

Leave a Comment

Your email address will not be published.