După vreo 10 (15?) ani de mălai grișat, am ajuns în weekend în piața Mihai Viteazu, unde mi-a ieșit în față o pungă de făină de mălai. Ședea pe o tarabă, liniștită, și mi-a făcut cu ochiul, hey, secsy.

Am luat-o fără să mă gândesc, căci pescarul din mine are niște variante de uz mălăiesc de-ți stă cerebelu-n loc (că nu prind pește cu nici una, asta este o cu totul și cu totul altă poveste).

Mălaiul, după cum știți, reprezintă unul din cele șase ingrediente indispensabile pentru a face mămăligă (apă, sare, foc, oală și lingură de lemn); și întrucât am constatat că aveam de toate, am tras o mămăligă de puteam merge cu ea la curtea Franței: fiartă o juma’ de oră, mestecată cu furie de am asudat ca-ntr-o saună finlandeză, vorbit frumos cu ea, ars mâna în vreo șase locuri și țipat ca o fetiță din grupa mijlocie, dar la final a ieșit așa cum trebuie, numai bună de măritat cu un papricaș de pui de țară de la Sibiu, miam miam.


Zici că era pireu

Am zis că de acum încolo facem cumva și nu mai luăm mălai grișat, ci din ăla normal, că e prea bună mămăliga asta strămoșească de la daci.

Mult prea bună.

Dar cel mai mult îmi place când explodează mămăliga în țara asta.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 6 comments

  1. Atti Reply

    Drăguț Gropare și e bună mămăliga, dar ce avem nevoie e o baghetă din aia bine uscată, să le-o dai în cap. Oricum, 5 miuțe e abia o bulă de aer cald ce se ridică din mămăligă și face fâs, explozie e pe la suta de mii zilnic 🙂

    • Groparu Nemernic Reply

      Studenții erau încă în vacanță.
      Da, cam atâția am mai rămas în tranșee după 2 ani. Dar câtă vreme 5000 rămân în tranșee, bătălia nu e câștigată de ceilalți.

      • Atti

        Studenții erau în vacanță? Amu să întreb și eu ca Stalin – câte divizii are Papa? Câți studenți au demonstrat acolo unde erau în vacanță?

        Cai verzi pe pereți.

  2. Sorin Reply

    Mămăligă strămoșească de la dacii delaware, că dacii românești au dispărut visând la porumbul american. Ei încă de atunci așteptau ceva de la americani, dar au fost rușii mai aproape.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *