– Ce e ăsta?
– Ăsta? Ăsta eee… ăăă… cel mai frumos mărțișor tradițional din ceramică, cu șnur alb-roșu, lucrat manual!
– Băi, nu asta e important! E crap ăsta? Că seamănă cu o caracudă! Și caracuda e specie protejată, faci pârnaie dac-o prinzi. Nu mă pui să fac pârnaie pentru o caracudă!
– Nu, dom’ne, e… pește, no, nu știu, e crap, na!
– Băi! Crap sălbatic sau de crescătorie?
– Păi… e din ceramică…
– Sper să fie sălbatic. Ăla de crescătorie zici că pescuiești în cadă, îți intră la orice ai în ac, ca disperatu’, la boilies, la boabă, la feeder… da’ sigur e legal?
– Păi, e 8 lei, cu chitanță.
– 8 lei pe zi? De fapt, nu contează… da’ nu pot să-l iau, are sub 35 de cm, ce-i sub 35 cm nu se reține.
– Dar e un mărțișor…
– Ha! Mi-o venit o idee. Dă-l încoace, că-l iau.
– Domnu’, domnu’, da’ de ce-mi aruncați mărțișorul în fântâna arteziană?
– De-aia! Io-s pentru catch&release, nu-s pescar din ăla fomist…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

  1. ion ion romanul care nu face politica Reply

    Urmeaza sa intrebi gainile daca sunt romanesti inainte sa le pui in oala.Dar ce te faci cu cafeaua?! Ai?! Creste cafea in Romania sa fii politically corect!?

  2. Apu Illapu Reply

    E clar ca e un refugiat, ceva. Ciclid, din lacul Malawi.

Leave a Reply to Apu Illapu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *