Se întâmpla prin anii ăia ’80, când maşinile care veneau în Deltă din tot felul de judeţe limitrofe gen Maramureş, Dihor, Cimişoara sau Satu Mare erau ţinte sigure de furat: dacă au ajuns până acolo, sigur aveau benzină, şi pe vremea aceea benzina era aur cu diamante, că nu dădea Ceauşescu voie la gazolină, deci nu e cum zic pensionarii din trolee.

Şi o gaşcă de pescari suceveni se găzduiesc la ceva lipovean, şi îşi lasă maşinile în curte la om, şi pornesc, pescăreşte, prima seară cu un ciolhan de pomină, strochit cu tăt felu’. Şi cu amânat pescuiala pe a doua zi.

Şi a doua zi, se descoperă inevitabilul: unele maşini fuseseră răscolite de hoţi cu o noapte înainte, şi se şterpelise din ele tot felul de artefacte de pescuit!

Şi criză mare o ieşit, nu ca şi criza asta, că pescarilor nu le place să fie furaţi! Şi plângeri la Miliţie, şi porcherii. Dar oamenii nu uită pentru ce au venit, şi pleacă la agăţat, şi revin seara de pe baltă, şi mai încing o tură de chef, că pescarii, din câte ştiu eu, nu sunt pocăiţi, să beie numai suc de mere.

Şi şi a doua noapte hoţii vin şi fură! Şi iară crize emoţionale, cu pescari care jură că îi prind pe hoţi şi le fac felul! Dar gazda, lipovean, după cum zisei, le spune: “bueeeey, eştia îs din sat, d-acilea, mă! Păi pe mine mă fură ăştia? Las’… că stau eu la noapte într-una din maşini, şi mi ţi-i prind eu, şi ca pe lilieci îi răstignesc de uşa şurii! Să-i învăţ eu minte să mai fure de la mine!”

Şi în seara aceea, pescarii noştri iar s-au îmbătat, că tre’ să fii prostu’ Deltei să  nu bei în Deltă dacă mergi ca pescar; numai gazda a petrecut noaptea pişcat de 4 miliarde de ţânţari într-una din Dacii, aşteptând înfrigurat să prinză hoţii de benzină şi de artefacte pescăreşti.

Şi toată noaptea nu a venit nimeni! Şi a ieşit pe la 6 dimineaţa din maşină, dând cu pălăria de pământ, că el o fost la lucru când s-o împărţit norocu’, şi futu-i. Şi merge să trezească pescarii, să le facă micul dejun, să dea drumu la păsări în ogradă… apropos de păsări, ia să dea el drumul la păsări… şi în acest scop se îndreaptă către coteţe, şi începe: “pipipiiiii…. pipiii…. păsările lu’ tata! galiţelor! haidaţi la soare! pipipiiiiiiii! hai că e dimineaţă” – şi deschide coteţul.

Şi era să facă infarct! Că descoperă că hoţii nu mai avuseseră treabă, noaptea aia, cu maşini, benzină şi artefacte pescăreşti! Ci furaseră toate găinile, până la ultima. Da. Pe toate.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 9 comments

  1. Mihai Reply

    Faina povestea. Am si eu ceva mai multe din delta (de exemplu cum am prins cel mai mare solz de crap!) da’ nu mi-au venit inca la mana.

  2. Law Reply

    Vin si eu cu o lovitura pescareasca:

    -Nu stiu domne dar toti pestii pe care ii prind sunt handicapati!
    -Pai, cum asa?
    – Au coada prea aproapre de cap!

  3. ali Reply

    La multi ani ,Gropare!Sa ne traiesti!Am vrut sa fim primii care iti uram! Asteptam sa bem maine seara!!!!!!!!!!!!

  4. Catzaua Reply

    @Law : se numesc pesti cu defect. 😛

    Gropare, te iubejte lumile, ‘ai!! si no dimpreuna cu dansele, motiv pentru care ma gandeam sa te sun hapt la doijpe nocturn, sa te LMAuiesc nitelus. daca nu dorm. daca dorm, atunci pe maine 🙂

  5. diana Reply

    Da.Mâine,13 noiembrie ,faci anii!!
    La mulţi ani!Sănătate multă,restul le mai ticluieşte omu!Bine să fie pentru tăţi ăi dragi !
    Cadăul meu pentru tine….că tot eşti gropar
    ,,Thrillleeer”!Dap.A Megastarului 🙂

  6. mimiblonda Reply

    Zici ca-i zona crepusculara delta aia! toate chestiile-s repetitive ca-n SF-uri. Nu cumva ai scos si acelasi peste in fiecare seara?…ala cu 3 dorinte? La multi aaaaaaaaaani!! Sa traiesti, sa ne tot aburesti!

Leave a Reply to mihai Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *