Deci: nu mai e voie să fumezi în spații publice, da? Asta e, ne miorlăim, #uniținumaifumăm, să plece din țară fumătorii și pesediștii!

Asta înseamnă că, la orice birtotecă, cel puțin jumătate din cei dinăuntru se vor aduna, periodic, afară la o țigară. Una-două, chiar mai multe; pentru că știți cum sunt discuțiile astea, cum te fură de cap. Plus că afară vor fi și gajicile alea care n-au niciodată brichetă, mai o lipeală, știți voi cum e!


Unele incredibil de arătoase! (sursa imaginii: Internet)

Mno, toate astea se vor desfășura la sec. Pe uscat. Pentru că spațiul public în care ai voie să fumezi este fix spațiul public în care nu ai voie să bei.

Pentru că altfel îți iei amendă de la Garcea. Și, probabil, ai și suficientă musaca în dovleac ca să știi că nu e bine să negociezi cu un Garcea care vrea să te amendeze pentru că bei alcool în stradă după ce tu deja ai băut vreo 3 beri.

Și atunci, ce să faci, faci drumuri către masă. Cărări către bar. Pe același pavaj sau aceeași podea pe care calcă ceilalți exilați.

La vreo 3-4 beri și vreo 10 țigări, asta înseamnă câteva drumuri dus-întors. Vreo 5-6 pe seară.

Asta uzează podelele destul de mult, de vreo 5 ori mai mult. Așadar: investiți în firmele de parchet, de asfalt și de pavaje! Asta o zic în primul rând cu gândul la regii indiscutabili ai domeniului, firma lu’ nașu’, hinu’ și văru’: au inclusiv pavaj sub care să-ngropi sindicaliști și Jimmy Hoffa, dar nu vând nimic, din câte știu.

Semnat,

Consilier de investiții la bursă,

Groparu. Ăla Nemernic.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. alexnicolae Reply

    citam din link, din cel mai frumos catalog:

    © 2008 My Troy ,(..) se bucură de un succes galopant pe piata occidentală(..), (..)vă poate ajuta să percepeți pavajele dintr-o altă perspectivă (..)

    poeți.

  2. Andor Reply

    Io inteleg ca de fapt ai putea investi in tenisi…. Cate o pereche la 2 beri (ca io stau cam departe de crasma).
    Deci legea asta ne izbeste de 2 ori la sanatate:
    – nu fumezi asa mutl
    – faci miscare mai multa.

    Iar legat de firma lu’ nasu’ – stai linistit ca-i an electoral si contractele curg garla 🙂

  3. Groparu Nemernic Reply

    @ dede cati: + 1.
    @ alexnicolae: numai fi heităr! Vrei o firmă care scrie bine, sau care-ți pune bine pavajele?
    @ Andor: e, plin de Jimmy Hoffa de înpavajat!

  4. Gigel Anonimu' Reply

    Microbuz/autobuz spatios in care poti fuma cu scaune si mese, amplasat strategic langa spatii publice inchise, cu taxa de intrare sau abonament.

  5. neamtzschantz Reply

    tigara electronica, parti componente, lichide pentru ea, cea mai buna idee de afaceri in cazul asta. 15% din fumatorii germani au trecut pe ea dupa legea antifumat din germania, numarul e in crestere. la fel in franta, olanda, marea britanie, italia. vorbesc numa de ce stiu.

  6. Camelian Propinatiu Reply

    Legea iniţiata de PSD funcţioneaza ca un cadou electoral pt PNL! Disputa vine de la stilul populist fesenist: apelul la delaţiune, desfacerea contractului de muncă, tratarea fumatorilor ca pe golanii din Piaţa Universităţii, drept anormali. Protectia nefumatorilor si diminuarea consumului nicotinic se puteau face si fara umilire. Nu au cerut alegatorii nefumatori PSD-ului alungarea fumatorilor din salile oricum rezervate lor!

  7. Bula Reply

    Parca vad scena urmatoare:
    Afara-i frig si ploua din galeti.
    Intra Ion si George la carciuma. Ar bea un “dulce” si o berica.
    Trag cate o dusca, tim un care-si bag mana-n buzunar si cauta sa bage ceva-n gura. Din reflex.
    Si scoate Ion un fir de morcov, cu / fara frunza si-l baga-n gura, rontaindu-l.
    George catre Ion:
    – Bai Ioane, da-mi si mie una, ca p’ale mele le-a mancat magaru’ lu’ Garcea . . .

  8. Dan Reply

    Iesitul afara la tigara mi se pare de la fel de mult bun simt ca iesitul la toaleta cand iti trebuie una, alta. Ca doar nu te desfasori sub nasul celor de langa tine. In caz ca vreun fumator se intreaba, pentru nefumatori mirosul fumului de tigara este cel putin la fel de neplacut ca realizarile din zona toaletelor. Doar ca in plus mai ai si sansa sa mori de la el.

Leave a Reply to Bula Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *