Doi melci
Ies cu fie-mea (zisă și ”Gropărica”, ”Fata lu’ Tata” și ”Fata lu’ Tata, Nu Mai Tot Pune Limba Pe Gard!!!”) într-o dimineață, s-o duc la creșă.
Nu ieșim bine din bloc, că imediat sare:
– Uti, tati, me’cul!!!
Și nici una, nici două, dă să-l strivească pe bietul codobelc nebănuitor.
O smucesc cât pot eu de blând și-ncep teoria:
– Draga lu’ tati, nu! Nu lingem gardurile și nu omorâm melcii!!!
– Nu ‘morâm me’cii?
– NU!!!! Melcii sunt și ele făpturile lui Doamne-Doamne; și au și ele viață și au rolul lor în natură! Melcii nu se omoară! Melcii se lasă-n pace! Melcii sunt buni și sunt frumoși! Melcii sunt codobelci! Noi iubim melcii! Noi lăsăm melcii-n pace! Noi nu omorâm melcii!!!
– Nu ‘morâm me’cii?
– Nu, iubito, nu! Nu omorâm melcii!
Și-am plecat mai departe.
În timpul ăsta alți doi melci, mai bine ascunși, se uitau după noi cu ochii ăia alungiți de cât de bulbucați erau cum luăm colțul în timp ce-i țineam fetei teoria melcului codobelc: noi iubim melcii, nu-i omorâm!
Și pentru că știau ei bine câți melci am strivit, am otrăvit, am curentat și i-am deportat peste gard ca să-mi salvez recolta de castraveți și de rucola, știau ei prea bine, nu se putură abține să nu-și zică unul celuilalt, cu obidă:
– …BĂI, ȘI-ȘI MAI ȘI MINTE COPIII!!!!!
Errrm. Gropare. “am otrăvit” ?
Iți dau niște video de la pacienți de-ai mei, să vezi ce face otrava aia cu mamifere mici?
Otrăvit cu sare, boss! Și numai limacșii ăia mititei, de după ce-i iei de pe frunze îți pică pe jos și nu-i mai găsești.
Nu bag chimicale în grădină deloc.
Și mulțumesc pentru atenționare, îmi confirmi alegerile!
Scuze de reacția de GRRRRRRRRRRRR instant. Metaldehida e o chestie nasoală rău, în alte țări cu apă caldă e cam interzisă, la noi se vinde la kilogram pe emag. Meh.
E foarte OK.
BTW, ieri am ieșit cu tătă familia să căutăm ariciul care apăruse cu 1 minut mai devreme, dar așa de bine s-o ascuns că n-a mai fost de găsit.
Cercetările continuă.