Dragii moşului,

Pentru că anumiţi  oameni refuză să se convingă că eu nu am şi nu am avut niciodată mai nimic de comunicat, am fost cooptat să ţin un discurs autobiografic sau autobibliografic despre – claro – mine. Nu vă spun încă subiectul, pentru că e tabu până vinerea asta; dar eu şi acuma când mă uit în spate cu mânie la viaţa mea mă ia cu palme reci şi sudori fierbinţi şi mă tot minunez ce olimpian şi învingător pot fi eu atunci când nu stau să cuget dacă fac bine ceea ce fac.

Aşadar, conferinţele Eleven au în spate un concept foarte fain: 11 vorbitori în 11 oraşe ţin discursuri de 11 minute, în 11.11.2011. Vorbitorii vor prezenta discursuri pe teme motivaţionale, ca să vă iasă tuturor din cap că sunteţi cei mai oropsiţi oameni şi femei de pe planeta albastră şi că viaţa voastră e un drum românesc pe care voi umblaţi cu Dacia berlină cu jiglerul înfundat şi fără roată de rezervă. Da? Luaţi d-aci nişte hormon, fraţilor.

Am avut plăcerea să descopăr feţe cunoscute între covorbitorii mei, între care Ioana căreia eu îi spun, pe nedrept, Gioni. Da, de la Artvinium.

Conferinţa Eleven are loc în aceaşi zi în oraşele:

– Alba Iulia
– Brasov
– Bucureşti
– Cluj
– Iasi
– Oradea
– Sibiu
– Suceava
– Tg. Mureş
– Timişoara
– Bruxelles

Aşadar, vinerea asta, dacă doriţi să vă adăpaţi la inteligenţa lor şi bâlbâiala mea, haidaţi la un unşpe!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. Tze Reply

    Ai uitat să explici că intrarea costă 11 euro dacă ești om standard și 111 lei dacă ești om premium.

Leave a Comment

Your email address will not be published.