Anul trecut, prin aprilie, am plecat într-o excursie în spaţiul Schengen: ca românii. Acolo, ne-am cumpărat haine aşa, cu furie: ca românii; avantaj nievasta, care se află încă din noaptea nunţii într-o cruciadă continuă împotriva preţioaselor mele haine mele din liceu, de care mă despart (părerea ei) extrem de greu. Aşa că a făcut în aşa fel încât să nu plec de acolo fără vreo 14 tricouri de bumbac egiptean şi o duzină de cămăşi corporate (se pronunţă CORPORIT, nu CORPOREIT!!!).

Din toată garderoba asta (aleasă de ea) pe care abia am reuşit să o îndes în geamantane, singurul articol vestimentar de care m-am îndrăgostit ca o adolescentă tocălană de Justin Bieber era o pereche de pantaloni flauşaţi de munte, cu buzunare laterale pentru amnar, cârlige de pescuit, slănină şi folie de supravieţuire. Aduceau puţin cu ce îmbracă Bear Grylls atunci când luptă cu gheţarii din Patagonia şi sconcşii comestibili din bocanci. De fapt, acesta a şi fost argumentul hotărâtor în decizia de cumpărare: eu sunt de gen masculin, ca şi Bear Grylls; eu port pantaloni de supravieţuire, ca şi Bear Grylls; eu sunt, de fapt, un Bear Grylls.

Toată vara care a urmat de-abia am aşteptat să dea primul îngheţ, ca să apuc să port pantalonii mei de supravieţuire. Mă visam cum merg eu pe crestele munţilor, în timp ce o echipă de cameramani (foşti membri ai trupelor speciale, sau măcar cichi cianşi) mă filmează cu camere HD. Şi cum, în momentul în care îmbrac pantalonii, aud în urechi muzică de supravieţuire, şi cum răpun eu capre negre şi urşi carpatini cu privirea sau pescuiesc la bustul gol păstrăvi cu mâna în lacul Bâlea, la minus 2oo0 de grade. A trecut cu greu vara, cu grătarele ei, a venit toamna aceea ameţită a lui 2011 şi – la un moment dat – cerul nu a mai rezistat şi a scăpat nişte fulgi, iar termometrele au îngheţat sub zero.

Ceasul meu pe acest pământ a sosit, femeie, i-am spus mesianic nevestei în timp ce îmbrăcam, febril, pantalonii mei de supravieţuire. Eu plec la vânătoare, să avem carne la cină, i-am mai şoptit, pentru tine şi copilul nostru; că aşa face bărbatul în casă! Mai ales cei cu rate bancare, am completat în surdină.

Apoi am coborât, m-am suit în maşină şi am plecat la serviciu.

Am descoperit curând că peste vară pusesem pe mine nişte kilograme, iar pantalonii erau gata-gata să plesnească pe pulpă, ba chiar mă tăiau violent pe la cusături. Dar acest lucru niciodată nu m-a oprit din a-mi urma destinul; aşa că toată ziua am umblat ca pe ouă de broască ţestoasă ameninţată cu dispariţia, sperînd că pantalonii vor ceda şi mă voi simţi la fel de comod în ei ca-n pijamale. Lucru care s-a şi întâmplat, uşurel, pe parcursul zilei, spre marea fericire a confortului meu.

Când ziua s-a încheiat, mi-am luat rămas bun de la colegi şi am pornit către casă. Am ajuns cu bine acasă, m-am dezbrăcat şi i-am ordonat nevestei, ca orice bărbat:

– Femeie, pune pantalonii vânătorului în dulap!

Soţia a ţipat uşurel.

– Ce s-a întâmplat? Iar avem şoareci?
– Cu pantalonii ăştia ai fost azi la serviciu?
– Normal!
– Tu ai văzut ce ţi s-au descusut?
– Cum adică mi s-au descusut?
– Păi uite!

Şi mi-a arătat.

Pantalonii mei crăpaseră vitejeşte pe la cusătura de la spate. Jumătate de zi umblasem cu o ditamai ruptură în spate, prin care îmi ieşea ceva coadă de cămaşă corporate (se pronunţă CORPORIT, nu CORPOREIT!!!). Şi nici un coleg nu-mi spusese absolut nimic, de ingineri ce sunt ei.

Dar ce mi s-a părut cel mai fascinant a fost că pantalonii crăpaseră decent, fără nici o pârâitură, fără nici un fior sau semnal de alarmă.

Lucru nemţesc, frate.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 26 comments

  1. alice Reply

    Ce colegi “corporit” ai mai groparule! Eu si pe strada anunt lumea daca are vreo scama, siret descheiat si vreo ruptura la haine de care cred sigur ca nu a bagat de seama.
    Mi s-a intamplat sa il atentionez pe un “vlajgan” de vreo 2 m(hai 1,90 m) ca are sireturile desfacute, s-a uitat la mine nici nu mi-a multumit, mai mai sa ma bata ca am indraznit sa il fac atent, porneste inaintea mea si cade pe strada in fata mea cat era el de inalt intins pe trotuar. Iti inchipui ca am inceput sa rad zgomotos si trecand pe langa el am rascolit cutitul pe rana: data viitoare sa multumesti celui care te atentioneaza!

  2. Turambar Reply

    In lupta pentru supravietuire asemenea finetzuri nu conteaza. Mergi sau crapa, spun legionarii francezi. Pantalonii tai au ales deja. De supravietuire.

    :mrgreen:

  3. neuron Reply

    @Groparele: răscucesc cuţitu’? ai cherdut şi pantalonii, ai cherdut şi polaru’ portocaliu! 😈

  4. ion ion romanul care nu face politica Reply

    De cand esti om insurat cu copil si rate la banca nu se mai uita nimeni la fundul tau? 😈

  5. Jicaaa Reply

    “Powered by Vodafone”

    pana acum rosii nu mi-au rupt nici o pereche de blugi, presupun ca am uitat sa activez optiunea cuvenita!

  6. Belle d”Imagination Reply

    Gropare, te pup din suflet, c-am râs de mi-au dat lacrimile.

    Ei acum cu adevărat poţi să te compari cu Bear Grylls! Că mă îndoiesc amarnic că el ar reuşi să reziste unei zile corporate (citit corporeit) cu nădragii rupţi în cur.

    PS: Dar mai bine să fie pantalonii rupţi în cur şi tu prosper decât pe dos!

  7. Groparu Reply

    @ Doru: no comment? nu reply!
    @ alice: pai si mie de ce nu mi-ai zis nimic de pantalonii mei???
    @ stefan: mai trebe sa pun si nitica burtica, si ala-s!
    @ neuron: ba! ca se pare ca polarul portocaliu nu pierde decat alegerile :)))

  8. Roxa Reply

    Amu’ drept să-ţi spui, nij io nu ţi-aş fi zis nimic, de troală ce îs! Preferam să râd aşa, în sinea mea sau pe ascuns. Măcar te mai umanizează ceva, Gropare! :mrgreen:

  9. mixy Reply

    păi şi ce-s de vină colegii că iei nădragi pe tine în contrasezon cu kilele ?!?!

  10. Corina Bodea Reply

    Domnu Groparu’, am ras si m-am bine dispus ca de obicei,citind “randuletzle lui matale”, am si eu o mica, mare curiozitate:
    a) cum arata o adolescenta tocalana , care se inamoreaza fix de Justin Bieber
    b) cum arata o camasa de “corporit”, e cumva cu model in carouri ?(mie imi plac la nebunie carourile- nu se vad petele pe material, zici ca asa e modelu’) si daca o persoana de 60 de ani poate sa poarte asa ceva(camasa) chiar daca nu lucreaza la ceva “corporate”(dar lucreaza-n draci pentru familie)
    ps. tot e bine ca s-a intamplat “intamplarea” la slujba, ce era daca “crapau nadrajii” in timp ce incarcati stupii in camion pentru ai transporta in pastoral( la unele case s-a mai intamplat si asa ceva, dar de la efort nu de la kile…); recunosc ca am trisat 1 pic- pe timpul transportului stupii sunt inchisi, dar le raman ferestrele de aerisire, iar albinele au si ele ochi…

  11. ciufutozaurus Reply

    de aceea e util fracul.
    poti sa ai linistit pantalonii rupti in cur.

    ca sa asorteze cu pantalonii de supravietuire, se cere un frac cu model de camuflaj.
    poate a ramas unul pe la Balc, de la vreun conte neamt de-al lui tiriac.

  12. Offline Coach Reply

    1. Nu ai fost avertizat din cauza invidiei și anume că doar ție îți ieșea ceva din pantaloni și lor Nu
    2. Sfat: mai fă o încercare (cu o cămașa de IMM) și dacă nici de data asta nu îți spun nimic înseamnă că ori îți vine bine ipostaza ori este rea-voință și lipsă de solidaritate masculină specifică.

    PS. Este normal să nu se audă când șe rup (pantalonii)… s-ar speria vânatul.

  13. iulia Reply

    tot tu m-ai invatat ca se zice CORPRIT nu Corporit…. ai imbatranit?

Leave a Reply to adi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *