Pescarul, tot pescar

Când am fost în DELTA MEA (e A MEA! Băgați la cap), mi-am dat seama că nu stau bine cu scaunul moale. Mai exact, scaunul meu pescăresc cred că evadase sub alte funduri, era de negăsit.

Așa că m-am pornit să caut în tot Clujul un scaun, dar am aflat două lucruri dureroase pentru fundul meu posterior: 1. Scaunele pescărești, alea ieftine și durabile, cu suport de bere, nu mai există nicăieri; și 2. Decât la prețuri măricele: 75 de lei (prețul pe care-l știam eu era pe la 45 de lei).

Mno, ce să facă bloggerul pescar? O scos 75 de lei din jeb și și-a luat ultima bucată de la un magazin de pescuit din piața Mărăști.

De pe care scaun bloggerul pescar a privit cele mai fantastice apusuri, exact ca Micul Prinț

Mno; în a treia zi de Deltă, scaunul s-a rupt. Cred că s-a rupt de râs auzind câtă voioșie era pe capul nostru.

Mno, și îl aduc înapoi pe scaun în Cluj, să-l returnez, că 75 de lei e o sumă, totuși… firește că nu primisem bon când l-am cumpărat, și n-am mai stat să mă cert cu tănțica aia de la magazin, că pierdeam autobuzul (mai lasă și Groparu garda jos, uneori), și mă tot gândeam cum să fac să-mi iau banii înapoi! Că fără bon, mai greu.

Dar no, ajung la magazin, mă înzestrez cu un zâmbet cuceritor împrumutat de la Clark Gable și zic, cu voce languros-seducătoare:
– Săru’mâna! Apăi doamnă dragă… no, am luat de la voi scaunul ăsta acum o săptămână și mi s-o rupt sub fundul meu drag! M-am trezit în miezul Deltei că n-am pe ce ședea! Păi treabă-i asta? Aș dori să-l returnez.

Și doamna zice:
– Bine. Doriți bani, sau produse?
– Bani! Bani, uai, ce-mi plac mie banii! Bani. Să-mi dați bani, vă rog. Bani.

Și tanti începe să numere din casa de marcat: 5 lei, 10 lei… 15 lei, 20 de lei… în timpul ăsta, eu mă uit în jur. Și:
– STAȚI AȘA, NU MAI NUMĂRAȚI!!!!!!! CE MULINETĂ-I AIA????

Mno, mulinetă, voblere… linguri… silicoane… niște plumbi… dă-i naibii de bani, banii-s ochiul dracului, ptiu, piei, satană!