Mâncare de la catering
Fiind o frumoasă zi în care
Soţia nu mi-a pus cu mine de mâncare
(Pentru asta, fraţii mei
Va plăti, căci eu pedepsesc femei)
Am ajuns la cooperativă
Înfometat mai rău ca o divă
Care-o ţine numa-n cure şi diete
Şi umblă clătinat de foame ca gâştele bete.
Am aşteptat o vreme, am aşteptat un pic,
Răbdător ca actorul din “Bubico”, Grigore Vasiliu Birlic,
Dar când n-am mai rezistat
Am pus mâna pe telefon şi m-am pus pe comandat
Mâncare de la catering, ca boşii,
Să moară de ciudă toţi ofticoşii.
Orele s-au scurs cu greu, ca un soldat târâş,
În timp ce eu aveam, de foame, privirea chiorâş,
Şi burta-mi ghiorăia o simfonie
De maţe încurcate în ghemuri o mie.
La ora prânzului cea binecuvântată
M-am repezit la delivery boy ca vulpea în poiată
Zbierînd ca o căpetenie indiană:
“Dă-mi prânzul acum, sau te fac tocană!”
I-am smuls din braţe pacheţelul meu
Şi am fugit într-un cotlon, înfometat ca un leu,
Am sfâşiat brutal ambalajul, am scos afară mâncarea
Şi am început să o hăpăi, vecin cu disperarea:
O ciorbă subţire de fasole verde, de sufletul meu aracan,
Fără carne de porc, vită, pui, peşte sau curcan,
Şi un biet cuşcuş fără nimic,
Doar cu nişte ciuperci obosite un pic.
Pe nemestecate le-am înghiţit
Fără ca măcar să mă opresc din gâfâit.
După asemenea festin demn de un împărat
Am stat un pic cu ochii-nchişi şi-am meditat.
Apoi, total neinspirat, m-am uitat în caserolele de pe masă,
Unde-am zărit un fir lung de păr de bucătăreasă!
data viitoare pune-l pe delivery boy la protap
vorbitul in versuri este efectul mancarii sau a socului? 🙂
Nu se spune firma de catering se spune firma de caterinca.
Adina – numa’ să nu fie prea cârlionţat
Haha ,ca in bancul cu tipul care gaseste un fir de par intr’o sarmala.Intreaba pe chelner si asta’i zice ca bucatarul e veteran de razboi si a pierdut o mana ,asa ca infasoara sarmalele pe piept ….si sa zica merci ca nu a cerut ardei umpluti.
Don’t stop! Grab a Snickers!
Foamea te face poet 😛
@ Andreia: nu. Părul.
Probabil restul bucataresei era in caserole, dar asta-i deja thriller :))
:)) eu lesinam daca vedeam firul ala de par imi este foarte scarba de firele de par in mancare/ pe langa mancare etc. Gropare da de una cu de toate nu ai auzit ??? 😯
Nu era mai bine dacă îţi luai singur de mâncare? (Nu de alta, dar am o vagă premoniţie că ai 2 mâini, 2 picioare şi un cap cu care ar trebui să poţi planifica şi singu, nu nega, ştim că poţi, a se vedea filmul Usturoi şi Ţiganiadele şi să-ţi iei singurel mâncare din frigider.)
Nu era mai bine să suni la OPC în loc să compui o elegie pentru burta ta? (Care, adevăr fie spus, cred că are resurse cu care să supravieţuiască unei zile de mâncat pe sponci)
@ belle: pai aici incepe partea faina. Nu-s sigur daca nu cumva firul ala de par nu venea de pe bluza mea, pe care mai rămân ocazional pilozităţi de la nievasta.
Ce ,si nevasta-ta are musteatza :))
Sry ,dar nu m-am putut abtine.
@ Luke: da, mustata mea atunci cand ii acopera buzele sale, doua petale!
Drag Gropar, cu soață faină
Și cu soacră de poveste,
Pentru mine nu-i o taină
Ce a fost și ce mai este.
Când în nervi a mea se scaldă
Chip de a o îmbuna nu este
Zice suav: “Papa calda?
Nici dacă-ți gătești tu pește!!!”
Și de-ndată se ațîță
Pen’ că deh, a mea-i olteancă
Și-inventează cât zici dropie,
O dietă cu tărâțe,
Mi-o servește: “leac de clisă”
C-am cam multe kilograme,
“Ca să fii tu, hubby dear,
Candy de bărbați și dame!”
Vise de slană cu pită
Și cu ceapă de-a’ de apă
Telemeaua sfărâmată…
Și mental ficatu-mi crapă.
Fire de femele-adverse
Dacă s-o găsi pe mine,
Io găsesc scuze diverse
Însă ea spune doar “CINE????”
(Insert anime evil look here)
Groparu a aplicat vorba veche din popor “tiganul cand ii e foame canta”
La un restaurant un client gaseste in supa o musca .Il cheama pe chelner si il intreaba ce i cu musca.Chelnerul :la ce criza e acu asta e carnea din meniu.
@ Groparu …Asta da declaratie de dragoste 🙂
@ Milo: esti demential, punt!
@ anonymous: LOL :))
@groparu: nu parul te face poet, ci mai degraba lipsa lui.
@groparu: nu parul te face poet, ci mai degraba lipsa lui., dar nu din farfurie, ci de pe cap
@ marcian: sunt pe drumul cel bun.
@groparu: asa, asa, parul destept paraseste capul prost
bleah ! ți-ai meritat-o de 2 ori !

1 că nu-i treaba soției să-ți pună pachet
2 mănânci la catering
iti sugerez prieteneste sa ramai la proza. unde intamplarea face sa fii MULT mai bun. sau ma rog, daca insisti, ia cu niste prozodie, ca nu strica, macar iti faci o idee..
cat despre firul de par, nu pot decat sa trag nadejde ca era cret.. 😈
@ nea’Mielu: deci pe piatra de mormânt să-mi pun o postare, nu un catren din ăla cu “trecătorule, opreşte-te o clipă; apoi mergi mai departe, am glumit”?
nu-ti fa griji ca pe aia o sa ti-o rostuiasca groparelu’, dupa merit
tie de noi sa-ti fie mila, nu de tine (desi esti pe drumul cel bun, am auzit ca mancarea de la catering ajuta).
Mi-o fost greu sa citesc restul din poezie dupa prima strofa, asta si pentru ca nu m-am putut opri din ras… Iar faza cu parul de la sfarsit… om fi noi blestemati, sau doar vedem mai bine?
Groparule, fii linistit !
Eu am gasit cu dintii o piulita M8 Stas in pita de casa fekiata, cumparata de la mall. Cand sa reclam la Boss-ul am fost sfadit de ce n-am taiat feliile in doua de-a latul, ca asa se pute vedea shurubelu’. A recunoscut doar ca nu s-au respectat exact ingredientele scrise marunt pe ambalaj.
Nea Gropare prietene , stai linistit , ca oricum , orice fite si figuri fac astia de carcotesc , si nu le place toate alea , tot la matale ajung, asa ca frate sa-tispun ce am auzit si eu de la un confrate mai batran de-al matale de prin bucovina , la un praznic cu strigaturi de jale. Auzii atunci o vorba , scoasa din adancurile inteligentei , cand omul de langa mine ce manca coliva proaspatului plecat spre locuri de verdeata , se opri si zise asa ca din intamplare adrsandu-mi-se :”eu dupa ce astup groapa, nu calc cu piciorul niciodata… asta treaba nu se face in meseria noastra” . Asa ca daca nu stiai , lasa-i sa se manifeste , dar oricat te-ar supara , sa nu calci cu piciorul , tarana de deasupra lor, cand o fi cazul. Cat despre ce si cum vorbeste lumea cand matul ii santajeaza , stai linistit ca aici toti au dreptate in felul lor , in versuri albe sau proza . Am oarecesfaturi sa le dau asa din simt civic si le zic : “vedeti cand zorbaiti ciorba si sunteti multi la masa , lasati pe cineva de planton sa nu va fure hotii si voi sa nu auziti.
N-ai soarta 😆