Îmi zic: no, ia să-i trag o surpriză romantică de 8 Martie!  (era 7 martie).

Fuga în piaţă să îi iau un snop de lalele albe, preferatele lu’ nievasta (bă, Arhi, la mine în familie nu merg trandafirii, mă, nicicum, laleaua e floarea oficială!). Mă potolesc repede când văd scorurile, mă rezum la 7 fire, mere şi-aşa.

Ajung acasă, las florile în maşină peste noapte, le ascund bine să nu se vadă de la exterior, să nu-mi spargă vrunu geamurile şi să-mi fure bunătate de lalele la preţ de orhidee rare de pe muntele de jad din templul Shaolin secret. Petrecem seara normal.

A doua zi dimineaţa, de 8 Martie, mă scol cu greu mai devreme, mă duc clătinându-mă spre baie, nu înainte de a mă lovi puţin cu capul de vreo doi pereţi, de dulap şi de tocul uşii. Trag un duş, mă bărbieresc, mă dau cu aftărşeiv. Îmi pun o privire sclipitoare, inteligent-romantică pe ochi, aşa cum am văzut eu într-un film cu Clark Gable, mai demult; şi mă duc către muiere.

– Dragule, zice ea, nu îl iei pe ăsta micu’ din pătuţ şi-l duci în sufragerie? Că vin şi eu imediat, zice ea.
– Nu încă, zic. Stai 2 secunde să aerisesc în sufragerie, şi apăi îl duc dincolo.

Închid uşa la dormitor şi ţuşti afară, cobor trei etaje în viteză, fuga la maşină repede ca o cometă! Scot florile care se pare că au supravieţuit cumsecade nopţii în maşină. Revin în apartament într-un suflet, ascund florile în sufragerie.

– Unde ai fost? mă întreabă muierea. Ai fost afară?
– N-AI TU TREABĂ! mă impun eu.

Merg şi-l iau pe ăla micu din pătuţ, vin cu el în sufragerie. Iau într-o mână florile şi, cu pruncul în cealaltă, mă duc înapoi către dormitor, să-i dau lu’ nievasta florile din partea amândurora (cititoarele de sex feminin sigur scapă acum o lacrimă la colţul pleoapelor, hihi!) (fetelor, ne potolim?)

– La Mulţi Ani de 8 Martie! Să trăieşti sănătoasă şi fericită, să rămâi tânără şi înfloritoare! îi zic, şi încerc să-i înmânez buchetul.

A fost nevoie de doar o fracţiune de secundă de neatenţie: Gropărelu’ înşfacă o floare de lalea, şi dă cu ea de parchet. Floarea se sparge cu zgomot, de parc-ar fi de sticlă.

Ne uităm unu’ la altu’, ea pufneşte în râs, io nu ştiu ce să cred. Nievasta ia florile, ne pupăm.

– Unde le-ai ţinut? întreabă ea.
– În maşină, fac eu feţe-feţe.
– Peste noapte?
– Da, zic eu, da.
– Ştii că au fost minus 15 grade azi-noapte? întreabă ea.
– Nu, zic.
– Ia ui cum arată florile, zice ea.

Pun mâna pe ele: vergele de gheaţă. Parcă erau sculpturi în iceberguri.

– Las’, zice nievasta. Gestul contează. Le pun în vază şi poate îşi revin!
– Aşa să faci, zic. Aşa să faci.

Şi fix aşa a făcut. Şi uite ce frumoase sunt ele, după ce şi-au mai revenit!

 

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 61 comments

  1. Nea Reply

    Manipulare!!!
    Vrei să ne faci să credem (mai ales pe dna. ta) că ai dat bani grei pe ele, le-ai ascuns romantic în roata de rezervă ca contrabandiştii, etc.
    În maşină apa nu îngheaţă peste noapte, precis le-ai palmat din cel mai apropiat ţintirim pe unde îţi practici profesiunea.

  2. omu' muncii Reply

    gropare, io am intors poza invers si a reiesit ca ai cumparat groparesei o frumoasa vaza sub forma de lalele …cu un dovleac de colectie in mnijloc…….fain de tot!

  3. ion Reply

    Ai facut-o de oaie…::), oricum frumos gest si frumos expus…….

  4. Alex Reply

    Hai recunoaste, ai facut asta doar ca sa ai subiect pt blog 🙂

  5. ab Reply

    Bai, haioasa intamplarea, dar bine rau povestita! Bravo! Am ras cu pofta. No offence!

Leave a Comment

Your email address will not be published.