De când m-am maturizat, deci de prin primăvară, apreciez mult mai mult timpul petrecut în natură; mai ales că anul trecut, cu apartament de renovat și nievastă gravidă apoi cu copchilă proaspătă în familie, nu am reușit să ieșim mai deloc la iarbă verde.

Iar anul ăsta s-a pornit virusul liliecilor pangolini peste Europa; și noi am fost cuminți și nu am ieșit nicăieri prin păduri, că așa ne-o zis domnu’ președinte, mai ales că am face orice să se termine odată cu nebunia asta și să nu-l mai vedem în fiecare zi la TV.

Și duminica asta pe ploaie zici că m-o pălit stridia, și-am zis mujeres, taie-mă, omoară-mă (ORICUM ȘTIU CĂ ASTA-ȚI DOREȘTI DE CÂND AM FĂCUT ASIGURAREA AIA DE VIAȚĂ!!!), dar eu îl iau pe tovarășul Serje și mă duc de nebun pe dealuri și păduri, chiar dacă plouă! Și dacă mă nervez, apăi pun și clopul pe-o ureche și fluier o doină de îngheață sezonul de reproducere la mistreți!

Și ne-am dus – dar fără să fluierăm doine, am lăsat mistreții să facă sex ca porcii.

Și tulai, Doamne, frumoasă e țara asta în luna lui iunie!

Și n-a durat mult până am găsit darul naturii pentru om: hriba (mânătarca, pitoanca) de primăvară, aia plină-plinuță de viermi.

Și le-am examinat vaginal pe fiecare și am luat cu noi, să nu venim acasă cu mâna goală. Aici, tovarășul Serje examina cu atenție una la fofo, ca un ginecolog de ciuperci ce este el.


V-am mai zis, dacă nu sunteți 150% siguri de ce culegeți, nu mâncați, că era să o pățească niște oameni dragi. Gen astea, le admiri și mergi mai departe.

Și-apăi când nu am cules, am făcut poze și-am îmbrățișat copaci,

și am făcut legământ că aduc niște carași în iazul ăsta pierdut în pădure, că uite ce frumos e!

Și la final m-am lăudat cu suficiente hribe viermănoase ca să fac o papară a doua zi.

Dar și cu nu mai puțin de trei căpușe adunate pe musculatura mea fizică, pentru că fusesem exact ca pantofarii – cu șosetuțe de să mi se vadă gleznele și pantaloni scurți și fără repelant; și fetele n-au stat la discuții cu mine, s-au pus imediat să mă sugă.

Și dacă vreodată ați trăit cu impresia că căpușele sunt niște putori ordinare încete ca un ardelean care așteaptă 20 de ani să treacă omul pe lângă ele și abia atunci atacă ușurel, v-am făcut o filmare aproximativă de cât de repede se mișcă ele cu adevărat. Și iată-le ce sprintene sunt ele!

Și aveți grijă de voi, că ar fi jenant ca pe piatra de mormânt, în loc să scrie ”Aici zace Groparu, decedat înainte de vreme la numai 146 de ani după un sejur de 40 de nopți într-un bordel thailandez”, să scrie ”Aici zace, Groparu, răpus de o căpușă tocmai când era cel mai plin de datorii la bănci și încă nu avea mobilă în sufragerie, numai o canapea și o comodă pentru TV!”

PS: Dacă aveți fetișuri cu căpușele, aveți aici un articol exhaustiv.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. Attila Reply

    Ha! Mă Gropare. Și nevasta-mea a fost tot la pădure în weekend, a adus hiribe cu proteine și căpușe.

    Cam multe coincidențe, zic eu.

    • Groparu Nemernic Reply

      Le-a lăsat consoarta în apă cu sare, apoi le-a fiert și apoi le-a prăjit cu ou de casă.
      Viermii s-au transformat într-o proteină atâta de bună, că m-am trezit cu Bear Grylls la mine-n bucătărie.

  2. Terente Terente Reply

    Gropare ai noroc!Nevasta-mea daca vede un singur viermisor arunca ciuperca!Chit ca vermele e natural…
    Iar aia din clip nu-i capusa!Pui de capusa…sau surogat de capusa…Sa vezi javrele astea umflate!Numa’ gusterii nostrii politici,ai vopsiti in toate culorile,arata ma rau decat ele…

Leave a Reply to Groparu Nemernic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *