Personal, am o deosebită admirație pentru cei care reușesc să nu mănânce carne; dar nu am voință ca să am voința lor. De ce? Păi, m-am hotărât deja că niciodată nu voi fi vegan, și zic asta din cunoștință de cauză: tocmai am trecut prin șapte săptămâni de cartofi și paste pe blat de pizza cu lapte de soia, delicios, mulțumesc, un an iau pauză de la mâncat ierbivor și-mi văd de alte țeluri mărețe, unele care să nu-mi provoace o foame perpetuă. A nu se-nțelege că, după 7 săptămâni de Postul Paștelui, trec la o dietă tipic ardelenească, cu perfuzii de untură, exudate cu slănină și pus telefonul să sune noaptea pentru porția de cârnăciori de bere de la 3 dimineața; dar ideea este că viața are, totuși, gust dacă încerci să-ți armonizezi nițel ce pui în farfurie. Asta în ideea în care invazia asta de ridichi, ceapă și usturoi verde și frunze de leuștean merge incredibil cu recolta de telemea proaspătă și caș și urdă, care merg incredibil de bine cu nițică afumătură și/sau cărniță din aia bună! Cum este, de exemplu, această cină cu leurdă cu pătrunjel mărunțit în sos de muștar, ulei de măsline, oțet balsamic și iaurt, pus peste pită prăjită; și-n rest - usturoi, ceapă verde, ridichi, slană și șold afumat, cu urdă și telemea dulce de la ciobăniță (tura asta am renunțat la păhărelul ”digestiv” de pălincă). …continue reading →