Cred că Roma e cea mai nebună capitală în care am fost vreodată. Pe lângă ea, Bucureştiul e un mic orăşel nordic unde toţi localnicii sunt nişte pensionari politicoşi.

Tura asta de Italie am plecat cu două idei fixe în cap: am încercat să nu mai halim chiar pe centru’ centrului care e el centru (aşa cum ne învaţă travelgirls) şi să merem prin ceva muzee, că deja mă plictisisem de atâta renaştere şi antichitate greco-romană-italiană.

Aşadar: ajungem în Roma, după ce ne-am râcâit cu greu sentimentul de vinovăţie că plecăm fără Gropărel (lăsat în grija socrilor gropăreşti). În Roma ne aşteaptă una bucată cumnat gropăresc, plecat, ca orice oşan care se respectă, prin lume, la făcut bani.
– Bă cumnate! zic. Recomandă-ne ceva de haleală!
– Păi… haideţi la noi acasă, haliţi ceva, o slană cu pellizzoni, nişte bucatini cu jumeri!
– Nu, zic. Noi am venit să gustăm Italia aia originală; du-ne la ceva trattorie, restaurant, din astea, unde lucrează chiar italienii.

Cumnatul o rămas interzis, privind lung prin noi ca prin sticlă.
– Bă! zice.
– Da?
– Io-s de vreo 7 ani în Roma, şi să-mi bag picioarele dacă ţin minte când am mers ultima dată la restaurant!

Aşa e cu românii plecaţi pe dincolo; puţini gustă străinătatea ca pe o experienţă culturală, majoritatea pleacă acolo şi fac sacrificii de neînţeles pentru noi ăştia, sclifosiţii.

Aşa că, din moment ce nu ne puteam baza pe recomandările băştinaşului, pe drumul dintre aeroport şi hotel (hotel Kent) văd un birt pe marginea drumului: paste, carne, vin. Opreşte! zic. Mergem la noroc, aşa cum era planul, departe de turiştii dezlănţuiţi.

localul

Intrăm şi începem bla bla în italiană (bă, împărate Traian, dacă citeşti: mersi, bă!): buona sera, ciao, vogliamo carne, pasta e vino! (mi-era o foame cât un bloc de 10 etaje). Norocul nostru – găsisem singurul chelner din Italia care ştia engleză (celălalalt era ocupat cu o donna, că m-am interesat), dar chelnerul ăsta englez nu ne aduce meniul; în schimb ni-l recită, într-o engleză aproximativă. Aleg ce era cel mai la îndemână – paste cu şuncă şi sos alb plus vinul casei (că mi-era şi sete de 11 etaje plus demisol).

No; ne aduce vinul casei şi ne pune trei pahare. Io – când am fost la degustare la Liliac, la Cluj Brands Tour-ul TVDeCe-ist – am învăţat că vinul se bea din pahare cu picior, ca să-i poţi simţi aromele în gât şi nas şi alte beşini din astea; şi Giovanni ăla (ca să nu-i zic Ghiţă) ne-o adus pahare de beut apa.
– Ghiţă! Ăăăăă, ăsta, Giovanni, hombre, ne aduci şi nişte pahare de vin?
– Păi alea de pe masă nu-s bune?
– Astea sunt pentru apă!
– A, deci nu aveţi pahare pentru vin… vă aduc amu.

Şi ne mai aduce trei pahare, tot de apă.

vin

Orgoliul meu a fost izbit de lovitură direct unde-i greu voinicului: la masa de lângă, o familie italienească avea paharele corecte pe masă, iar noi, turişti proşti, urma să bem din pahare de apă! Iaca discriminare serioasă! I-am zis lu’ nievasta: no, pentru asta, violăm vreo paişpe babe, ne îmbătăm şi ne batem cu carabinierii, furăm din apartamente şi facem şi trafic cu cerşetori în Italia, ca vendettă! Taci, mă, zice nievasta; toată viaţa ta mi-ai propovăduit că nimic nu ţine aroma vinului mai bine ca paharul de plastic, şi amu gata, te-ai găsit şi tu, prima generaţie care o venit la oraş mare şi bea vin din pahar cu picior, tocma’ în Italia! Şi nu mai tot comenta, poate primim mâncarea gata scuipată.

N-am mai zis nimic; că aşa e la mine-n căsnicie.

După ceva vreme, după ce mai sporovăim noi oleacă, vine Ghiţă Giovanni şi ne aduce trei farfurii aburinde. Primele două feluri de mâncare, cele ale cumnatului gropăresc şi ale nievestei gropăreşti, nu aveau nici o vină; dar aş vrea un pic să ne aplecăm oleacă asupra celei de-a treia porţii de mâncare. Fireşte, cea dedicată mie.

spaghetti 2
Tagliatelle sau ceva, fără nici o vină.

spaghetti 3
Tot ceva macaroane, tot fără nici o vină.

spaghetti 1
No: astea sunt cele mai scârboase spaghetti fierte vreodată pentru un duşman din istoria vendettelor siciliene din Calabria, Umbria şi Napoli; posibil chiar şi Udinese şi satul Corleone.

Deci macaroanele astea ale mele au fost atâta de prost făcute, că în curând vor avea propria lor pagină de Wikipedia, pentru studiul exegeţilor.

În primul şi primul rând, erau sărate – deci sărate – de zici că fierseseră în lacul Rândunica din Ocna Sibiului. Puteam hrăni cu ele un combinat de sodă caustică vreme de un an, dacă era pân-acolo.

În al doilea rând, sub aparenţa inofensivă de maţe macaronoase fierte plutea o mare subterană de ulei, untură şi unt topit – dracu’ ştie, da’ ceva de-mi tropăiau trombocitele alea de transaminaze prin ficaţi, atâta erau de grase. Două degete de seu pur.

Şi în al treilea rând, cel mai decisiv, şunca aia care face o cununie atâta de reuşită cu orice paste, deci şunca aia crocantă, delicioasă, şunca era naşpa. Dacă cauţi în dexonline cuvântul “naşpa”, e o poză cu şunca aia; şi zic că era naşpa pentru că avea la oase şi zgârciuri în ea de zici că era carne de caras.

Şi mie-mi era o foame…! 10 etaje, cu beci şi mansardă.

Când or început să-mi apară bube pe limbă, m-am oprit; şi chelnerul o venit şi mi-o zis:
– Bună mâncarea, nu?
– My friend! i-am zis. Sincer? Nu există fiinţă umană care să mănânce atâta sare într-o porţie de untură topită cu oase.
– Ha? face el.
– Bă, nu e de mâncat; nu se poate, jur. Aş mânca şi lemne, crede-mă; da’ mâncarea asta e bună de dat numai la condamnaţii la moarte care au fobie de scaunul electric.

Ghiţă Giovanni rămâne descumpănit preţ de o clipă; apoi îşi ia farfuria şi se duce la bucutărie cu ea. Şi nu apuc eu să îmi pun mâna pe burtică şi să-mi liniştesc ghiorăielile, că revine şi-mi face feţe-feţe, că să-i iert, da’ or avut mulţi clienţi, şi îi pare extrem de rău. Bun, zic, hai fă-ne nota, că e 11 noaptea, suntem obosiţi, mâine mergem să-i punem coarne… ăăă, ăsta, coroană la papă, hai! Da’ te rog io nu mă pune să plătesc şi porţia mea, că nu voi face asta. Nessun problema, zice el, şi-mi trânteşte o notă de plată scrisă de mână care arăta aşa: 3 porţii de păpică = 36 de euro.
– Ce-neasmnă asta? zic. Apa, vinul…?
– Lasă, mă, e bine aşa; dacă tu eşti fericit, şi noi suntem fericiţi.

Mno.

Amu io, care nu mâncasem, muream de foame; şi, pentru că ne aflam departe de lumea civilizată, cumnatu’ zice:
– Bă, vii la mine să papi; că am o lasagna de-ţi lingi deştele cu limba!
– Pfuay, zic, Dumnezău m-o pus să mă însor cu soru-ta, că ştia că o să-mi salvezi viaţa de la înfometare la ceas de noapte!

Şi mergem, ajungem la el acasă, el scoate o tăviţă, o bagă la microunde, pac! În 2 minute o porţie sfârâindă de lasagna  se holba nedumerită din farfurie drept în ochii mei înfometaţi.

Şi numa’ ce-ncepe Groparu să baloteze cu furie la lasagna, de parcă viitorul meu depindea de cât de repede şi de mult mănânc! Şi, când mai aveam numai puţin, fac o păuzică mică-mică, numai cât să-i zic cumnatului cu gura plină:
– Bă, jur, aşa lasagna bună ştii să faci…!
– Nu io am făcut-o; am luat-o de la magazin gata preparată, congelată, io numa’ am băgat-o în microunde.
– De la magazin…? Congelată?
– Da.
– De la care magazin?
– Ceva magazin mare. Era la promoţie.
– Bă… tu ai auzit de scandalul ăla cu carnea de cal din lasagna?
– Nu, ce scandal? Io muncesc zi lumină, nu am vreme de TV şi radio.
– Bă… lasagna cu carne de cal…? Nu ştii?
– Nu!
– Mno…

Şi cu mâna pe inimă vă spun: dacă era sau nu carne de cal, asta nu ştiu să v-o zic; da’ când am terminat de mâncat, am nechezat o dată de fericire.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 16 comments

  1. Gigi Reply

    ,,N-am mai zis nimic; că aşa e la mine-n căsnicie” :)) Aşadar faci parte din categoria celor care recunosc ! Ca să treci de la pahar de plastic la pahar cu picior nu este aşa de simplu . Tu ai crezut că doar trebuie să te duci la Roma pentru asta ? 😎 După fotografii , macaroanele fără nici o vină au fost cele mai gustoase ! A rivederci !

  2. Obi Two Kenobi Reply

    Esti om cu carte, bre si nu stii ca daca nu-ti da meniu scris iti baga pe git cele mai scumpe chestii?

    Daca-ti dadea pahar de plastic cu picior era OK?

  3. zaqk Reply

    Nu te-ai uitat la Nasul cu atentie. La ferma, cand era surghinuit Al Pacino la rudele italiene siciliene, tot din pahare de apa beau vin!
    Vinul in pahare cu picior este un moft de societate inalta, d-aia cu sange albastru-n vine!
    Aia care vor cu adevarat sa experimenteze traiul italian, sa bea vin din pahare de apa!

  4. mixy Reply

    1,M-ai trimis la semințe cu poza de șuncă la nașpa-ul din dexonline 😛
    2.Deci în Italia nu mănânc decât la neamuri dacă vreau să nechez de fericire, da ?

  5. Groparu Reply

    @ gigi: stii ca barbatii sunt de doua feluri: cei care *** ***** ** ***** si cei care nu recunosc;)))
    @ Obi: o fost o lectie pe care nu am de gand sa o mai uit 😀
    @ zaqk: corect! Da’ de fapt ma enervasem ca nu imi dadusera vin Babanu’, la PET.
    @ Mihaela: calul, sireacu’, ar fi vrut niste ovaz.
    @ mixy: Niiiihahaahahahaaa!

  6. Narcisa Reply

    trebuia să te ridici de la masă, să urli “Pizza, pasta, eco!” dând din mâini și să ieși fără să plătești. înțelegeau ei ce-ai vrut să zici. 🙂

    referitor la pahare, să știi c-am observat paharele de apă pentru orice băutură (cafea, bere, suc, vin) în multe cârciumi din țările mediteraneene. e posibil să fie ceva normal pentru ei 🙂

  7. Ion a lu' Ion Reply

    Te rog sa nu blamezi carnea de caras !! E cel mai sfant peste de balta!

  8. zaqk Reply

    Babanu’ se bea numai in pahare de plastic, dupa cum ai propovaduit nevestei toata viata ta de om insurat!

  9. Groparu Reply

    @ alunelu: da, da’ ar fi sunat cam ciudat sa zic ca spaghetele au fost fierte in Brancoveanu.
    @ Narcisa: am inteles. Deci e o chestie culturala, nu inculturala.
    @ Ion: io am fantezii sexuale cu carnea de caras! Atata numa’ ca nu-n spaghetti. (PS: stii, taiat de-a lungul coastelor, deep fried, imbracat in malai pana devin oasele crocante… si ingerii saliveaza!)
    @ zaqk: un vin cu exprimare plastica, ca sa zic asa!

  10. americanu Reply

    Aoleuu domnule groparu’ ce-ai pacatuit anul asta de tot universul conspira impotriva ta 😆 taximetristi la furat,paste carbunara 😯 ….

  11. Silu Cartoon Reply

    Mama lor de macaronari! Nasol cand esti prins la stramtoare si tre’ sa le explici frumos ca mancarea-i naspa in loc sa le dai in cap frumos cu ea! 🙂

Leave a Reply to Mihaela Curea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *