O fetiță, poate, prea prietenoasă cu străinele

Și mă duc cu ea în Parcul Mare și-o alerg de-o ia nevoia; și-n loc să-și facă prietene de vârsta ei, se duce la câteva tinerele care stăteau în treaba lor pe bancă și discutau de-ale lor. Și merge a mea direct la una din ele, se uită lung la ea, fata se oprește din discuții… și numa’ ce-o văd pe Gropărica că o ia în brațe, fata picură niște lacrimi de emoție, eu îmi cer scuze în stil fluviu, o iau cu greu de lângă noua ei prietenă, o aduc acasă.

Uniforma ei de vară cu o singură sandală, e pornită pe ciupeală

Mergem apoi în parcul Caragiale, alte fete așezate pe o bancă, a mea care alerga după niște porumbei se oprește brusc, se apropie de una din ele și din nou îi acordă o-mbrățișare, toată banca pică în extaz în fața unei asemenea fetițe empatice și iubicioase, tati Groparu își cere scuze și speră din tot sufletul ca fetele să nu fie purtătoare de virusake, acasă dezinfectează fata temeinic.

O scot în parcul din Gruia, o obosesc bine pe tobogane și leagăne, iar trece pe lângă niște tinerele, se oprește și sare de gâtul uneia care – deja aveam déjà-vu – firește că izbucnește încurcată în râs, tati Groparu iar scoate tolba cu cele mai meșteșugite scuze, știți, fetelor, așa e ea, scuze… nicio problemă, vai, ce dulce e!

Și se repetă faza și când mergem la munte, și când o duc în parcul Gheorgheni, și când ajungem în piața Unirii, ce mai, peste tot Gropărica mea lua străine random în brațe, până m-am prins că fata avea o predilecție la fetele cu sâni mari și decoltee, pentru că după atâta alergătură i se făcea foame și sete și ar fi băgat niște țiți și spera că acolo e magazinul alimentarar de bebeluși toddler-i, dacă mami nu era cu noi.