Știu, știu, toți Lorand-Soareș-Sașii ți-au spus să nu te bagi în rate pentru că plătești dublu la finalul perioadei de creditare, așa că mai bine stai în chirie, pui bani departe și cu restul că-lă-to-rești! Ba chiar te-au îndemnat să-ți pui asta pe CV, doară toți angajatorii își doresc candidați care au ca hobby că-lă-to-ri-tul și care pleacă 6 luni în concediu fără plată în Thailanda și încă 10 zile în Vamă, hashtag #spiritliber!


Ori poză cu picioarele alungite crenvurști către apă, ori selfie cu fasolea rânjită la cameră

Problema este că, uite, vine o criză din asta și-ți dai seama că, neavând unde să te stabilești, ai  călătorit mereu prin viață cât de light ai putut tu. Că era greu să-ți transporți borcanele cu murături de la o chirie la alta și ți-a fost greu să pui bani deoparte pentru apartament când tu bei zilnic moccacino soy latte cu 32 de lei și bere artizanală cu 40 sticla. ”Ce-i pe mine-i și-n dulap” ți-a fost motto de atâta vreme că ai ajuns să-l crezi, și, iată, te-a prins coronavirusul în chirie în apartamentul altcuiva, cu o cutie de lapte de migdale, o pungă de orez, alta de soia granulată, două cepe și-atât.

Sper că acum ți-ai învățat lecția, lasă Thailănzile acolo unde sunt, că le găsești și la pensie, nu mai fi sărac și apucă-te de rate pe 35 de ani pentru 2 camere la numai 160.000 EUR, ca orice om responsabil. Și fă-ți provizii serioase pentru timpuri grele ca acum și musai să-ți faci rost de pivniță pentru zacuscă, garnița de untură și gemuri. Că e de porc să-ți îngropi în pivnița altuia soțul/soția sugrumat(ă) la nervi după 2 săptămâni în carantină când tu locuiești în chirie, să găsească viitorul chiriaș schelete lângă borcanele de gem.

Chiar e de porc.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 16 comments

  1. Mihai Reply

    Ăștia nu sunt în stare mulți dintre ei să se lege la șireturi fără să aibe sentimentele rănite.
    Carne de tun scrie pe ei (pe mulți, nu pe absolut toți).
    Vezi tu un glezne goale cu pălăriuță să pună 20.000 de euro, și ia un ipotecar, ca mai apoi să facă o parte din renovare de unul singur, atât cât se poate fără meșteri?
    Da, sigur că îl vezi cu 2-3 saci de moloz pe săptămână, respectiv cu metri cubi de materiale de la materiale de construcții.
    În acest timp, hashtag-urile îi roiesc în cap, Thailanda încă e amintire proaspătă.
    Și e fericit că plătește impozit la stat pt pensia gropărească, și susținut multe amante prin aparatul de stat.

  2. Andu YY Reply

    Cand lucram in Kuwait pe vremea invaziei, 2002-2003, cei de la multinationala ne-au spus sa avem in casa urmatoarele : apa de baut pt o saptamana, biscuti ne-dulci si dulci plus conserve tot pt o sapt, radio cu baterii pt cazul ca toate telefoanele cad si lanterna, si baterii si lumanari si chibrituri. Conserve si fructe cat se poate. Daca nu vine invazia sa le consumam treptat si sa le inlocuim. Si nu conta ca nu este casa mea .
    Acum e tot o invazie , se descurca omul si daca nu e in locul lui platit pe veci la banci

  3. căpșunaru Reply

    cum adica “neavând unde să te stabilești”? da voi n-ati mostenit case de la parinti (cu pivniță, cu gradina pt cartofi si varza, si cativa pomi acolo ca sa faci gemuri)?

    ori si parintii vostri tot prin Thailănzi s-au perindat, tz tz… in loc sa faca si ei o casa acolo, ca sa va vina si voua mai usor acum cu borcanele de gem langa care sa depuneti soția sugrumată

    • căpșunaru Reply

      Trighi, dupa cum dai flit cu Cosbuc, ca vulpea care zicea ca strugurii sunt acri, se pare ca n-ai mostenit pământ, este? ori l-ai vandut si te-ai distrat putin prin Thailănzi

  4. Spirtasul Reply

    Cua*e, a trebuit sa caut pe net ce e “moccacino soy latte”
    Snowflecsii din corporatie sunt toti obo si in depresie ca nu mai pot sa plece in mini vacantele lor, citi brakuri. Plansete peste tot.
    Stau la umbra si astept sa-si scoata la vanzare gadgeturile, masinile.
    Si eu tot la corporatie trudesc, dar ii urasc deplin.

  5. We come one Reply

    Am doi pretini care traversează perioada cu soacra “alăturea”. Dragoste nene!

    • Anonymous Reply

      Ahahaha. Stam cu soacra o vreme sa strangem bani de casa/masina/apartament.

  6. Anonymous Reply

    Cred ca ati gresit adresa! Milenialii sunt cei de varsta 30-40, cam asezati pe la casele lor, cu copii. Ati face bine sa schimbati titlul, intrucat se adreseaza Generatiei Z, adica 20-30 ani.

  7. Ere Reply

    De ce le-ai plati bani bancilor?
    De ce le-ai plati pretul unor locuinte, nou-noute sau vechi, mai mult de 30K RON?
    De ce sa mentii piata flausata a imobiliarelor inflate artificial fortat?
    De ce sa dau mai multi bani decat minimul necesar?
    De ce sa le platesc agentilor imobiliari comision, bancilor dobanda, locatarilor chefuri si latifundiarilor “valoarea” proprietatilor?

  8. Flad Reply

    Ma frend, sunt milenial care sta in chirie si se plimba prin strainataturi macar o luna pe an, dar faza e ca daca o faci cu cap ai si bani pentru a sta in casa vreo 3-4 ani de zile pe biscuiti si conserve fara sa renunti nici la telefon si nici la netflix cand vine vreo coroana din China. Cred ca mai degraba indemnul tau ar fi fost mai constructiv daca indrumai milenialsii + Z-tii la educatie financiara. As fi fost perfect de acord cu asta. Invata sa nu ramai in curul gol, dar vezi-ti de ale tale in tot timpul asta…
    Baga-te la o rata bancara si o sa vezi ca daca nu ai educatie financiara poti sa stai tu cu betoanele proprii sub anus cat vrei (cu ratele amanate), ca peste 6 luni tot o sa mananci din ce-ti da statul. Invatati, invatati, invatati a zis un celebru comunist, dar dictonul poate fi adus si adaptat la zilele noastre capitaliste. Zic si eu…

  9. Adrian Reply

    Asta cu vacantele e din cauza ca mulți nu au alte hobby-uri sau pasiuni care sa le ocupe timpul. Cât despre casa, doar cu banii jos. Și vorbim de casa, nu apartament. Apartament doar pentru a sta temporar in el și pentru a-l închiria celor care studiază sau lucrează in inima orașului. Fără plasa de siguranța de șase sau doisprezece luni nu discutam nici un fel de cheltuiala majora. Creditele sunt bune doar pe termen foarte scurt, și in special pentru firmele in dezvoltare, nu pentru cine lucrează in corporatie, turism, etc. Mulți oameni au mașina și cer ajutoare la caldura, sau au câte trei mașini in familie și un apartament in care pot locui cu tot cu rudele pana la gradul doi. Romanul nu strânge bani pentru o garsoniera, el ia direct pe credit pe 30 de ani un apartament de trei camere și îl utilează tot așa pe credit, ca doar așa e frumos. Mai mere un credit și pentru o mașina ca aparent pentru mulți e o “investiție”. Mda, sa cumpere cine o vrea casele și apartamentele construite prost sau vechi și neîntreținute. Eu unul prefer sa investesc ca sa am de unde avea venituri (plural) pentru a putea acumula suficient cât sa cumpăr ceva bun. Teren mai mult, casa mai mică dar trainica și ceva mai ușor de întreținut. Noroc!

  10. Gabriel Reply

    Exista oameni lipsiti total de educatie financiara, cei care sunt descrisi de articol.
    Dar si oameni care au impresia ca au idee despre ce vorbesc cand abordeaza finantele, cei care au scris articolul.
    Am intrat in speranta ca o sa-mi spuuulberi mitul si calculele facute, gradul de risc, de inflatie, etc pe termen extrem de lung. Dar nu, tu te-ai luat de prosti. De parca ar invata ceva din ce ai zis tu aici.
    Halal articol. Foarte util

Leave a Reply to Adrian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *