Motivaționalul de luni

Nu era încă ora 8:30 când mă îndreptam cu ficiorul în tabără la Șoptitorul Cailor (numele de indian dac al lui Mugur Pop) ca să învețe skill-uri esențiale în viață, gen tras cu arcul (după inima femeilor, că va face și asta), făcut noduri (pentru dezlegat șireturile sutienelor, pe viitor) și în principiu învățat ficiorul cu animale, că nu se știe în ce industrie va activa el și e bine să fie pregătit cu tot felul de specimene și lighioane și lighene.

Și, cum tabăra are loc undeva prin codrii străvechi și necotropiți de necivilizație din jurul Clujului, tot străbăteam câmpuri și păduri cu ficiorul în mașină.

Și, la un moment dat (repet, nu era încă ora 8:30), de undeva se aude muzică de nuntă.

Și mă apropii și văd un Passat staționat, cu un om în jur, făcând ceea ce s-ar putea numi un chef de unul singur.

Deci ora 8:30, luni dimineața, omul făcea chef.

E o țară liberă, mi-am zis; și am mers, am depozitat ficiorul în compania altor copii, neuitând să-i readuc aminte de distanțarea socială, și am purces înapoi.

Și înapoi am dat de același cetățean care părea că face chef, atâta numai că de data asta am văzut mai bine că nu făcea chef: ci omul exersa muzică de nunți la taragot, și atâta era de prins în studiul muzicii luni dimimeața la 8 că nici măcar cu o privire nu mă învrednicea.

Și nu m-am oprit să-l filmez sau să-l fotografiez, că am zis că e păcat să stric magia muzicii în plină natură. Și apoi am fugit repede acasă și m-am pus pe treabă, că deja la ora 8:30 cineva, în Clujul ăsta, deja muncise mult mai mult decât mine, făcând ceea ce-i place, în mijlocul naturii, tot un tril și o muzică, numai zgomot nu.