Pandemie: suntem pe cont propriu și asta o știți deja

Da, asta va fi o nouă postare despre cum nu respectăm nimic și despre cum Oculta ne va da COVID prin Antena 3 și antenele 5G.

Acum vreo lună de zile, ne vine un prieten din Maramu’ și ies cu băieții la terasă (chestie pe care nu o s-o mai putem face de mâine încolo, nu?).

În loc să-i caut la Klausen, îi caut la Klausenburger, pentru că de ce să nu îi zăpăcim pe ardelenii foarte ageri la minte și la trup și să nu avem două crâșme cu nume asemănător?

Firește, îi caut la crâșma greșită (fuck you, Murphy!), așa că aștept la Central să vină liftul și să mă reunesc cu gașca.

La lift aștepta un cuplu înaintea mea. Stăm toți distanțați, cu măștile pe botic, toate bune.

Când vine liftul, apare de nicăieri un Ghiță fără mască împreună cu un copil de vreo 4 ani, trece senin pe lângă noi și se înfige în lift, uitându-se lung la noi. Ageri la minte și la trup și nedorind să încalce distanțarea, ardelenii nu mișcă un mușchi, așa că tăticul care se băgase în față coboară, senin, cu copilul.

Ne uităm unii la alții, ridicăm din umeri, facem și o glumiță… și așteptăm.

Liftul se mișca cu viteză de ardelean ager la trup și minte; când îmi vine mie rândul, se alătură trei copchile de vreo 17-18 ani, toate pitice, toate cu mască. Eu respiram oarecum la vreo 2 metri deasupra lor, deci era OK-ish.

Și fix înainte să se închidă ușa, apare alt Ghiță, angajat al localului, cu un trocarici din ăla de cărat marfă, care sare efectiv în lift cu noi.

NU PURTA MASCĂ.

Și atâta prezență de spirit am avut, că nu i-am zis nimic. M-am enervat abia după vreo două zile, când mi-am amintit; și la următoarea ieșire în același local am zbierat mai mult decât ar fi fost cuviincios la un ficior cu care împărțeam liftul să-și pună, naibii, textila aia peste dinți și trompă, că el urma să uite, că vorbea la telefon.

Stați! Că mai am.

La 7 străzi, unde locuiesc, sunt trei magazine: două mici private și un Mega.

La unul din ele au o pâine ungurească cu cartofi care se servește la masa îngerilor: prăjită, dată cu usturoi și cu unt, l-a făcut pe Jamie Oliver să plângă de mai multe ori.

Ca să sprijinim afacerile locale, ne facem de acolo cumpărăturile. Mai o pită, mai niște ouă și cârnați (colesterolul ăla nu se face el singur!!!), o berică și ce-a mai fi.

Treaba e că, de la începutul pandemiei, nici patronul, nici soția nu poartă masca decât șmecherește, sub bărbie sau sub nas – sau chiar deloc.

Când am ajuns săptămâna care tocmai a trecut la 3000 de cazuri pe zi, am zis că schimbăm magazinul, pentru că încă ne e dragă viața.

Așa că am mers, într-o dimineață, la celălalt magazin – v-am zis, sprijinim afacerile locale, da? Și intru să iau ouă, lapte, niște salam… și m-am blocat atunci când vânzătoarea care aranja lactatele în frigider (fără mască) a strănutat zgomotos în palmă. Apoi și-a continuat, cu o serenitate buddhistă, treaba.

Am făcut stânga-mprejur și m-am tirat cu viteza a cincea.

Și am ieșit fix ca să văd doi jandarmi care, în loc să ocolească cale de 40 de secunde pe trecerea de pietoni, traversau intersecția de la 7 străzi prin giratoriu, frate, exact ca bivolii. Pentru că e mai ușor să bați hipsteri pe 10 august decât să treci pe o fucking trecere de pietoni.


Da, mă știu, toți facem așa. DAR NU CÂND PORȚI UNIFORMA!

Și uite așa am ajuns tot la Mega unde am cheltuit vreo 90 de lei pe cumpărături, și uite așa multinaționalele cele rele ale căror angajați poartă mască (altfel primesc plângere către cineva căruia chiar îi pasă) ne distrug comerțul nostru tradițional, hashtag adoptă un mic comerciant.

De ce numai așa de puține testimoniale? Păi, cam țin capul la cutie și nu ies mai nicăieri prin oraș, că dacă aș mai și ieșit sigur aș mai fi văzut.

Ipohondru, deh.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. Attila Reply

    Cred că în condițiile din prezent nu faci nimănui un necaz dacă zici cu nume și prenume care sunt magazinele alea unde mucii se șterg cu palma peste marfă și unde patronii joacă smecherește.

    În rest, livrez bere la domiciliu 😀

  2. roxana Reply

    O poti lua pe scari daca nu vrei sa stai inghesuit cu alti oameni in lift. Sunt ceva mai la dreapta, pe langa bancomat si ies direct in Klausenburger.

  3. MrsGreenFoot Reply

    Subscriu la ce a zis Attila: putina reclama cu numele si prenumele magazinelor respective nu strica!

  4. Un vizitator Reply

    … cit despre ipohondrie, vorba ceea “better worry than sorry”…

  5. Zev Reply

    Gro, domni jandarmi decat inspectau giratoriu pentru a se asigura ca pansekutele nubau intentii de a perturba ordina si deciuplina publice. Cat despre sugubetii de la Telstra, poate cu 5Gul si conspiratiile si turnurile sa-mi asigure bloody 100Mgb/s cum au zis cand am baut aldamasul pe doi ani. Stii ca ozeii au o reclama in care apare dudelul lor consacrat ca reclamagiu de la (parca) iiNet, ‘Australia, stiai ca Romania are viteza download mai buna ca a noastra?’.

    Na ca l-am gasit aici:

    https://www.youtube.com/watch?v=An3t8UaES5w

    M-a gandeam cam cum as putea sa-i spun ‘sarakule’ si sa inteleaga? Un comentac, il vedeti acolo, spune cum iiNet de-abia da 33.

  6. Anton Reply

    Legat de covid-19 , fostul primar al municipiului Calarasi ar fi murit din cauza covid-19 , el fiind infectat in timpul campaniei alegerilor locale .. cred ca sa pupat cu toata lumea sa atraga cat mai multe voturi .. ca altfel nu vad cum sa se infecteze .. !

  7. Ovidiu Reply

    Dude, in acest moment la ATI in spitalul Judetean din Suceava este o doamna care e pe oxigen, dar ea nu crede in covid, si-si scoate tubul si se face neagră ca plămânii sunt la 15%, si asistentele o baga inapoi, si ea cu crieierul ala neoxigenat urla ca covid nu exista si tot asa.
    Pai daca era dupa mine nu plecam eu 20 minute de langa ea ?
    Si tu ceri masca ?
    Pai o data avem si noi oferta la legile lui Murphy si atunci nu profitam de ele ?

  8. Remus Reply

    da o poza cu magazinu ala si cu pita aia!
    ca io de la alea tot cumpar una alta ca mi-s in drum.
    Ma, sa vezi ce fac eu cu zdrentele care nu poarta masca corect in magazine. nici de aia cu muschi multi nu imi e frica. ca io-s calit pe santier!

  9. un sas Reply

    Nevasta-mea e un munte de rabdare cand vede idioti fara masca in microbuz. Incepe sa discute la telefon cu colegele de la spital in ce chinuri a murit pacienta care a fost adusa ieri la ATI cu covid. Cu mii de amanunte. Pana la prima statie, toata lumea din microbuz se scormoneste in genti dupa masti sau le aseaza corect peste nas. Karma.

  10. danezul Reply

    În taxi, eu cu mască, taximetristul fără.
    – Ha, ha, vă e frică!
    – Nu, dar am covid şi nu vreau să dau şi la alţii.
    O fracţiune de secundă şi masca era pe botul şoferului.
    – Ha, ha, vă e frică!

    Găsită pe FB

Leave a Comment

Your email address will not be published.