Salut, Opoziție, sunt eu, Picasso. Votantul.

Marja PNL-ului (așa bubos cum îl știm) este insuficientă pentru a-i asigura guvernarea fără alianță.

Diferența dintre USR și PSD este de numai 13650 voturi. Pariez că numărul celor care au stat la coadă degeaba prin țări străine ca să voteze este cel puțin dublu.

Așa că puneți mâna și luptați pentru o lege pentru votul de la distanță. Electronic (habar n-am, vorbiți cu VISA sau Mastercard să vă dea împrumut sistemul ăla de autentificare cu SMS, gen) sau prin corespondență, sau cum o fi.

Și trebuie mișcat până Veorica și PSD-ul post-Dragnea mai au chef să dea impresia că sunt preocupați de bunul mers al țării și fericirea boborului. Altfel, ăia plecați se vor rupe tot mai repede, tot mai mult de România și nu vor mai vota absolut deloc.

Nu-i încurajați să facă asta.

Zic asta în condițiile în care neamurile nievestei au sunat-o pe ea duminică să o roage să caute pe Internet unde e secția de votare cea mai apropiată de unde locuiesc ei în Italia, și și cu cine să voteze, că nu prea mai știu mare lucru, ce-i cu atâtea peempeuri și proromânii și useriști, cine-s ăștia. Deci nu vă amăgiți că au ei vreme să stea pe Facebook și să afle ce program de guvernare aveți voi, că mulți mai cred că tot Băsescu e președinte (deși mă mir, cu un președinte atâta de vocal) (hahaha).

Mkey? Vot de la distanță. Oricum se poate, pe poștă sau electronic. Sau cum o fi.

Și-n rest, salut faptul că mergeți la Antena 3, altfel nu ai cum să intri și-n bula pensionarei cu 20 de pisici. Dar grijă mare ce spuneți, că jar mâncați dacă se creează impresia că pactizați cu dușmanul.

PS: Și să n-o băgăm pe aia cu ”cei plecați dincolo nu ar trebui să voteze”, pentru că nu despre asta este vorba aici. Și poate rezolvați ceva și cu numărul ăla gigantesc și nerealist de alegători după care se fac listele, n-am mai fost 18 milioane de cetățeni cu drept de vot din 1989, faceți cumva să se actualizeze.

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 12 comments

  1. Remus Reply

    in toata tara ar cam fi dupa estimarile realiste ale specialistilor cam 15 mil.
    din care votanti cu acte in regula, putini peste 10 mil.
    Dar nimeni, ba, nimeni nu vrea sa recunoasca asta.
    Si la urmatorul recensamant, trebe facuta treaba ca la carte, cu device-uri electronice, cu scanare de buletin, iris, implant dentar, implant cerebral, implant la genunchi!!! etc.

    pentru o estimare cu eroare mai mare, exista DB la evidenta populatiei cu nascutii, casatoritii, divortatii, mortii (nu aia care voteaza cu pesede)
    PLM!!!!

    Da se vrea?
    daca tu faci asta si te inscrii in politica, eu te votez.

  2. DanC Reply

    Ar mai fi un beneficiu mare daca s-ar rezolva chestia asta: diaspora ar avea mai multa incredere in R. Nu stiu cum e cu cei plecati in Europa, dar in US/Canada stiu multi romani care ar investi sume maricele in R daca ar fi mai multa incredere, stabilitate. Adica:
    1) nu PSD&co la guvernare
    2) TVA/taxe de proprietate/pe venit mai mici
    3) servicii de la stat mai simple si mai rapide (aici s-ar include si votul digital).

    • Shoric Reply

      @DanC, binenţeles că toţi “românii” din US&Canada ar investi masiv în România dar, ce să vezi, îs împiedicaţi de pesde şi că nu e vot digital. Şi binenţeles că comuniştii de la putere îs vinovaţi că nu vin “românii” din US&Canada să investească masiv pentru că nu li se oferă taxe şi impozite foarte mici.
      Da’ “românii” din US&Canada salvatori au trei perechi de coaie faţă de românii din România care îşi investesc banii în România sau cum ?
      Ai de plm.
      Eu doar pentru asta ţi-aş interzice dreptul la vot dacă mai ai cetăţenie română.

  3. Nemultumitu' Reply

    Daca opozitia va sti cum sa gestioneze problema votului din diaspora, fie prin vot electronic, corespondenta sau mai multe zile pentru votare, va avea din start asigurate 3-4 milioane de voturi.

  4. Andor Reply

    Cred ca era suficienta inregistrarea votantilor pe baza actului de identitate, fara sa mai fie nevoie de 2 liste pe care sa-ti treaca manual datele…
    Adica oricum iti scaneaza actul de identitate la intrare (are CNP, nume, adresa – deci nu merge ca votezi cu buletinul si apoi cu pasaportul). La finalul votarii, pe tableta (si totodata si centralizat) ai numarul de votanti.
    Se eliminta astfel si 5-6 oameni din sectie (cheltuieli mai mici) si merge si mult mai repede. Practic atunci ar fi doar timpul petrecut de om in cabina de vot (maxim 2min), deci 30 oameni pe ora. Si 30 * 5(stampile/cabine) * 12 = 1800 oameni pe zi.
    Si daca-i necesar, revii a 2-a zi sau prelungesti votarea….
    Desi prelungirea programului iar nu-i in regula: ganditi-va la oamenii aia care au stat in sectia de votare (comisia, membrii, etc) de la 7 am la 9 pm…. plus noaptea la numarat voturi si predare procese verbale si alte alea….

    • costicămusulmanu Reply

      10 x 500 e mai realist în context; și mai rapid…
      haideți cu iban-ul

      • Kopa_Kopan

        Unii sar sa doneze ca ratza la muci…

        Uite ce zice in articol, banca e de vina, ca le-a dat bani:

        “Era perioada în care băncile făceau eforturi disperate de a acorda cât mai multe credite de consum populaţie. ”

        Banca nenorocita! a dat bani, a dat credite ca sa bage oamenii in belele!

  5. maxutz Reply

    “… neamurile nievestei au sunat-o pe ea duminică să o roage să caute pe Internet unde e secția de votare cea mai apropiată de unde locuiesc ei în Italia, și și cu cine să voteze, că nu prea mai știu mare lucru, ce-i cu atâtea peempeuri și proromânii și useriști, cine-s ăștia.”

    Acu’ fara suparare, dar daca habar nu au unde si pe cine sa voteze de ce mai voteaza? … mai ales ca locuiesc in Italia.

  6. Zev Reply

    Nu stiu altii cum sunt, din punctul meu de vedere asta inseamna sa-mi iau votul din valiza diplomatica a lu’ toarsu’ gradu’ de la SIE si sa o pun in inboxul lu’ toarsu’ gradu’ de la STS (ca doara n-o sa fie Dalai Lama admin). Pas.

Leave a Reply to costicămusulmanu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *