Fotoreportaj: târgul de vară de la Negreni, 2018
Fără pesedisme în postarea asta, da? Fără pesedisme, ci despre satul paralel: statul paralel de la Cluj s-a dus la târgul de vară de la Negreni weekendul ăsta, că tocmai luase bonurile de masă şi i s-a părut că are prea mulţi bani în buzunare.
Duminică, cam pe la spartul târgului, dar ce mai contează?
Urmează foto reportaj gropăresc, deci poze proaste; dar comentarii slabe.
Începem în forţă, cu câteva imagini generice – nu genetice, aia-i altceva. Nişte râu, antichităţi, fum de micitei şi maieu roz care ţipă: UITE CE FRUMOASĂ MISS!!!!!
Băi, deci chiar era nostimă duduia, parol (asta vă zic ca un părinte firește)
Plouase, că-n alţi ani am tot văzut ape limpezi, peşti şi gunoaie
Ceaun din ăsta mi-am luat anul trecut, făurit de meşteri romi, face toţi banii
Tăt felul de lucruri pentru tăt felul de oameni
Tot felul de fierătanii care ar umple de bucurie inima oricărui inginer mecanic, ca la Pokemoni, prinde-i pe toţi fierii
Păcănele vintage, nu-i spuneți lui Viorel Lis
Întrerupem programul cu aceste personalități politicianiste românești
Dacă nu aveați cine să vă bântuie insomniile, tocmai v-o rezolvat Groparele, cu plăcere
Cred că boul ăsta era inebriat când și-a cedat craniul științei, ui ce șui îi stau coarnele
O lume mai bună este când căștile naziste sunt pictate cu verde crud și au găuri ca sita de spaghetti
Ăsta l-aș fi cumpărat pentru prietenii din Mediaș, dar mă tem că procurorii militari nu ar fi înțeles că l-am cumpărat de la cineva care l-a împrumutat nițel
Degeaba, televizoarele pe lămpi erau mai bune
Absolut tot ce-ți trebuie să supraviețuiești în căsnicie!
A se remarca căruciorul vintage
Am păstrat ce era mai bun pentru final: lămpi cu scaun ginecologic! Absolut toate doamnele și domnișoarele examinate pe acest scaun sunt moarte acum
L-aș fi luat acasă, intenționez să-mi deschid un cabinet de ginecolog amator
Biata călugăriță, era cald de behăiai în sandale și cămașă descheiată haiducește, cred că fierbea în sutana aia
Încheiem cu Măcelăria Poporului – probabil filiala din Gilău a Partidului Poporului – Dan Diaconescu
Mulţumim şi pe această cale bravului şi competentului nostru şofer medic nutriţionist Adi C. din Cluj (care a şi văzut ele mai bune unghiuri de pozat), medic cu care orice vânătoare de chilipiruri ne transformă într-o adevărată emisiune Pawn Kings, cred că ne reprofilăm pe emisiuni Descopery ăla History.
Apele alea îmi dau o speranță pentru viitor.
Trist târg de vechituri.
@ Belle d’Imagination: Să știi că nu era cu nimic mai trist decât Flohmarkt-urile nemțești 🙂
Nii, ma Gropare, sa meri matale la Flohmarktu din Wiesbaden sa vezi acolo vechituri de calitate. Doar sa te tie portofelu’ 😉
Hai, no, că am la activ flohmarkt-uri din Munchen, Ingolstadt şi Goslar, nu mai sunt chiar aşa fată mare 🙂