Bunicul lui Iosif din Turda (îl ştiţi pe Iosif, nu?) a reuşit să supravieţuiască celui de-al doilea rezbel printr-o suită de noroace atâta de formidabile că zici că e film cu Bruzli.

În primul rând, bunicul lui Iosif din Turda a ajuns la Stalingrad, unde era operator de branduri (Brandt, marca mortierelor nemţeşti) în ciuda frigului năpraznic; că aşa un ger era acolo, că o excursie pe Jupiter în pielea goală ar fi fost ca un fel de sejur pe o plajă tropicală.

Fiijnd ger, mureau oştenii pe capete; care se vedea că nu mai mişcă în tranşeu era rapid şi eficient deschiloţat de colegii de birou, să aibe soldaţii nemorţi încă cu ce-şi acoperi pielea rebegită de frig. Dacă mortul protesta, nimic nu-l potolea mai degrabă decât un pat de puşcă aplicat cu sârg peste nas; sau o lopată Linneman peste urechi.

Fiind ger, nu prea aveai ce mânca; decât o raţie de vreo 8 grame de pâine pe care trebuia să o împarţi cu colegul nedegerat. Aşa că oamenii au recurs la tot felul de artificii care i-ar fi făcut pe vietnamezi să roşească de invidie: halit câini, pisici, şobolani şi (italienii mai ales) ciori ca la KFC. Ca pe covrigei le mâncau, crontz-crontz.

Într-o bună zi de foame, ger şi viscol, bunicul a văzut, în no man’s land, un cal sfârtecat de obuze (fapt ce îi şi provocase decesul său cabalin). Lihnit de foame ca un student basarabean din vremea mea şi ignorînd cu bună ştiinţă protestele vehemente ale colegilor de batalion, bunicul s-a hotărât să înfrunte lunetiştii sovietici şi să mestece nişte vrăbiuţă de Murgu. Drept pentru care s-a şi deplasat prin târâre către leşul congelat ca un file de Pangassius.

Ajuns la leş, şi-a scos furculiţa şi cuţitul, şi-a pus şerveţelul la gât şi început să se înfrupte din cotlet. Ar fi mers şi un vin roşu sec cu porţia de caballo mare, dar nu era cazul să strâmbe din năsuc.

Şi de aici începe povestea.

Un nenorocit de lunetist stahanovist sovietic, în loc să se predea, şi-a smuls jumate din obraz lipindu-şi arma de pielea feţei şi expediind un glonţ aţă în bunicul care molfăia la antricoate de armăsar; glonţul – fiindcă bunicul era norocos – l-a lovit în antebraţ, apoi în pulpa piciorului (care s-a şi umflat apoi ca un cârnat). Dacă n-ar fi avut noroc, ar fi primit plumbul direct în dovleac, dar aşa e când ai noroc. Sau în burţi l-ar fi lovit, şi atunci ar fi sângerat un pic înainte de a suna la soneria lui Sf. Petre.

Deranjat brutal de la masă, bunicul a picat lat. Îl aştepta o moarte sinceră, prin îngheţ, iar camarazii lui deja îşi împărţeau izmenele, ţigările şi bocancii lui, din tranşee. Dar bunicul era un norocos.

Ein salut für ein norocos opa, bitte. Danke schön, bă Muso’

Atâta de norocos, că un brancardier inconştient şi-a riscat viaţa şi a sărit în no man’s land, de unde l-a târât ca pe un sac de cartofi împuşcat până în tranşee. Norocul lor că nu i-a mai nimerit nici un glonţ, altfel, cum v-am zis, şi-ar fi donat hainele primului centru de colectare secăn.

Nu numai că l-a scos din poligonul de lunetişti, ci l-a şi cărat până la infirmerie. Infirmerie care – aţi ghicit – era un cort cu un soi de sobă la mijloc, vai şi-amar. În jurul sobei temperatura se ridica până pe la minus 800 de grade; dar la margine, ajungea pe la paişpe miliarde sub zero.

Acuma în cortul infirmieratic aveai două opţiuni: ori te puneau la margine, şi congelai într-o oră; ori lângă sobă, unde congelai în 3-4. Unde credeţi că l-au pus pe bunicul norocos? Exact, lângă sobă. Dar şi înspre uşă – fapt esenţial în povestea noastră, veţi vedea imediat de ce.

Şi a stat bunicul acolo toată noaptea, şi a încercat să nu moară şi a reuşit. Alt noroc.

Dimineaţa, pentru că deja la Stalingrad era cam la spartul chefului, nemţii au intrat în cortul infirmieratic şi au început să care răniţii. Ăla-i mort, scheisse, ăsta-i viu da’ moare curând, scheisse; uite aici una bucată de bunic norocos foarte viu, pe ăsta-l luăm cu noi. Dacă nu era lângă intrare, ar mai fi rămas o vreme prin Soviete – până la revenirea lui Hristos pe pământ; căci alţii din cort au fost mai puţin băftoşi.

Şi l-au încărcat direct într-un avion din ăla de transport, că era norocos, şi l-au dus din infernul de la Stalingrad. Vreo alte câteva zeci şi sute de mii de militari s-au decis că e mai bine să rămână acolo, ca să se poată lăuda nepoţii lor la bere cu “băăă, bunicu-meu o murit la Stalingrad, băăă!” (după cum bine aţi ghicit, Iosif nu are asemnea noroc).

Şi l-au adus cu avionul, dragi nepoţi de bunici stalingradezi, drept în spitalul din Brăila. Unde – stupoare! – trebuia să-şi cumpere el medicamente şi pansamente, de zici că era în anul 2011.

Şi care Brăila avea un bordel populat cu fete foarte cumsecade.

Care fumau.

Şi ştiţi ce învăţăminte a tras bunicul după toată tărăşenia asta? Şi o spune şi astăzi oricui, că e verde şi în putere?

Că pe lumea asta numai curvele fumează.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 18 comments

  1. diana Reply

    1- habar nu am cine e Iosca 🙁 ; 😳
    2 – mortala concluzia bunicului 😆
    3 – ma tot gandesc -care din oamenii de azi ar mai reusi sa reziste in conditiile de altadata- mie mi-e si rusine cat sunt de neputincioasa in situatii mult mai putin dramatice; sa ne iubim si sa cinstim bunicii “norocosi”

  2. CJ-07-CFR Reply

    În tinerețe, când lucram în județul tău, Sibiu, am avut și eu ocazia să ascult un bătrân solid ca un munte povestind despre expediția multinațională din Rußland. Zicea că nemții luptau și mureau… luptând și murind nemțește; românii și ungurii mai luptau, mai se fereau, mai se odihneau, mai se orientau…; italienii doar înghețau în mers și cădeau decedați, ca popicele, fără să mai apuce să tragă vreun glonte sau să fie împușcați. Normal că spre sfârșitul campaniei, când deja lăsaseră Basarabia mult în urmă (cam ca și acuma), au apărut rușii nemulțumiți de cotropire și l-au luat prizonier. Și cînd au auzit că-i din județul Sibiu, imediat l-au făcut pachet și l-au trimis într-o judeață înfrățită (însorită?), Siberia! Din ce povestea despre etapa Siberia mai țin minte cu fiori cum zicea că cel mai riscant era să te treacă la latrină. Ajuns acolo, nu știai niciodată cine/câți te așteaptă ”cu drag” să te șteargă la fund de pe fața Pământului, fără încălțări sau alte efecte personale, normal…

  3. nonick Reply

    Speaking of impuscati norocosi, stiu un caz, la revolutia sibiana din ’89, cand unui cetatean i-a intrat un glont printr-un obraz si i-a iesit prin celalalt, spargand cativa dinti pe traseu. Si atat. Adica omului i-a trecut glontul prin cap si a trebuit sa faca niste vizite la dentist…

  4. boemul Reply

    bunicul meu pe linie paternă chiar s-a întors de la Stalingrad, da’ nu voia să povestească nimic…
    ălalalt a fost mai smecher, a contribuit unde trebuia şi a stat tot razboiul pe graniţa cu bulgarii 🙂

  5. marz Reply

    Deci io am fost martor ocular si auricular la intamplarea asta (povestita, dar e acelasi lucru). S-a omis sa se mentioneze un alt noroc, ca avionul cu pilot (sigur orb din moment ce l-a transportat la Braila – de acolo vine si vorba aia) era unul dintre ultimele avioane care au plecat de la Stalingrad.
    No ashe, sa restabilim adevarul istoric.

  6. Ion a lu' Ion Reply

    Apropo de curvele fumatoare, generatia asta a bunicilor tare reusita o fost. Mai ca a lu’ Bruce Willis cu toate cele 4 Die Hard-uri.. Aveam un vecin care o fost si el prin stepa ruseasca la artilerie antitanc.A murit abia la 90 de ani desi fuma zilnic un pachet de Carpati-fara!. 😯

  7. ba_laura Reply

    Pana la un punct cred ca am inteles. Adica numa’ pana acolo unde, semidegerat si gospodareste ranit, o nimerit cu avionul la spitalul din Braila. Ca o trebuit sa-si cumpere medicamente si pansamente iar am inteles, ca o tot stie tot prostu’, asta e un obicei stramosesc la romani, pe care chiar nu inteleg de ce nu l-or omologat, ca uite, ungurii si-or omologat palinka (pardon, ala e un produs, scuze, obiceiurile nu se omologheaza, ele se marketeaza), da’ cum o aflat el caci curvele de la bordelul din localitate fumeaza? Cine i-o spus? Si de ce? Daca o fost un simplu zvon si omul o ramas cu o impresie gresita toata viata?

  8. je Reply

    Deci bunicu’ a poftit la niste salam de Sibiu si ce i-a trecut prin mana? Uite atata glontzu’! Apoi a fost mutat la infirmerie si apoi acasa. Io ce sa inteleg din povestea asta,ca pofticiosii termina primii si la razbel? 🙄

  9. omu' muncii Reply

    io cre ca bunicu o rezistat tomnai din cauza salamului de sibiu, de asta zic!

  10. tudor Reply

    Bunicul meu a avut o istorie destul de asemanatoare. N-a apucat sa mearga cu avionul, dar l-au carat aia cumva.
    Nu stiu cum dar n-am auzit de avion in povestea lui. Si nici la Stalingrad n-a ajuns desi a fost pe aproape.
    Cert e ca pentru sculptura facuta de rusi cu plumb in antebrat a devenit primul comunist din comuna. A avut de ales asta sau o excursie gratuita pana la Novosibirsk.

Leave a Reply to CJ-07-CFR Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *